Cu 38 de ani in urma, pe 14 iulie, se retragea din lumea aceasta Vasile Lovinescu.
De la Dumnezeu venim, la El ne intoarcem!
Trebuie sa fii bun cu ispita, s-o primesti ca pe un oaspete ce tine in taina ei ascunsa scanteia de lumina, care poate de milenii aspira la dezrobire.
Deasupra lumii fizice este alta mai inalta: lumea spirituala, unde omul se poate catara, pana ajunge la punctul unde atractia lumii acesteia nu i se mai atarna de picioare.
Chiar microcosmic, faptul ca formulezi o rugaciune, ca spui un nume divin, arata ca Dumnezeu a gasit un ecou valabil in tine, care-l trimite din nou la locul de unde s-a proferat singura si liberarea, indrumarea Verbului, din tribulatiunile si ratacirile lui in lumea de jos; e cea mai mare facere de bine ce poate exista sub Cer.
Poti fi prizonierul celor mai inalte Paradisuri, tot asa de iremediabil si de insuportabil, ca si al Iadului. Si, cum spun hindusii, dupa ce ti-ai epuizat capitalul de fapte bune si de beatitudine pe care-l ai, cazi mai rau ca-nainte.
Dumnezeu e umbra omului care, ca si umbra, face tot ce face omul, odata cu el. Aceasta face parte din patibilis Deus, e una din operatiile Lui; toate tribulatiile noastre, agitatiile noastre sunt ale Lui. Noua ne pare ca noi taram umbra dupa noi, cand ea nu-i decat aspectul vizibil al firului prin care Dumnezeu ne tine indisolubil legati de El, si acest fir nu e altul decat acela al Unicitatii; Unicitatea, care cuprinde ca atare, si nu in principialitatea ei, multiplicitatea, agitatia, dezordinea, Sirkul, chiar Kufrul nostru.
Dumnezeu nu poate fi cunoscut decat prin gandul pur, care nu e facultatea noastra rationala si discursiva, ci intuitia intelectuala.
Psihicul unui om ce a pornit pe calea realizarii devine neinteresant, chiar rebutant, pentru ca este plin de reziduuri si de drojdii; tot ce nu poate arde, cade precum cenusa pe planul psihic; senzatie greu de suportat pentru altii si mai ales pentru cel interesat, pentru ca nu poate, cu toata bunavointa, sa ofere decat ramasite lui insusi si celorlalti. Ca orice cenusa. Cand nu poti sa-ti oferi singuratatea completa, ceea ce e mai totdeauna cazul in epoca noastra, senzatia asta de mort viu, de strigoi, e atroce. Dai celorlalti elemente pe care ei le considera ca avortate, cand in realitate sunt expirante. Cat despre realizarile efective, cand tu insuti nu-ti poti da seama de valoarea lor, din cauza virtualitatii (efectivitatea vine la capatul lui Magnum Opus), cum sa le simta altii?
Un om profan, despre care se spune ca este bine echilibrat, este un fel de monstru, exemplar desavarsit de impietrire.
Occidentul a devenit atat de grosolan, atat de superstitios incat isi inchipuie ca aspectul direct al unui brad e mai esential decat geometria lui. In imaginea bradului, mesajul lui cel mai tainic nu e elementul lui sensibil, ci tendintele lui care sunt invizibile: verticalitatea, imobilitatea, colosala lui putere de concentrare.
Intuitia intelectuala nu e nici o cunoastere, nici o non-cunoastere. E ceva intermediar intre ele si de aceea e inefabila, caci trebuie ca in momentul cand apare ea sa dispara si vointa de Cunoastere, si senzatia de Ignoranta. Cand Dumnezeu este si Interiorul, si Aparentul, inseamna ca adevarata Lui Fata e dincolo de aceste Nume. Caci atunci cand Il caut prin interiorizare, Aparenta ma opreste in drum, si cand Il caut in Aparenta, interiorul se face amintit.
In planul nostru Satan e un vrajmas, dar anumite vrajmasii ne scot din promiscuitatea ambiantei si provoaca o eliberatiune, chiar cand n-am voit-o.
O viata intreaga am fugit de mine insumi. Dar e prea simplu spus. Am fugit de complexemele mele de inferioritate, de spectacolul ratarii mele. Asta e adevarat, dar nu e complet adevarat. In fond, fug de ocazia de a ma gasi fata in fata cu adevaratul meu eu, cu Sinea. Asimt Sinea, m-am angajat pe o cale care duce la Ea, si mi-e teama de ea pentru ca insumeaza un asemenea vid, o asemenea despuiere si singuratate, incat cel mai calificat se da inapoi, cuprins de spaima.
Principala seductiune a lui Satan e comoditatea. E de ajuns sa ne uitam imprejur ca sa vedem cu ce derizorii, natange mijloace tine in robie enorme colectivitati umane; televizorul, radioul, spectacolele sportive, cinematograful. In vechime oamenii erau mai dificili. Sa pot privi un spectacol in pijama, sa nu mai fie nevoie sa ma imbrac, sa ies, ca sa vad un spectacol, sa pot sa gatui instantaneu glasul celui mai mare cantaret al lumii, o falsa senzatie de atotputinta, iluzia autocratiei, iata pe ce mizerabila farfurie de linte si-a vandut omul dreptul sau de intai nascut!
Putem ocroti incubatia spirituala nu numai prin tacere si izolare, dar si printr-o activitate in sensul multiplicitatii. Spectacole, lecturi profane, visaraie, tot ce duce la pierzanie, pot avea si rolul acesta pozitiv de a deruta vigilenta Adversarului, de a-l face sa creada ca nu este nevoie sa intervina cu tot potentialul lui de razboi, pentru ca are in mana pe cineva care este garantat de pe acum. De ce profunzimea, devenirea interioara nu s-ar putea ascunde in dosul padurii de nepatruns a frivolitatii si a mondenitatii? Triboulet, unii bufoni ai lui Shakespeare, poate Falstaff? Nu cu ei si-a pus mintea Diavolul. Pe cand cu Sfantul Antonie in pustiurile Thebaidei...
Si cum toate ale acestei lumi le stie Vrajmasul, afara de existenta planului metafizic, coborarea noastra lucida in Abis o ia drept o cadere si musca momeala. Etapele sunt urmatoarele: momeala e victima pestelui (ceea ce nu remarca nimeni), care la randul lui e victima firului subtire de capatul caruia atarna momeala. Admirabila imagine a realizarii initiatice!
