Lumea este oglinda prin care tu te privesti

Intelepciunea hakimului
(Dupa Saadi)

Un sultan se afla pe un vas impreuna cu unul dintre cei mai buni servitori ai sai. Servitorul, care nu mai fusese inainte luat in calatorie - de fapt, copil al muntilor fiind, nici macar nu vazuse vreodata coasta - statea in burta goala a vasului si striga, tipa, tremura si se vaicarea. Toti erau binevoitori cu el si incercau sa-i potoleasca frica, dar bunatatea lor ii ajungea numai la urechi, nu si in inima fricoasa. Stapanul abia mai putea suferi sa auda tipetele servitorului si calatoria peste apele albastre, sub cerul albastru, nu mai era o placere pentru el.

Atunci, hakimul cel intelept, doctorul, se apropie de el si ii spuse: "Inaltimea voastra, cu permisiunea voastra, eu pot sa il calmez." Fara sa ezite vreo clipa, sultanul ii dadu permisiunea. Hakimul le ordona marinarilor sa il arunce pe servitor peste bord; marinarii ii facura asta plangaciosului mai mult decat bucurosi. Servitorul se zvarcoli in apa, incerca sa traga aer si sa apuce de marginea barcii, implorand sa fie luat inapoi la bord. Asa ca il trasera sus de par. Din acel moment, statu foarte linistit intr-un colt. Nimeni nu mai auzi un cuvant de spaima din gura lui. Sultanul, uluit, il intreba pe hakim: "Ce intelepciune e cuprinsa in fapta ta?"

Hakimul raspunse: "El n-a gustat niciodata sarea marii. Si nu a stiut cat de mare era pericolul in apa. Asa ca nu putea sti cat de minunat este sa aiba scandurile viguroase ale barcii sub el. Numai cel care infrunta pericolul poate aprecia valoarea pacii si a linistii. Tu, care ai intotdeauna destul sa mananci, nu cunosti gustul painii de la tara. Fata pe care tu nu o consideri frumoasa este cea care-mi place mie. E o diferenta intre un om care isi are iubita langa el si un om care tanjeste, in asteptarea ei."

(Nossrat Pessechkian - "Povesti orientale")

Nastratin Hogea

Nastratin Hogea este un personaj legendar, o figura satirica ce apartine folclorului traditional oriental; a fost un invatat si filosof, erou al unor anecdote si povesti populare de o larga circulatie in literatura Orientului. In literatura romana, povestirile si anecdotele despre Nastratin Hogea au fost culese si versificate de Anton Pann in culegerea "Nazdravaniile lui Nastratin Hogea" (1853) .
Povestirile sale sunt amuzante si, de cele mai multe ori, sub o aparenta naivitate, ascund multa profunzime si intelepciune.

Valoarea unui sfat

Intr-o zi prietenii il intreaba pe Nastratin Hogea:
-Esti un om intelept, Nastratin Efendi. Poti sa ne spui ce lucru il consideri cel mai pretios in lume?
-Consider sfatul ca fiind de nepretuit, spuse Nastratin Hogea.
Prietenii il intrebara apoi:
-Si ce consideri tu ca fiind fara valoare?
-As spune ca sfatul este lucrul care are cea mai putina valoare in lume.
-Dar, Nastratin Hogea, obiecta auditoriul, cum poate un lucru sa fie in acelasi timp de nepretuit, dar si fara valoare? Gresesti aici.
-Nu, prieteni. Stiu despre ce vorbesc. Un sfat urmat poate fi pretios, insa el devine fara valoare atunci cand nu este binevenit.

A sti sau a nu sti

Intr-o zi Nastratin Hogea se decise sa calatoreasca, in scopul perfectionarii cunoasterii sale. Cand cineva il intreba ce fel de oameni va cauta sa gaseasca, el spuse, amintindu-si cateva cuvinte intelepte auzite la piata:
-Cel care nu stie si nu stie ca nu stie, este prost. Trebuie evitat.
-Cel care nu stie si stie ca nu stie, este copil. Trebuie invatat.
-Cel care stie si nu stie ca stie, este adormit. Trebuie trezit.
-Cel care stie si stie ca stie, este intelept. Trebuie urmat.
Nastratin Hogea facu o pauza si continua:
-Dar, stiti cat este de dificil, fiii mei, sa fii sigur ca cel care stie si stie ca stie, stie cu adevarat.

Rumi - Mathnawi

Adevaratul Lucrator e ascuns in Lucrarea Lui,
Patrunde in acea lucrare ca sa Il vezi in fata.
Dar cum acoperit e Lucratorul de valul Lucrarii Lui,
Nu-L poti vedea din afara lucrului ce El a savarsit.
Deoarece salasul Celui Intelept este atelierul Sau,
Cel care-L cauta afara nu poate sa-L cunoasca.
Vino, asadar, in atelierul Sau, care este Ne-fiinta,
Ca sa vezi in acelasi timp pe Creator si creatia Lui.
Oricine a vazut cat de luminos este atelierul,
Pe loc a inteles cat de-ntuneric este afara.

Harem - Sultana

O mie si una de nopti si zile

de Naghib Mahfuz


Intelepciunea credintei este eterna, iar la inceput calea este una singura. Pe urma, fara deosebire, apuca pe doua cai: una duce spre iubire si pierzanie, iar cealalta catre jihad. Cei care aleg pierzania nu se gandesc decat la ei, cei care aleg jihadul se dedica slujirii lui Dumnezeu.
Exista un leagan pentru sabie si un leagan pentru iubire.
Cainta adevarata sterge urmele trecutului.
Cel a carui fericire nu e adevarata, acela de griji va fi coplesit. Cel a carui existenta in lume nu e in slujba lui Dumnezeu, acela singur se cheama ca va fi. Mahnirea si singuratatea in lume apar uitandu-te la tot ceea ce te inconjoara, in afara de Dumnezeu.
Neinduplecarea face parte din natura adevarului: nimanui nu i-a aratat calea si nu a facut pe nimeni sa se indoiasca de faptul ca-l poate atinge. L-a lasat pe om in pustiul neajutorarii sa rataceasca si in marile nesigurantei sa se inece. Cel ce crede ca l-a ajuns se desparte de el, cel ce crede ca se desparte de el s-a ratacit. Nu exista cale de a ajunge la adevar si nici cale de scapare. Nu se poate fara el.
Intr-o zi am cazut intr-o groapa, iar dupa trei zile a trecut pe acolo o caravana de calatori. Si mi-am spus ca trebuie sa-i strig, apoi m-am razgandit si mi-am zis ca nu e drept sa cer ajutor de la altcineva in afara de Dumnezeu cel Atotputernic. Cand s-au apropiat au vazut groapa in mijlocul drumului si au spus: "Sa acoperim groapa asta pana nu pica cineva in ea." M-am ingrijorat foarte tare si mi-am pierdut orice nadejde. Dupa ce au astupat-o si si-au urmat drumul, m-am rugat la Dumnezeu cel Atotputernic si m-am lasat in mainile mortii. Ma parasise orice nadejde. Cand a cazut noaptea, am auzit o miscare deasupra gropii. Cum ascultam asa, gura gropii s-a largit si am zarit un animal urias ca un balaur. Isi cobori coada spre mine si am stiut ca Dumnezeu l-a trimis sa ma izbaveasca. Am apucat coada si m-a tras afara. Atunci, o voce din Ceruri mi-a strigat: "Te-am salvat de la moarte prin moarte."

Recomand aceasta carte oricui pasionat de povestile orientale si de talcul lor ascuns. Orientul va ramane o inepuizabila sursa de intelpciune pentru sufletele amortite de timpul care curge sfasietor. Incepand cu cartile sfinte - Biblia si Coranul - si continuand cu alte povesti si basme orientale, vom gasi un izvor nesecat de pilde si solutii la problemele noastre cotidiene.

Naghib Mahfuz este un scriitor egiptean, laureat al Premiului Nobel pentru literatura.Vasta sa opera cuprinde romane dedicate Egiptului antic sau Egiptului modern, romane filosofice si cu tematica sociala. Cartile traduse in romana sunt: " Akhenaton, cel ce salasluieste in adevar", " O mie si una de nopti si zile", " Baietii de pe strada noastra", "Palavrageala pe Nil". De-abia astept sa mi le insusesc pe toate, deoarece miros frumos, a parfum oriental; le intuiesc profunde si melodioase, cu daruri multe pentru un suflet insetat de cunoastere.

Revenind la aceasta carte, banuiesc ca stiti cu totii de celebra antologie de povesti orientale culese de-a lungul secolelor de diversi autori, ce poarta numele de "O mie si una de nopti". Pe scurt, regele Sahriyar, dupa ce descopera infidelitatea primei sotii, hotaraste s-o execute si isi pierde total increderea in femei. Se casatoreste cu virgine, doar pentru a le ucide a doua zi. Intr-un final vizirul nu ii mai gaseste nicio virgina, iar Seherazada, fiica vizirului, se ofera pe sine sotie. In noaptea nuntii acesta incepe sa-i spuna sultanului o poveste, doar ca nu o termina, incat el e nevoit sa astepte continuarea a doua zi si sa nu-si ucida sotia. Acest obicei se repeta timp de 1001 de nopti, perioada in care ea da nastere si a trei fii, iar dupa cele 1001 de nopti sultanul ii anuleaza pedeapsa cu moartea si traiesc fericiti pana la adanci batraneti.

In opera lui Naghib Mahfuz suntem in a o mie doua noapte araba si se pastreaza aceeasi atmosfera, a fanteziei, care il plimba pe cititor intr-o lume a povestilor, a spiritelor ce par ca se joaca cu destinele muritorilor, a viselor, a povestilor de dragoste; o lume a a tentatiilor periculoase, a renuntarilor si a pedepselor, in care fiecare isi va urma calea iluminarii personale si va trebui sa se caiasca, sa moara intai in sine, ca sa izbuteasca.
Cu referire la problemele politice si sociale ale Egiptului de azi (coruptie, miscari fundamentaliste), eu am simtit acest roman ca pe un indemn la cainta si ordine lumeasca si sufleteasca, un indemn la dragoste, dreptate si, cel mai important, la credinta.
Cu siguranta cititorul pasionat de Orient va poposi cu drag in miezul scrierilor acestui mare scriitor - Naghib Mahfuz.

Carturarul si conducatorul de camile

Intr-o caravana ce strabatea desertul era odata un predicator invatat, care era atat de intelept, incat a luat cu el saptezeci de camile, fiecare impovarata de cufere grele. In ele nu era nimic altceva decat cartile carturarului despre invataturile din trecut si prezent. Incarcatura aceasta de carti era numai o picatura din ocean, in comparatie cu stiinta pe care predicatorul o ducea in capul sau.

Insotea caravana un biet conducator de camile, despre care se stia ca avea credinta ca noul Profet venise. S-a intamplat, desigur, ca intr-o zi predicatorul l-a chemat pe conducatorul de camile. "Stii cat sunt de cunoscut printre carturarii tarii si in intreaga lume", ii spuse el. Vezi cele saptezeci de camile ce poarta numai o particica din cunoasterea mea. Cum se face ca tu, un simplu conducator de camile in haine zdrentuite, care nu a fost niciodata invatat sa scrie si sa citeasca, care nici macar nu a fost la scoala, ca sa nu mai vorbim de universitate, poate indrazni sa creada ca noul Profet a venit?"

Conducatorul de camile a stat umil in fata barbatului elegant, s-a inclinat politicos si a spus: "Efendi, stapanul meu. N-as fi indraznit niciodata sa stau dinaintea ta si sa-ti adresez cuvintele mele saracacioase. Dar acum tu m-ai intrebat. Voi incerca sa-ti arat ce gandesc printr-un mic exemplu. Stapane! Esti stapanul unei minunate comori a cunoasterii, pe care mi-ar placea sa o compar cu cele mai fine perle din mare. Aceste perle sunt atat de valoroase, incat trebuie sa fie tinute intr-un cufar splendid decorat, invelite in stofe moi, catifelate. Fata de toate acestea, cunoasterea mea este aidoma pietrelor obisnuite pe care calcam prin desert.
Dar imagineaza-ti soarele rasarind. Isi trimite razele spre noi. Stapane, iata intrebarea mea pentru tine: Ce anume prinde razele soarelui si le reflecta stralucirea? Perlele tale pretioase, in temnita lor de catifea, sau jalnicele mele pietre de pe marginea drumului?"
(Nossrat Peseschkian - Povesti orientale)