Pilonii de aur ai cortului

Un dervis, a carui bucurie era negarea de sine si a carui speranta era paradisul, intalni odata un print a carui bogatie depasea orice vazuse vreodata dervisul. Cortul nobilului, ridicat in afara orasului pentru recreere, era facut din materiale pretioase, pana si pilonii care il sustineau erau din aur curat.
Dervisul, care era obisnuit sa propovaduiasca despre ascetism, il ataca pe print cu un potop de cuvinte despre inutilitatea bogatiei pamantesti, zadarnicia pilonilor auriti de la cort si stradaniile nerodnice ale oamenilor. Ce nepieritoare si maiestuoase erau, pe de alta parte, locurile sfinte! Resemnarea, spunea el, era cea mai mare fericire.

Printul asculta serios si adancit in ganduri. Lua mana dervisului si spuse: "Pentru mine, cuvintele tale sunt ca focul soarelui de amiaza si ca puritatea brizei de seara. Prietene, vino cu mine, insoteste-ma pe calea spre locurile sfinte."
Fara sa se uite inapoi, fara sa ia bani sau vreun servitor, printul se porni la drum. Uluit, dervisul se grabi in urma lui. "Stapane, striga el, spune-mi, vorbesti intr-adevar serios, cand spui ca mergi in pelerinaj la locurile sfinte? Daca e asa, asteapta sa-mi iau mantaua de pelerin."
Zambind bland, printul raspunse: "Am lasat in urma bogatia, caii mei, aurul, cortul, servitorii si tot ce aveam. Iar tu trebuie sa te intorci doar pentru manta?" "Stapane, raspunse dervisul surprins, te rog, explica-mi, cum ti-ai putut lasa in urma toate comorile si porni chiar fara mantia ta regala?"

Printul vorbi incet, dar cu voce ferma: "Am implantat tepusele de aur ale cortului in pamant, dar nu si in inima mea."

(Nossrat Peseschkian - Povesti orientale)