Călugărul şi demonul

Un film despre pocainta, despre ispite pe calea stramta a lui Dumnezeu, despre lupta cu acestea si despre victoria credintei si a iubirii. 

"Nu tot ce e la vedere e si adevarat"... replica finala din film. 

Ömer Tuğrul İnançer

Ömer Tuğrul İnançer, avocat de profesie, a fost o figura renumita in Turcia aparand in emisiunile TV despre sufism. A fost director al unei fundatii care lupta pentru conservarea muzicii sufite turcesti, autor a numeroase carti despre Mevlana si Profetul Mohamed, muzician si shaykh al tariqai Jerrahi din Istanbul. 

In afara de aceste detalii, nu prea mai stiam altceva despre el; in ultima mea calatorie in Turcia m-am gandit des la el, dorind sa-i achizitionez cartile. Din pacate, rasfoindu-le, am constatat ca nivelul de limba turca nu mi-ar permite sa le citesc, sa le absorb, sa le inteleg, cel mult sa le rasfoiesc. Drept urmare, am renuntat la a le mai cumpara. 

Fix la o saptamana dupa ce m-am intors din Turcia, am aflat trista veste ca s-a dus dintre noi. Cred ca am simtit un usor regret ca nu l-am "adus" cu mine in Romania, astfel incat m-am hotarat ca, in memoria lui, sa incerc sa traduc acest lung interviu de pe un site turcesc:

https://www.dunyabizim.com/soylesi/omer-tugrul-inancer-insan-kendini-tanidikca-kinati-onun-da-ilerisinde-allahi-daha-iyi-idrak-eder-h43998.html

Mi s-a parut ca atat mi-a fost dat sa il descopar si am stat sa-mi bat capul impreuna cu Google Translate si dictionarul pentru a descifra acest interviu care, pe alocuri, poate parea plictisitor. Eu am simtit ca am reusit sa il cunosc putin. Macar atat am putut face. 

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

O persoana care nu are putina nervozitate, iritabilitate religioasa are o lipsa de credinta.

Fiqh, legile si regulile sunt institutii care trebuie privite cu respect, dar nu este nevoie de respect in dragoste. Pentru ca nimeni nu-l poate lipsi de respect pe cel pe care il iubeste. De aceea eu am ales iubirea. De fapt, nu am ales-o, am fost ales. 

Muzica nu este ceva suficient de simplu pentru a insoti orice lucrare. Mai faci ceva in timp ce studiezi? Asa ar trebui ascultata si muzica.

Daca multumirea nu sporeste recunostinta fata de Dumnezeu, este egoista.

Tineretea este o mare binecuvantare, dar risipa este haram si nu exista compensatie pentru pierderea timpului.

Fiecare perioada este moderna in comparatie cu perioada anterioara, dar adevarul si realitatea nu se schimba, exteriorul se schimba. Originalul nu se schimba, accesoriile se schimba.

A merge undeva repede nu inseamna a fi rapid in ceea ce priveste progresul. 

Cand spunem calatorie, sa luam nota de cuvintele Profetului: „Intai prieteni, apoi drumul”. Pe drum trebuie sa-ti faci prietenii potriviti. 

“Puteti descrie pe scurt cine este Ömer Tuğrul İnançer, pe care toata lumea il cunoaste de pe ecrane si il interpreteaza ca fiind o persoana cam nervoasa?"

Lasa-ma sa incep mai intai sa raspund la afirmatia legata de partea mea mai furioasa. Islamul nu este doar o religie transmisa de un profet care ajuta orfanii. Mila Profetului nostru (pbuh) este prea reala pentru a fi discutata. Cu toate acestea, a arata doar exemplele de compasiune și mila ale Profetului inseamna a nega alte aspecte ale acestuia. Mana aceea binecuvantata care mangaia capul orfanului tinea si manerul unei sabii, si arunca o sulita la fel de bine pe cat mangaia capul orfanului. Este un lucru pe care cei care vor sa ne imblanzeasca vor sa ni-l impuna, chiar daca nu suntem constienti de asta. Invatatorii si predicatorii nostri (fie ca Allah sa fie multumit de toti) care vor sa evidentieze partea milostiva a Profetului, vorbesc intotdeauna despre frumusetea, bunatatea si dulceata lui, dar niciodata despre lupta lui. Cu toate acestea, luptele profetului sunt ceva foarte evident.

Ne-am cam indepartat de adevar, spunand permanet: “Trebuie sa ne comportam asa si asa pentru a nu rani pe cineva”. Un asa-zis profesor de teologie iese si zice: „Nu-mi place protocolul, il numesc pe profet pe numele lui” si nimeni nu scoate niciun sunet. Nu permit ca Profetul meu sa fie chemat pe numele lui. Pentru ca eu stiu ce spune Sura Hucurat (cap. 49 din Coran - “Incaperile”). Ne-au invatat mereu ca este important sa actionam. Totusi, in aceasta sura, Allah Atotputernicul spune: „O, voi cei ce credeti! Nu va ridicati glasurile peste glasul Profetului si nu-i vorbiti in gura mare, precum faceti intre voi, caci desarte vor fi faptele voastre fara sa va dati seama” (49;2). Intelegem de aici ca respectul pentru Profet este superior actiunii. Pentru că Allah nu spune ca va va distruge respectul și dragostea, El spune ca va va distruge faptele. 

In al doilea rand, eu nu vorbesc cu furie. In loc de un discurs care nu ar putea fi foarte clar, eu vorbesc despre faptele islamului, care este o stiinta la fel de fixa ca si matematica. Din moment ce ascultatorii nostri nu sunt obisnuiti sa vorbeasca strict, ei ma considera dur, dar nu sunt asa. De exemplu, nu stim ca Profetul a ordonat condamnarea la moarte, pentru ca nu il cunoastem pe Profet. In batalia de la Badr cineva a iesit inaintea Profetului si i-a spus: „Sunt foarte sarac, am multi copii si nu stiu sa citesc sau sa scriu. Nu pot nici sa platesc rascumpararea, nici sa-i invat pe copiii tai ceva. Iarta-ma! „Bine, de dragul copiilor tai, te iert” raspunse el. Aceasta parte este intotdeauna relatata pentru a arata mila lui. El este atat de iertator chiar si cu cei care scot sabia impotriva lui. Dar nu se mai relateaza si continuarea. Acest barbat apare din nou inaintea Profetului in batalia de la Uhud, spune aceleasi minciuni din nou pentru a cere mila. Profetul porunceste: „Nu voi permite sa spui ca l-ai inselat pe Muhammad de doua ori, taiati-i gatul”. Trebuie sa cunoastem si aceste detalii.

O persoana care nu are putina nervozitate, iritabilitate religioasa are o lipsa de credinta. Poti sa ma blestemi sau sa ma bati in orice fel, dar nu poti vorbi de rau steaua si semiluna mea, patria mea (Patria nu este Republica Turcia. Patria este islamul care se intinde foarte departe precum Marele Zid Chinezesc), nu-l poti jigni pe profetul Muhammad Mustafa. Ca parte din comunitatea unui profet care a spus: „Caut refugiu la Tine, Doamne, impotriva lasitatii, lenei si cunostintelor inutile”, am o nervozitate religioasa. Nu pentru ca sunt furios din cauza ca nu pot sa fac oamenii sa vorbeasca de bine despre religia mea. Evident, un cuvant spus la suparare poate parea foarte dur. Un pahar cu apa sau o palma pe fata unei persoane inconstiente cu scopul de a o trezi nu este violenta pentru ea, ci compasiune. Daca discursul meu suna violent, este din cauza compasiunii mele, nu din cauza severitatii mele. Meseria mea este iubirea, indeplinim nevoile iubirii. 

Datorita jobului tatalui dvs v-ati petrecut copilaria in diferite orase, cu prieteni din diverse culturi. Cum a avut un impact asupra vietii dvs calatoria la o varsta frageda?

Anii de liceu i-am petrecut in Bursa, orasul natal al tatalui meu, dar intotdeauna am fost cu un picior in Istanbul. In afara de Bursa si Istanbul, nu exista un loc clar la care sa ma pot gandi si care sa aiba un impact asupra mea. Nu-mi amintesc foarte bine, pentru ca eram foarte tanar, dar cred ca a fi in medii diferite iti afecteaza chiar ai subconstientul. De exemplu, mama obisnuia sa isi acopere capul in timp ce facea curatenie intr-un mod pe care nu l-am mai vazut pana acum. Am intrebat-o pe mama: „Nu-ti acoperi capul asa pe strada, nu-l acoperi asa cand esti in vizita, de ce il acoperi asa cand faci curatenie?” Mama a raspuns: „Uite, fiule, nu se deschide niciodată la atat de multa miscare. Am avut o vecina yezidi, de la acea doamna am invatat asta”.

Stiu ca Allah nu este Domnul musulmanilor, asa cum cred multi musulmani, ci Domnul lumilor, si ca Profetul nostru (Sallallahu Alaihi wa Sallam) nu este milostivul musulmanilor, ci al oamenilor. De aceea eu ma uit la personalitatea oamenilor, nu la atributele lor. Barbatul nu il saluta pe cel al carui sotie nu e acoperita. Acest lucru este nepoliticos. Domnul nostru ii saluta pe iudei, pe pagani. Suntem mai presus decat profetul? Pentru a putea face aceste lucruri corect, nu avem nevoie de stiinta Coranului, tafsir, hadith, fiqh, teologie, ci de biografia Profetului. Daca alegem exemple din viata Mesagerului lui Allah - Coranul viu - si adaptam acele exemple la viata noastra, putem deveni oameni intregi. Altfel, zicem ca, Coranul spune asa si trecem mai departe. Daca stim ca a bea apa rece in timp ce transpirati este daunator, si totusi o bem, atunci informatiile respective sunt inutile, nu ne ajuta la nimic. Putem practica doar prin imitarea Trimisului lui Allah, nu pe noi insine.

Singura mea preocupare este sa trezesc curiozitatea oamenilor si sa le permit sa examineze viata Mesagerului lui Allah. „Ce carte sa citim?” se intreaba multi. Ce materie am invatat pana acum citind o singura carte? Nicio carte singura nu poate oferi nimic. Ar trebui sa citim toate articolele si documentele enciclopedice despre viata Maestrului nostru si sa aflam despre viața lui. Trucul nu este cartea, ci sa o citesti.

Cum v-ati hotarat sa studiati dreptul? A fost cineva care v-a indrumat catre acest domeniu?

M-am nascut in 1946. Bunicul meu a fost o persoana foarte toleranta si priceputa. A studiat Dreptul la scoala care a fost deschisa in ultima perioadă a Imperiului Otoman, pentru a deveni judecator. Intrucat a fost mobilizat in timpul stagiului militar, a putut sa se intoarca din armata 6 ani mai tarziu, dar la intoarcere nu a mai gasit scoala. A vrut sa fie judecator, insa nu a mai putut. In familia noastra au fost judecatori, de exemplu Kadi Salih Efendi. De asemenea, raposata mea matusa a fost ceruta de un candidat judecator, iar bunicul meu a acceptat fara ezitare. Dragostea pentru avocatura exista in familie.

Cand m-am nascut, bunicul meu mi-a recitat rugaciunea: „Sa fie corect ca Omar”. Mi-a pus numele Omer Tugrul. Cred ca si rugaciunea bunicului meu a avut efect. Cand eram la liceu, ma gandeam ca voi studia ori Dreptul, ori Literatura. Am studiat dreptul pentru a deveni judecător. In anii studiilor mi-am gasit un loc de munca ca sa nu fiu o povara pentru tatal meu, asa s-a intamplat.

Intre timp am studiat Dreptul Comparat cu profesori privati. Apoi, am observat ca stiinta fiqh-ului, care vorbeste doar despre obligatii, a devenit stiinta care imbraca unii ratati. Este o stiinta valoroasa, dar nu m-a mai atras atat de mult ca inainte. Dragostea m-a atras. Fiqh, legile si regulile sunt institutii care trebuie privite cu respect, dar nu este nevoie de respect in dragoste. Pentru ca nimeni nu-l poate lipsi de respect pe cel pe care il iubeste. De aceea eu am ales iubirea. De fapt, nu am ales-o, am fost ales. 

Versetele din Coran sunt fiecare niste formule. Limitarea versetelor din Coran la forma lor literara inseamna limitarea cuvantului lui Allah si a Esenței Sale Divine. De exemplu, exista un verset care spune: „Cine i se supune Mesagerului, i se supune lui Allah”. Indepartati cuvantul "supunere/ascultare" de aici: „Cine il supara pe Trimisul lui Allah, il supara pe Allah.” „Cine se revolta impotriva Trimisului lui Allah, se revolta impotriva lui Allah”. Ce zice Allah in cartea sa: „Orice v-a dat Trimisul Meu, luati, si abtineti-va de la orice v-a poruncit el”. Deci, pentru mine, sunnah nu este mai putin valoroasa decat fardul, ci la fel de valoroasa. Distinctia Sunnah-fard (recomandat-obligatoriu) este corecta in ceea ce priveste obligatiile, dar in ceea ce priveste iubirea nu exista comparatie intre ele. Toate sunt cununa capului nostru. Vom face cu placere totul.

Cum a inceput legatura dvs cu muzica, cand ati luat primele lectii?

Ca elevi ai Epocii Republicii, suntem copiii care au fost crescuti in scoli cantand la mandolina si la flaut. In liceu, profesorul meu de muzică m-a indrumat sa iau lectii de muzica occidentalăa la Asociatia Profesorilor, datorita vocii mele profunde si aptitudinii mele pentru muzica. Am fost la cursuri timp de 3 ani. Am avut un pianist pe nume Hamdi Daner, care a jucat in opera din Viena. Intr-o zi i-am spus: „Domnule profesor, ceea ce ma invatati nu-mi vorbeste despre mine. Nu voi mai veni.” Muzica aceea nu putea sa-mi exprime sufletul.

Am crescut acasa cu cantecele religioase ale bunicului meu. Mama mea a fost, de asemenea, o foarte buna ascultatoare de muzica. Isi aranja munca in functie de difuzarile la radio cu Alladin Yavaşça si statea si il asculta. Pentru ca muzica nu este ceva suficient de simplu pentru a insoti orice lucrare. Mai faci ceva in timp ce studiezi? Asa ar trebui ascultata si muzica.

Apoi am inceput sa iau lectii private acasa de la Tahir Karagöz. Am invatat sa recit azanul. Am continuat la Asociatia de Muzica din Bursa. Cand am venit la Istanbul, am fost la Societatea de Muzica din Üsküdar. Apoi am crezut ca aceasta muzica este in regula, dar trebuia sa aiba o dinamică interna. Cand am vazut ca toti marii compozitori sunt dervisi, m-am aplecat spre muzica sufita. Am spus ca acest sufism ar trebui sa aiba si o muzica proprie, astfel ca m-am indreptat catre sufism.

Calitatea procedurii este diferita in muzica sufita. De ce a ales profetul un sclav etiopian batran si orb ca muezzin? Abdullah (Radıyallahu Anh) avea o voce foarte puternica, iar Bilal (Radıyallahu Anh) avea o voce arzatoare. Dupa cucerirea Meccai, Profetul insusi a numit muezzin un tanar de 14 ani pe nume Abu Mahsure, care a recitat chemarea la rugaciune intr-un mod frumos și melodios. Inseamna ca Mesagerul lui Allah a dat importanta si muzicii.

Daca Allah ar fi dorit, ar fi putut considera ca este suficient sa dea ordin pentru Ziua Judecatii, dar a dorit ca ingerul Israfil sa sune din trambita. Cu alte cuvinte, incepe totul cu un sunet, o voce, o trambita. Aceste detalii m-au incurajat sa continui cu muzica.

Muzica este un asemenea elixir, incat, mai ales în Amasya, Manisa, Bursa și Edirne, s-au tratat cu muzica nu numai cei nebuni, ci si toti bolnavii de rinichi, vezica biliara, inima, ficat, stomac. De exemplu, David (Aleyhisselam) a fost un profet si a cantat la mizmar, un instrument muzical. Daca muzica ar fi fost ceva interzis de Allah, ar fi permis El mizmarul? Daca utilizezi corect un lucru, acesta nu va fi deveni haram din halal. In sticla poti pune si apa zemzem, si rachiu. Nu este de vina sticla. La fel si cu muzica.

Cum l-ati cunoscut pe Muzaffer Özak Efendi, pe care il numiti „viata mea”?

Datorita muzicii am cunoscut un batran Mevlevi in Konya. Uneori ma duceam in Konya pentru o ora sau doua doar ca sa-i vad fata. Nu-mi amintesc exact anul, cand a venit la Istanbul m-a trimis la Muzaffer Efendi si i-a zis: „De acum incolo educatia lui depinde de tine, Haci”. Asa ne-am cunoscut. Alhamdulillah, sunt in serviciul lui de 11 ani. Si acum sunt pe acelasi drum. 

Puteti spune trei nume despre care credeti ca au avut cel mai mare impact asupra vietii dvs? In ce fel v-au influentat aceste nume?

L-am iubit foarte mult pe bunicul meu (tatal tatalui meu), l-am pierdut cand aveam 16 ani, dar am incercat mereu sa seman cu bunicul meu pana la 16 ani. Mereu se plimba cu bomboane in buzunar si le oferea copiilor care treceau pe strada. In cartier nu era nicio casa cu hamam (cu baie) in afara de casa noastra. In cartier era un baiat care nu avea tata, iar o data pe saptamana bunicul meu il aducea la noi in baie pentru a-l spala. Sau, de exemplu, cand ne jucam pe strada, desenam ceva cu creta, ca sa nu ne strice jocul, el se plimba pe strada cealalta si venea asa acasa. L-as putea aseamana cu Muzaffer Efendi in unele comportamente.

Nu am fost un elev de succes în liceu. Profesorul meu de literatura m-a facut sa iubesc literatura. Sunt versuri pe care inca le mai am in minte. Frumusetea literaturii noastre vechi si a limbii noastre vechi, cat si abilitatea de a face arta, de la el le-am invatat. De aceea limba mea suna cam veche. Cand nu exprimi conceptele cu acele cuvinte din timpul lor, conceptele sunt incomplete.

Aventura existentei umane se bazeaza intotdeauna pe o tema a calatoriei. Unde si catre cine este adevarata calatorie a omului?

Este de la sine catre sine. Sheikhul Galip Dede zicea: „Uita-te bine la tine, cine esti?”. Este o calatorie de cautare a adevarului. Suntem creati atat cu ego, cat si cu suflet. Calatoria in care nu permitem ordine de la ego-ul nostru, ci noi il controlam. Allah a creat omul pe care l-a facut calif pe pamant, i-a dat suflare si cele mai bune nume, nu pentru a pieri, ci pentru a-l trece prin diferite etape si pentru a obtine o viata vesnica. Suntem acum in scena lumii de aici, dupa care vom trai in viata de apoi. Fiti atenti, nu ne vom duce in lumea de apoi, vom trai in acea lume. Am murit si ne-am nascut in lume. Inainte de a muri aici, nu ne vom putea naste in lumea de apoi. Dupa care vom muri in viata de apoi si vom fi inviati la viata vesnica.

Acum suntem in lumea in care constiinta si vointa ne-au fost date. A avea directie inseamna a ne folosi vointa si a nu fi invinsi de ego-ul nostru. Si acest lucru este o calatorie.

Exista o idee/afirmatie care spune „Omul este un univers mic, universul este un om mare”. Deci se poate intelege o persoana mai bine pe sine insusi pe masura ce ajunge sa cunoasca universul sau intelege universul mai bine pe masura ce ajunge sa se cunoască pe sine insusi?

Omul nu este un univers mic. Gandeste-te ca totul este pentru tine in aceasta lume, iar tu esti pentru Allah. Esti stapanul unui sistem venos mai lung decat raurile lumii. Acesta este un exemplu aparent, dar cand privesti la adevar, exista un strat de magma in lume. Cand te enervezi, ai si tu un strat de magma; te enervezi, strigi, transpiri. Pe scurt, tot ce ai exista in univers. Pentru ca scopul esti tu. Uita-te la semnificatie, nu la nume.

Pe masura ce omul ajunge sa se cunoasca pe sine, el poate intelege mai bine universul si pe Dumnezeu. Orice avem in noi este pentru ca exista si in Allah. Daca avem tristete, o are si Dumnezeu, daca avem manie, o are si Dumnezeu, daca avem iertare, o are si Dumnezeu. Ce e al nostru este relativ, la Domnul nostru este absolut. Dai din cand in cand hrana pisicii si apa florii, asa ca esti un Rezzak (datator) cu limite, insa Allah este un Rezzak absolut suficient pentru a da hrana unei furnici negre pe o piatra neagra intr-o zi neagra. Cand analizezi foarte bine ceea ce este in tine, vei ajunge sa-L cunosti mai bine pe Dumnezeu.

Fiecare persoana este un alt univers in sine si calatoria fiecaruia este unica. Si totusi exista maniere/conditii esentiale pentru toata lumea pentru calatoria spirituala, si daca da, care sunt acestea?

Exista conditii de eticheta/ de politete (adab), dar nu sunt pentru toata lumea. In Coran exista diverse forme de adresare pentru oameni. Exista o adresare speciala: "Ya ayyetuhe'l nefsu'l mutmainne." Creatorul se adreseaza unui grad al ego-ului. Aceasta inseamna ca atunci cand oamenii respecta cat pot de bine ordinele si interdictiile lui Allah si calea aratata de Mesagerul lui Allah, nefis-ul lor (ego-ul) se poate ridica pana la multumire/satisfactie. Apoi se continua cu versetul „Irciî” (porunca mortii), care nu inseamna "Mori", ci "Vino la mine!". "Pana cand nu ai atins gradul de multumire prin slefuirea ego-ului, nu ai ajuns inca la mine". Continuarea este „Ila Rabbike”, adica nu catre Domnul, ci „Vino la Domnul tau”, intrucat Domnul fiecaruia este conform propriei lor presupuneri. Dupa cum a spus Ibn Arabi, „Domnul fiecaruia este in sine”. "Ca venirea ta sa fie pe placul Meu, intra la mine prin intermediul slujitorilor Mei". E o statiune/pozitie superioara sa ajungi la gradul inalt de supunere. A fi o creatura nu inseamna a fi slujitor.

O persoana poate ajunge singura, chiar daca este dificil, la nivelul de satisfactie al sufletului. Apoi trebuie sa intre pe calea oamenilor care au atins maretia in credinta pentru a fi un slujitor al lui Allah. Fiecare servitor are un farmec unic. Exista, de asemenea, tariqa/confrerii pentru a vana oamenii pe calea lui Allah. Omul este un betiv, dar tu ii spui: „Vino sa vezi cum arata tekke (locul de practica al unei confrerii), sa fii cu prietenii tai, sa bei o ciorba”, asa il poti chema frumos. Daca interiorul lui e pregatit si poate profita de aceasta chemare, atunci el renunta si la bautura si incepe rugaciunea. Dar schimbarea are loc dupa aceea. Cand eram mici, n-am reusit sa mergem din prima, intai ne-am tarat si apoi am inceput sa mergem tinandu-ne de mana parintilor nostri. Cand am inceput sa mai crestem n-a mai fost nevoie sa fim tinuti de mana, si totusi mama ne tinea cu forta de mana cand trebuia sa trecem strada. Asta inseamna sufism si tariqa, sa mergi tinandu-te de mana. 

Cand va uitati in urma la viata dvs va spuneti "Ce bine ca am facut asta" sau "Ce bine ar fi fost sa nu fi facut asta?"

Desigur, cum sa nu, Dar Domnul nostru spune ca oricine se caieste de greseala sa este ca si cum nu ar fi facut acea greseala. Au fost momente cand nu facusem un lucru gresit si m-am salvat de regret. Domnul meu m-a binecuvantat cu multe gratii divine la care nici nu ma puteam gandi. Daca mi s-ar fi spus inainte ca: „Vei merge în pelerinaj de 4 ori, te vei duce la Umrah de atatea ori, incat vei uita numarul, vei merge in America de 20 de ori, vei calatori prin toata lumea” as fi ras.

Asta inseamna sa fii recunoscator. Daca multumirea nu sporeste recunostinta fata de Domnul, este egoista. Incerc sa arat aceasta recunostinta ascultandu-I cuvantul, supunandu-ma ordinelor Lui si evitand interdicțiile. Nu pot sa stiu daca va accepta sau nu intentiile si actiunile mele, voi face ce mi s-a ordonat si il implor sa accepte. Vom continua sa fim recunoscatori chiar daca El nu le accepta.

Care sunt sfaturile pentru a avea un caracter puternic?

Am incercat sa crestem o generatie cu personalitate, dar am ratat capatul franghiei si am ajuns sa crestem copii centrati pe „eu”. Daca meditati la această propozitie, raspunsul va fi clar.

A avea o personalitate nu inseamnă doar a revendica drepturi, a striga ca acesta este dreptul meu. Tinerii ar trebui sa se gandeasca la indatoririle lor. Lasati-i sa invete sa-si asume responsabilitati la fel de mult pe cat isi urmaresc drepturile. Goliciunea nu este libertate. Astazi am devenit o lume centrata pe „eu”, astfel incat sa putem avea personalitate. Tinerii din ziua de azi ar trebui sa inceteze sa mai fie centrati pe „eu” si sa devina altruisti ca pe vremuri, sa caute fericirea in fericirea celorlalti. Oricine crede ca se poate face singur fericit se insala. Pentru ca nu am venit in aceasta lume pentru a fi singuri si autosuficienti, nicio fiinta umana nu este autosuficienta.

Am vazut atat de multi oameni trecand prin multe in tinerete si regretand cand au ajuns la varsta noastra. Tineretea este o mare binecuvantare, dar risipa este haram si nu exista compensatie pentru pierderea timpului. Vom fi mult mai fericiti daca invatam sa nu mai fim atat de centrati pe noi si daca renuntam la a mai alerga dupa drepturi in locul responsabilitatilor. 

Sunteti unul dintre seniorii care au crescut cu obiceiurile si subtilitatile traditiei noastre stravechi. Exista, de asemenea, o diferenta serioasa intre lumea moderna de astazi si mediul in care ati crescut. Ar trebui sa ne straduim sa ne intoarcem la cultura pe care o numim traditia noastra straveche de astazi sau ar trebui creata o noua cultura in conformitate cu timpurile si lumea de azi?

Fiecare perioada este moderna in comparatie cu perioada anterioara, dar adevarul si realitatea nu se schimba, exteriorul se schimba. Pe vremea cand profetul nostru a construit Masjid an-Nabawi, se obisnuia sa se arda busteni de curmale pentru a fi luminati in rugaciunile de dimineata si de noapte. Apoi o persoana din Yemen a adus o lampa cu ulei. Profetul nostru a fost atat de incantat incat i-a cuprins obrajii intre cele doua palme si s-a uitat in ochii lui, spunand: „Ne-ati luminat. Allah sa va lumineze sufletul si inima.” Timpul a trecut, lumanarea a fost inventata. Apoi a inceput sa se aprinda lampa cu ulei, apoi s-a gasit curentul electric.

Modernitatea nu inseamna compararea energiei electrice. Ar trebui sa vorbim despre adevar, nu despre electricitate si lanterna. A fost luminos azi sau a fost luminos ieri? Sa vorbim despre asta. Daca suntem intunecati in comparatie cu ieri, sa inventam ceva care sa lumineze. Acum exista lampi cu led care dau multa lumina si consuma mai putina electricitate, insa luminozitatea este mereu aceeasi. Deci, ceea ce numim antic nu era antic in timpul nostru. Ceea ce tatii si bunicii nostri numeau stravechi nu era, de asemenea, antic pentru ei. O astfel de comparatie, vorbirea despre modernitate, este gresita.

Ali (Radıyallahu Anh) are o vorba care ar putea formula stiinta pedagogiei: „Creste-ti copiii conform timpului in care vor trai, nu conform timpului tau”. Nu poate exista o pedagogie mai mare decat aceasta. Originalele nu se schimba, accesoriile se schimba. Sa nu ne faca schimbarea accesoriilor sa credem ca suntem mai sus decat trecutul. A merge undeva repede nu inseamna a fi rapid in ceea ce priveste progresul. Daca numarati de cate ori v-ati dus in acelasi loc cu masina sau cu carul, nu ati progresat. Nu există modernitate in acest sens. Fiecare perioada este moderna in comparatie cu perioada anterioara si asa va fi mereu. 

Cat de des calatoriti? Calatoriile dvs. sunt in mare parte planificate/calatorii de afaceri sau calatoriti pentru a fi „in miscare”?

Am fost o singura data in vacanta in viata. In afara de asta, calatoresc cu treburi. De exemplu, saptamana trecuta am fost in Bosnia pentru a servi ca delegatie a Ministerului Culturii. Fara a mai numara Hajj și Umrah. Am fost in America de 7-8 ori cu Muzaffer Efendi. Sunt multe calatorii pe care le fac in interes de serviciu, dar cand spunem calatorie, sa luam nota de cuvintele Profetului: „Intai prieteni, apoi drumul”. Pe drum trebuie sa-ti faci prietenii potriviti. Cel mai bun prieten al meu in timpul calatoriei a fost Mushaf-i Sharif.

In toata calatoria vietii, tinerii ar trebui sa-si aleagă bine prietenii. Daca prietenul meu imi spune: „Hai sa mergem la bar”, n-ar trebui sa dezvoltam o prietenie cu el. Dar a nu-ti face prieteni nu inseamna a te supara. Este datoria mea ca musulman si fiinta umana sa iau masuri pentru a preveni raul de la cineva. Desi Profetul nostru nu avea niciun interes ca altcineva sa devina musulman, totusi o sageata i-a strapuns obrazul, dintii i-au fost sparti, spinii i-au intepat picioarele, dar nu a renuntat la calea cea buna.

Aceste calatorii m-au facut sa iubesc si drumul. In acelasi timp, te fac sa obtii o motivatie serioasa la aceasta varsta. De exemplu, cand lucram la minister, aveam astfel de activitati incat ne urcam dimineata in avion si mergeam la locul de repetitie fara sa trecem macar pe la hotel, faceam repetitia, ne schimbam hainele si tineam concertul, iar seara ne reintorceam cu avionul.

Aveti ceva care sa fie ca un obicei de calatorie?

Imi place foarte mult sa citesc Coranul pe drum, nu am alta rutina. De 50 de ani am obiceiul de a merge la Konya in fiecare decembrie. Ori de cate ori este posibil, incerc sa merg la Umrah la fiecare doi ani.

Care este cea mai valoroasa mostenire a dvs?

Un Coran Mushaf-i Sharif cu scris mare, ramas de la strabunica mea. 

Este ceva de care nu va despartiti niciodata?

Cheia de la casa. 

Care este cel mai revigorant verset/hadith/rugaciune pentru dvs? 

Rabbenâ atina fi'd-dunya haseneten ve fi'l-eretic hasene.

Exista vreun parfum care va transporta in copilarie?

Mirosul de piersici din Bursa.

Care este orasul in care va place cel mai mult sa traiti?

Istanbul, pentru ca din casa mea se vede Palatul Topkapı.

Care este expresia preferata?

Va trece si asta, Ya Hu.

Cu ce ​​companion al Profetului ati dori sa fiti prieten?

Nu pot alege unul in detrimentul celuilalt.

Calatoriti cu avionul, trenul sau masina personala?

In masina personala ai libertate.

Konya si Rumi

Proaspat intoarsa din Konya, dupa o vizita la Shams Tebrizi, Rumi Mevlana si Eva de Vitray, m-am gandit sa traduc cateva pasaje din editia in franceza a operei in proza a lui Rumi: Fihi-Ma-Fihi - Le livre du Dedans (Cartea launtrului). Traducerea din persana in franceza a fost realizata de Eva de Vitray. 

Moscheea si mormantul lui Shams din Tabriz, cel care i-a fost maestru spiritual lui Rumi. 

"Ale lui Dumnezeu sunt ostirile cerurilor si ale pamantului" (Coran 48;4). Aceste cuvinte sunt armatele Adevarului: ele deschid cetatile la ordinul Lui si le cuceresc. Daca Dumnezeu porunceste unor mii de calareti sa intre intr-o astfel de cetate, dar fara sa o cucereasca, asta vor face. Daca Dumnezeu ordona unui singur calaret sa o cucereasca, acesta va deschide poarta cetatii si o va face. I-a trimis lui Nimrod un tantar pentru a-l distruge. 

Cand misticii stiu ca totul vine de la Dumnezeu, nimic nu mai conteaza. Speram ca veti intelege aceste cuvinte prin urechea voastra interioara. Acolo e castigul. Caci pot veni mii de hoti din exterior care nu vor reusi sa deschida usa cetatii, daca in interior nu se gaseste un complice care sa ii ajute. Mii de cuvinte din exterior, daca nu sunt confirmate de interior, sunt inutile. Asa cum e copacul care nu are umiditate in radacina: mii de suvoaie de apa i-ar fi inutile. Ar trebui sa aiba inainte putina umiditate in radacina, apoi apa l-ar putea salva. 

"Daca lumina vede o suta de mii de oameni

ea nu coboara decat asupra acelui a carui esenta este lumina". 

Atata timp cat in suflet nu straluceste o lumina, nu vom putea niciodata sa vedem lumina. Fara aptitudine sufleteasca, nimic nu e posibil.

Mausoleul lui Rumi 

Fiinta umana trebuie sa renunte la toate placerile si toate gratiile, care nu sunt decat reflectia si imaginea lui Dumnezeu. Ele nu sunt eterne, sunt eterne in raport cu Dumnezeu, dar nu in raport cu creaturile. 

Asa sunt razele de soare care stralucesc in case: in ciuda luminii pe care o emana, ele raman inerente soarelui. In momentul in care soarele apune, lumina se stinge. Trebuie sa devenim soare pentru a elimina teroarea separatiei. 

"Discul solar este locul retragerii mele. 

Cum ar putea sa acopere lumina noaptea straina?"

Exista daruire si cunoastere. ("bakht" - a oferi; "takht" - a aborda). Unii fac donatii si favoruri, dar nu au cunoastere; altii au cunoastere, insa nu ofera nimic. Omul care reuneste aceste doua calitati este foarte favorizat, este de neegalat. Asa e omul care merge fara sa stie daca este pe o autostrada sau pe o poteca: el merge orbeste fara speranta de a auzi glasul cocosului sau de a gasi indiciile unor locuinte. Cat de mare este diferenta intre acest ratacit si altul care cunoaste foarte bine traseul: cunoasterea le intrece pe toate.

"Acesta este un Coran Prea-cinstit

dintr-o Carte ascunsa.

Sa nu-l atinga decat cei curati,

caci este o Pogorare de la Domnul lumilor!"

(Coran 56;77-80)

Ca un iubit; atata timp cat exista in tine un pic de dragoste fata de tine insuti, iubitul nu ti se va arata si nu vei fi vrednic sa te unesti cu el. Nu te va accepta. Trebuie sa renunti complet la tine insuti si la lume, sa iti devii dusman, pana cand Prietenul isi intoarce privirea catre tine. Religia noastra nu lasa inima pana cand nu o duce la Dumnezeu si o detaseaza de ceea ce nu ar trebui sa aiba. 

Profetul a spus: "Din acest motiv nu ai pacea, pentru ca intristarea e o varsatura (o voma) a primelor bucurii; cata vreme mai exista resturi in stomacul tau, nu ti se va da nimic sa mananci. In timpul vomei, nimeni nu mananca. Cand scapam de varsaturi, mancam ceva. Asa si tu, asteapta, si hraneste-te cu tristete, deoarece atunci cand suntem in tristete, suntem in varsaturi. Dupa voma vine bucuria fara griji, ca o floare fara spini, ca un vin care nu ameteste. 

In lume nimic nu e mai dificil decat sa suportam imposibilul. Tu citesti cu glas tare o carte cu vocalizare impecabila. Cineva e asezat alaturi de tine si citeste gresit aceeasi carte. Il poti suporta? Nu e posibil. Dar daca nu ai fi citit cartea, pentru tine ar fi fost totuna daca acea persoana citeste bine sau nu, intrucat n-ai fi putut discerne intre ceea ce este corect si ceea nu este. Prin urmare, a indura imposibilul necesita un efort mare.

Trebuie sa intelegem ca toata lumea, oriunde s-ar afla, este inseparabil legata de propria ei nevoie. Fiecare creatura este aproape de ceea ce are nevoie si este atasata in permanenta acestei nevoi. "Nevoia fiintei este mai aproape de ea decat mama si tata, este legata de ea". Aceasta nevoie e lantul pe care il trage inainte si inapoi ca pe un capastru. Este imposibil ca cineva sa se ataseze de un lant, cand dorinta lui e sa scape de catuse. Este imposibil ca cineva care vrea sa se elibereze sa caute sa fie inlantuit. Neaparat este o alta persoana care l-a inlantuit. Cineva care este in cautarea sanatatii nu se poate imbolnavi, caci este imposibil sa fie in acelasi timp in cautarea bolii si a sanatatii.

Cand vei alege calea detasarii, vei acumula victorii.

Unele cuvinte sunt pline de valoare, pe cand altele sunt lipsite de insemnatate, insa se aseamana: e nevoie de un critic cunoscator pentru a distinge originalul de imitatie. Distinctia este credinta, iar necredinta absenta deosebirii. Nu vezi tu cum, pe vremea lui Faraon, toiagul lui Moise s-a transformat in sarpe, la fel si lemnul si corzile magicienilor? Cel care nu avea capacitatea de a distinge a perceput totul fara sa vada vreo diferenta, insa cel care putea sa vada limpede a reusit sa deosebeasca magia de adevar si a devenit credincios datorita discernamantului. Noi stim deci ca (,) credinta inseamna discernamant. 

Era un shaykh care isi lasa discipolii in picioare, cu bratele incrucisate, in prezenta lui. A fost intrebat: "Oh, shaykh, de ce nu iti lasi discipolii sa stea jos? Nu e un comportament demn de dervisi, ci de emiri si regi". El a raspuns: "Taceti! Eu vreau ca ei sa respecte aceasta metoda pentru a putea beneficia de ea. Chiar daca respectul se gaseste in interior, aparenta ("zaher") este invelisul care desemneaza ce e ascuns ("batin")".

Ce este invelisul? De pe invelisul unei scrisori ne dam seama de cine este scrisa si cui ii este adresata. De asemenea, de pe coperta unei carti putem sa stim despre ce este vorba in aceasta. Respectand infatisarea si prosternarea, precum si statul in picioare, cineva poate intelege ce respect exista in inima acelei persoane si in ce fel Il respecta pe Dumnezeu; daca in aparenta nu demonstram acest respect, e evident ca in interior exista o lipsa de respect.

Nu stii tu ca refuzul de a raspunde este un refuz si ca tacerea este raspunsul pentru prosti? Faptul ca un copac nu creste este un raspuns refuzat, deci neaparat un raspuns. Fiecare gest pe care omul il face este o intrebare/cerere; ceea ce i se intampla, tristete sau bucurie, reprezinta raspunsul/replica. 

Cand vreti sa mergeti intr-un anumit loc, in primul rand inima voastra merge intai acolo, priveste si se intreaba despre conditiile care exista acolo; apoi sufletul revine si va ia si corpul cu el. 

Rugaciunea nu consta in a face in fiecare zi doar "qiyam", "ruku" si "sujud". Scopul rugaciunii este acela de a te face sa ramai permanent in starea din timpul rugaciunii, chiar daca dormi sau esti treaz, citesti sau scrii: in toate starile nu trebuie sa ramai fara amintirea lui Dumnezeu, astfel incat sa te poti mentine "staruitor in rugaciune" (Coran 70;23). 

Aceasta expresie, "Ana'l Haqq", a aparut din forma corporala a lui Mansur Al-Hallaj. S-a crezut ca a fost Mansur cel care a pronuntat-o. In realitate nu a fost el, ci Dumnezeu. Dumnezeu cel mare vorbeste in toate limbile, dar putini oameni Il aud. 

Omul are trei stari. In prima nu-I pasa de Dumnezeu, el iubeste si slujeste pe toata lumea, ca e vorba de o femeie, de un barbat, de bunuri, de copii, de o piatra sau de lut, dar nicidecum pe Dumnezeu. Apoi, in momentul in care dobandeste o anumita cunoastere si anumite informatii, nu-L mai slujeste decat pe Dumnezeu. Dupa care, pe masura ce avanseaza in aceasta stare, tace; nu zice: "Nu Il slujesc pe Dumnezeu" si nici "Il slujesc pe Dumnezeu". El se afla dincolo de aceste doua stari. Dumnezeul tau nu e nici prezent, nici absent, caci El este Creatorul prezentei si absentei.

Sunt foarte multi oameni care nu au puterea sa suporte "prezenta"; deci starea lor devine mai buna in "absenta". De asemenea, toata lumina zilei vine de la soare; dar daca cineva ar privi toata ziua soarele, n-ar mai putea sa vada nimic, ar orbi. Deci pentru el ar fi mai bine sa isi vada de treburile zilnice si sa se abtina sa se uite la soare. La fel, in fata unui bolnav, pomenirea unor mancaruri gustoase il stimuleaza sa dobandeasca putere, insa prezenta alimentelor respective ar putea sa ii dauneze.

Coranul este ca o tanara mireasa: incerci sa ii scoti voalul, insa ea nu-ti arata chipul. 

In momentul in care tanara mireasa, care reprezinta sensul Coranului, isi scoate voalul

imparatia credintei este lipsita de necazuri. 

Mormantul Evei de Vitray, cea care si-a dedicat viata lui Rumi prin traducerile si lucrarile sale pe tema sufismului. Dorinta ei a fost de a fi ingropata in Konya, in cimitirul de langa Mausoleul lui Mevlana.