Cei care ne parasesc...
de Tariq Ramadan
Nu intotdeauna pentru ca ii ia moartea, nu intotdeauna pentru ca fug spre orizonturi indepartate. Intr-o zi, in ocolul unei priviri, al unui semn, unei absente, v-au abandonat universul, uneori si sufletul.
Cei care ne parasesc, cei pe care noi i-am parasit
Unii pleaca pentru ca nu-i mai leaga nimic. Ceva s-a rupt, sau s-a pierdut, sau s-a vestejit. Uneori ceva s-a revelat. Orizonturile se intuneca. Porti se inchid, inimi se fereaca in voia ranilor adunate, de lacrimi ascunse, de demnitate pierduta. O pagina se intoarce in durere si singuratate. Ca si cum cartea ar fi terminata; nu mai e nimic de adaugat.
Cei care ne parasesc, cei care s-au uitat pe sine
Altii pleaca imediat dupa un naufragiu. O rana, o moarte, o sinucidere si iata-i dusi: va deplangeau bucuriile, dar va ignora lacrimile. Va iubeau cu dragostea pe care o purtau, se vedeau in voi privind. Dar nu v-au vazut. Era mai bine sa se duca, de fapt, dar fara lacrimile voastre. Confundau dragostea si oglinzile. Ar fi fost mai bine, in realitate.
Cei care ne parasesc, pentru a-i iubi inca
Pe drum, o intalnire. Destin, hazard, noroc sau nefericire? Prietenie, dragoste, calauza, iluzie? Un ocean de intrebari in preajma celor care ne parasesc si pe care nu i-am intalnit niciodata. Sa realizam, in faldul pronuntat al expresiei, la umbra unui cuvant, ca inima noastra nu mai aude ceea ce inima lor ne spune. Este adevarat, este adevarat, stiti voi, aceasta indiferenta cutremuratoare.
Cei care ne parasesc, cei pe care noi i-am parasit
"Viata pe acest pamant nu-i decat joc si aparenta". Vremea trece, se duc si fiintele, si lacrimile, si durerile, si bucuria, si viata. "Raspunde Chemarii aceluia care Il cheama cand Il cheama". Puteti sa plecati, sa va duceti. Puteti sa parasiti si sa sperati, oriunde, sub alte latitudini, la orizontul altor intalniri, altor sperante. Puteti.
Cei care ne parasesc
Va parasisem, stiti. In urma cu multa vreme. Ochii mi se inchisesera, inima mi se stinsese. L-am strigat pe Unicul, I-am vorbit. I-am cerut puterea de a continua. M-a invatat ca puterea consta tocmai in a te opri. Am auzit, continui sa cred ca am si inteles. De atunci, traiesc in umbra acestei Eternitati.
Suntem parasiti
Sa invatam sa-i parasim pe cei care ne parasesc. Sa invatam sa-i iubim, chiar si cand ne-au intors spatele. Sa invatam timpul si moartea sentimentelor si a fiintelor. Sa ne invatam inima puterea de a se goli ramanand plina. Sa invatam sa plangem zambind; sa ne ducem iubind, sa tacem vorbindu-I.
(sursa aici)
luni, 25 aprilie 2011
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
DRUMURI, RĂSPÂNTII, TREPTE (Dialog despre ucenicie 2 ) ...
-
Despre curajul de a risca o incercare Un rege isi puse curtea la incercare pentru un post important. Numerosi oameni puternici si intelepti ...
-
Bab'Aziz - Printul care-si contempla sufletul Imi propusesem sa nu scriu comentarii personale, insa in privinta acestui film - Bab'A...
-
DRUMURI, RĂSPÂNTII, TREPTE (Dialog despre ucenicie 2 ) ...
Felicitari pentru frumoasele tale "Povesti", esti o buna naratoare, felicitari!
RăspundețiȘtergereMultumesc, insa nu sunt ale mele povestile, ci culese. Din pacate, n-am mai avut timp in ultima perioada sa ma rasfat cu povesti.
RăspundețiȘtergere