Fragment Florin Mihaescu - "Simbol si parabola in Evanghelii"
Cred ca multi dintre noi avem spirit justitiar si ne revolta inechitatea lumeasca care, in plan divin, e mereu dreptate. Adica totul se intampla dupa voia lui Dumnezeu si niciodata nu ni se da mai mult decat putem duce; fiecaruia dupa putinta... si la suferinta, dar si la daruri. Apoi tine doar de noi sa ne inmultim talantii sau sa ne facem o cale de mantuire din suferinta, depasind-o.
Nu's capabila eu sa vorbesc despre asa teme mari, eu insami luptandu-ma cu ele, asa ca las aici un scurt fragment despre acest subiect din Florin Mihaescu - "Simbol si parabola in Evanghelii".
"La o prima vedere, aceasta pilda este un simbol al creativitatii umane care pare sa laude pe omul activ si sa blameze pe cel pasiv. Dar intr-un alt plan, activismul material este proiectat in domeniul spiritual in care fiecare om trebuie sa-si lucreze darul si sa-l sporeasca nu atat prin fapte, cat prin straduinta in duh. Numai asa spusele care incheie parabola capata sens si nu sunt nedrepte, ci consfintesc dimpotriva excelenta actului spiritual. "Va spun ca celui ce are i se va mai da, iar de la cel ce n-are se va lua chiar si ce are." (Lc. 19.26). Darul trebuie asadar nu numai pastrat, ci si sporit. Robul rau nu face acest lucru nu atat din pasivitate, ci pentru ca nu crede in stapanul sau, acuzandu-l de duritate. "... M-am temut de tine, fiindca esti un om aspru; iei ce n-ai pus si seceri ce n-ai semanat." (Lc. 19.21). In realitate stapanul e generos, dar exigent, iar robul cel rau rastalmaceste lucrurile - Extinzand aria, parabola poate semnifica insasi legea creatiei pe care omul o poate ajuta prin lucrarea lui, spre deosebire de celelalte fapturi. Si o poate desavarsi, prin credinta care face sa sporeasca insutit darul care i-a fost dat. Acest dat, fie si cat bobul de mustar, transferat in plan spiritual, se amplifica nemarginit.
Problema darului trebuie legata asadar si de problema datoriei. Omul primeste darul in mod gratuit, nu prin meritul sau, ci din generozitatea stapanului. Acestei generozitati el are datoria sa-i raspunda cu darul sau, cu prinosul staruintei, cu jertfa efortului sau. Faptul se impune cu atat mai mult cu cat ceea ce are nu este al lui, fiind doar imprumutat. Datoria lui e cu atat mai mare. Ceea ce primim trebuie sporit si trecut mai departe, pentru a raspunde generozitatii stapanului. In felul acesta darul nu se pierde si omul participa la creatie, devine co-laborator (impreuna-lucrator) al lui Dumnezeu.
O alta problema pe care o ridica aceasta parabola este si aceea a inegalitatii darului primit, caci stapanul imparte un numar diferit de talanti slujitorilor sai. Creatia insasi nu poate fi nivelatoare, caci altfel n-ar mai putea exista ierarhie. Stapanul totusi nu este nedrept cu creaturile sale. "Unuia i-a dat cinci talanti, altuia doi si altuia unul; fiecaruia dupa puterea lui; si a plecat" (Mt. 25.15). Iata ca exista o corespondenta intre darul primit, puterea omului si datoria care se cere. A primi peste puteri inseamna risipa. A primi just inseamna dreptate.
S-ar putea pune desigur intrebarea de ce slujitorii nu au aceeasi putere. Dar creatia nu poate fi nivelatoare pentru ca ar fi condamnata la disparitie. Fara diferenta de nivel n-ar mai exista ierarhie, fara ierarhie nu mai exista ordine. N-ar exista cosmos, ci haos. Justetea creatiei inseamna armonie, deci echilibrarea inegalitatilor intre ele, iar in cazul omului si prin lucrarea liberei sale vointe.
Poate ca putinul primit l-a indemnat pe al treilea slujitor sa-si ingroape talantul. El n-a inteles insa ca mai putinul poate fi prefacut in mai mult prin ravna si straduinta. El n-a inteles mai ales ca in planul spiritului un dar cat de mic poate duce la o rodire imensa. Omul acuza uneori viata sau chiar pe Creator pentru putina inzestrare care i-a fost data. Dar daca totul este trecut in duh, bobul de mustar poate deveni un arbore minunat."
