O mie si una de nopti si zile

de Naghib Mahfuz


Intelepciunea credintei este eterna, iar la inceput calea este una singura. Pe urma, fara deosebire, apuca pe doua cai: una duce spre iubire si pierzanie, iar cealalta catre jihad. Cei care aleg pierzania nu se gandesc decat la ei, cei care aleg jihadul se dedica slujirii lui Dumnezeu.
Exista un leagan pentru sabie si un leagan pentru iubire.
Cainta adevarata sterge urmele trecutului.
Cel a carui fericire nu e adevarata, acela de griji va fi coplesit. Cel a carui existenta in lume nu e in slujba lui Dumnezeu, acela singur se cheama ca va fi. Mahnirea si singuratatea in lume apar uitandu-te la tot ceea ce te inconjoara, in afara de Dumnezeu.
Neinduplecarea face parte din natura adevarului: nimanui nu i-a aratat calea si nu a facut pe nimeni sa se indoiasca de faptul ca-l poate atinge. L-a lasat pe om in pustiul neajutorarii sa rataceasca si in marile nesigurantei sa se inece. Cel ce crede ca l-a ajuns se desparte de el, cel ce crede ca se desparte de el s-a ratacit. Nu exista cale de a ajunge la adevar si nici cale de scapare. Nu se poate fara el.
Intr-o zi am cazut intr-o groapa, iar dupa trei zile a trecut pe acolo o caravana de calatori. Si mi-am spus ca trebuie sa-i strig, apoi m-am razgandit si mi-am zis ca nu e drept sa cer ajutor de la altcineva in afara de Dumnezeu cel Atotputernic. Cand s-au apropiat au vazut groapa in mijlocul drumului si au spus: "Sa acoperim groapa asta pana nu pica cineva in ea." M-am ingrijorat foarte tare si mi-am pierdut orice nadejde. Dupa ce au astupat-o si si-au urmat drumul, m-am rugat la Dumnezeu cel Atotputernic si m-am lasat in mainile mortii. Ma parasise orice nadejde. Cand a cazut noaptea, am auzit o miscare deasupra gropii. Cum ascultam asa, gura gropii s-a largit si am zarit un animal urias ca un balaur. Isi cobori coada spre mine si am stiut ca Dumnezeu l-a trimis sa ma izbaveasca. Am apucat coada si m-a tras afara. Atunci, o voce din Ceruri mi-a strigat: "Te-am salvat de la moarte prin moarte."

Recomand aceasta carte oricui pasionat de povestile orientale si de talcul lor ascuns. Orientul va ramane o inepuizabila sursa de intelpciune pentru sufletele amortite de timpul care curge sfasietor. Incepand cu cartile sfinte - Biblia si Coranul - si continuand cu alte povesti si basme orientale, vom gasi un izvor nesecat de pilde si solutii la problemele noastre cotidiene.

Naghib Mahfuz este un scriitor egiptean, laureat al Premiului Nobel pentru literatura.Vasta sa opera cuprinde romane dedicate Egiptului antic sau Egiptului modern, romane filosofice si cu tematica sociala. Cartile traduse in romana sunt: " Akhenaton, cel ce salasluieste in adevar", " O mie si una de nopti si zile", " Baietii de pe strada noastra", "Palavrageala pe Nil". De-abia astept sa mi le insusesc pe toate, deoarece miros frumos, a parfum oriental; le intuiesc profunde si melodioase, cu daruri multe pentru un suflet insetat de cunoastere.

Revenind la aceasta carte, banuiesc ca stiti cu totii de celebra antologie de povesti orientale culese de-a lungul secolelor de diversi autori, ce poarta numele de "O mie si una de nopti". Pe scurt, regele Sahriyar, dupa ce descopera infidelitatea primei sotii, hotaraste s-o execute si isi pierde total increderea in femei. Se casatoreste cu virgine, doar pentru a le ucide a doua zi. Intr-un final vizirul nu ii mai gaseste nicio virgina, iar Seherazada, fiica vizirului, se ofera pe sine sotie. In noaptea nuntii acesta incepe sa-i spuna sultanului o poveste, doar ca nu o termina, incat el e nevoit sa astepte continuarea a doua zi si sa nu-si ucida sotia. Acest obicei se repeta timp de 1001 de nopti, perioada in care ea da nastere si a trei fii, iar dupa cele 1001 de nopti sultanul ii anuleaza pedeapsa cu moartea si traiesc fericiti pana la adanci batraneti.

In opera lui Naghib Mahfuz suntem in a o mie doua noapte araba si se pastreaza aceeasi atmosfera, a fanteziei, care il plimba pe cititor intr-o lume a povestilor, a spiritelor ce par ca se joaca cu destinele muritorilor, a viselor, a povestilor de dragoste; o lume a a tentatiilor periculoase, a renuntarilor si a pedepselor, in care fiecare isi va urma calea iluminarii personale si va trebui sa se caiasca, sa moara intai in sine, ca sa izbuteasca.
Cu referire la problemele politice si sociale ale Egiptului de azi (coruptie, miscari fundamentaliste), eu am simtit acest roman ca pe un indemn la cainta si ordine lumeasca si sufleteasca, un indemn la dragoste, dreptate si, cel mai important, la credinta.
Cu siguranta cititorul pasionat de Orient va poposi cu drag in miezul scrierilor acestui mare scriitor - Naghib Mahfuz.