Ibn Arabi - Iluminari

MIR'AJ

Cap. SCARA CERURILOR SI CEI SAPTE PROFETI

PRIMUL CER: ADAM SI LUNA

Adeptul este primit de Adam, iar teoreticianul de entitatea spirituala a Lunii.

Imediat, teoreticianul, care este oaspetele Lunii, observa ca Luna se afla in serviciul lui Adam, in calitate de vizir si careia Dumnezeu i-a poruncit sa fie supusa.

Adam il invata pe adept Numele divine si "aspectul divin particular" care este "Elixirul Gnosticilor" (Iksir al-arifin).

In acest prim cer se afla "al saptelea Inlocuitor divin" (Na'ib ilahi), a carui misiune este sa vegheze asupra picaturii de sperma aflata in gestatie in matricea unde structurii omenesti ii este harazit sa apara. El vegheaza asupra acesteia in timpul celei de-a saptea luni care urmeaza caderii semintei in uter. In timpul acestei luni, copilasul e in stadiul de fat (janin). Se dezvolta si creste in pantecele mamei sale in timpul cresterii Lunii, dupa care slabeste, iar gestatia sa in pantecele matern incetineste in faza de descrestere a Lunii. Acesta este un semn, caci daca copilul se naste in luna a saptea, nu are destula putere pentru a supravietui asemeni celui nascut in luna a noua.

AL DOILEA CER: IISUS, IOAN BOTEZATORUL SI MERCUR

"Stiinta literelor"; misterul Verbului existentiator KN!

Aici adeptul invata virtutea eminenta a cuvintelor sacre si ce inseamna "Sintezele Verbelor". Realizeaza ce inseamna esenta metafizica a verbului existentiator KN! (Fii! ESTO!), a carui individuatie concreta purcede din Logosul Imperativului divin, si nicidecum din cuvantul trecutului, nici din cel al viitorului, nici din cel al circumstantei. Si iata ca el discerne epifania celor doua litere (Kaf si Nun) din care este alcatuit acest verb (KN!), compus cu toate acestea din 3 litere. Si intelege de ce este stearsa a treia litera situata intre Kaf si Nun, adica litera Waw, a carei esenta este pe de-a-ntregul spirituala. Ea este cea care confera lumii influxul generator al alcatuirii fiintelor, chiar si dupa ce esenta sa s-a retras.

Iisus este "Duhul lui Dumnezeu" (Ruh Allah), in vreme ce Ioan Botezatorul este pastratorul "Vietii". 

Plecand de aici, adeptul poate dobandi "Stiinta Proportiilor si a Echilibrului natural si spiritual", intrucat Iisus le reuneste pe amandoua in persoana sa.

Incepand cu acest cer, sufletul adeptului dobandeste "viata cognitiva" (al-hayat al-'ilmiya) prin care sunt reinsufletite inimile. Aici se afla ingerul insarcinat cu paza embrionului in timpul celei de-a saptea luni. Tot din acest lacas ceresc emana suverana inspiratie acordata celor care scriu si vorbesc despre Dumnezeu, si nicidecum poetilor.

Tot de aici putem cunoaste originea tulburarilor pe care le sufera lucrurile. De aici provin starile mistice conferite unora. 

AL TREILEA CER: IOSIF SI VENUS

Profetul ii infatiseaza stiintele cu care Dumnezeu l-a investit personal, stiinte care se refera la formele tipologiei spirituale (tamamththul) si ale imaginatiei active (khayal), caci Iosif trecea drept maestru in arta interpretarii viselor.

Dumnezeu i-a revelat lui Iosif echilibrele exacte, proportiile si relatiile. Il facu sa vada "gnoza" sub aparenta "laptelui" si statornicia in religie sub aspectul piedicilor din inchisoare. 

Dumnezeu l-a instruit neintrerupt cu privire la principiul corporalizarii Ideilor si a relatiilor metafizice sub aparenta lumii sensibile si a organelor perceptiei. Ii revela lui Iosif sensul hermeneutic (ta'wil) al tuturor lucrurilor, caci, intr-adevar, in acest cer formele spirituale primesc o structura incheiata si o imbinare armonioasa. 

Din acest cer emana ajutorul care ii inspira pe poeti, dezvaluie metrica si confera stapanirea artei poetice. Tot de aici provin si "formele geometrice" (suwar handasiya) care configureaza corpurile fizice, forme-tip a caror reprezentare in interiorul sufletului reveleaza cerul aflat asupra acestuia. 

In acest cer se afla cel de-al cincilea "Substitut divin" care guverneaza elaborarea picaturii de sperma in uter in timpul celei de-a cincea luni.

Din acest cer se ivesc cele patru principii fundamentale pe care se intemeiaza sediul constiintei (bayt al-shi'r), asa cum corpul fizic se sprijina pe cele patru umori. Este vorba despre patru cauze (sababan) si patru stalpi (watadan): cauza greului si cea a usorului, stalpul separarii si cel al reunirii. Stalpul separarii provoaca destramarea compusului omenesc, iar cel al reuniunii duce la constituirea lui. Cauza usorului da nastere la pneuma, iar cea a greului duce la aparitia corpului material. Din aceasta suma este alcatuit omul. De aceea, cerceteaza cu luare aminte ce anume a dus la bun sfarsit existenta acestei lumi, macrocosmos si microcosmos.

AL PATRULEA CER: IDRIS SI SOARELE

Teoreticianul e intampinat de Soare, adeptul de Idris.

Indata ce adeptul a ajuns in prezenta lui Idris, el afla originea tulburarilor pe care le sufera lucrurile divine. Descopera semnificatia vorbelor Profetului: "Inima se afla intre doua degete ale Preamilostivului" si cauza pentru care aceste doua degete tulbura inima in intregime. El contempla in acest cer "noaptea care acopera ziua si ziua care acopera noaptea"; el vede cum fiecare dintre ele este, pe rand, mascul si femela fata de propriul sau alter ego si discerne misterul uniunii lor reciproce si al conjunctiei lor; el vede ce fiinte sunt zamislite din unirea zilei cu noaptea si constata diferenta dintre copiii noptii si cei ai zilei. 

Adeptul dobandeste in acest cer cunoastere lumii vizibile si a celei invizibile, a ocultatiei si a manifestarii, a Vietii si a Mortii, a acoperirii si a goliciunii, a iubirii divine si a Milostivirii. In sfarsit el invata "sub aspectul divin particular" Numele lui Dumnezeu Al-Zahir (Manifestatul) in formele epifanice ascunse privirii si Numele lui Dumnezeu Al-Batin (Tainuitul) in formele epifanice vizibile, avand in vedere predispozitia lor de a oculta manifestatul si a manifesta ascunsul, astfel incat Numele divine se permuta si se preschimba la nesfarsit in raport cu manifestarea, in functie de diversitatea organelor care le contempla. 

AL CINCILEA CER: AARON SI MARTE

"Iata cerul spaimei, al fricii, al violentei si al furiei. Acolo sunt atributele care inspira groaza".

"Iata cerul apartinand Khalifa-ului neamului omenesc; judecata (hukm) Imamului sau a slabit, desi la inceput avea cele mai trainince temeiuri" (aluzie la Faraon).

Cand Dumnezeu a observat ca "in inima oricarui om se intiparise un vestigiu epifanic al tiraniei si orgoliului" si ca Faraon era in adancul sufletului sau cel mai vrednic de mila dintre cei umili, El a poruncit lui Moise si lui Aaron sa se poarte cu el cu multa blandete, in deplin acord cu "natura lui ascunsa" (batini-hi), pentru a birui tirania si orgoliul (jabarut wa kibriya) pe care acesta le manifesta in afara. "Poate se va lasa indemnat sau se va teme" (20,44). Fiind vorbe rostite de Dumnezeu, "poate" si "se poate" sunt obligatii ce trebuie ascultate cu sfintenie. Astfel incat, datorita lectiei de blandete si retinere primita din partea lui Moise si a lui Aaron, Faraon isi aminti ceea ce se afla inchis inlauntrul sau, astfel incat, in cazul sau, natura ascunsa si aparenta exterioara sa devina in sfarsit asemanatoare. De atunci plamada (khamira) nu a incetat sa dospeasca in natura ascunsa a lui Faraon, in acelasi timp cu Nadejdea in Dumnezeu ce grabeste intalnirea cu Cel intru care nadajduim. Si acest ferment bun si-a impus legea pana ce deznadejdea lui Faraon a incetat tocmai cand era pe cale sa fie "inghitit" de propriile lui ambitii. Faraon a recurs la aceasta umilinta si la aceasta nadejde in Dumnezeu pe care le ascundea inlauntrul sau, pentru ca credinciosii sa realizeze brusca ivire a Nadejdii in Dumnezeu. Atunci, el a strigat: "Cred ca nu exista alt Dumnezeu decat Acela in care cred fiii lui Israel, si eu ma numar printre supusii Lui" (10,90).

Cugeta adanc, prietene, la rezultatul obtinut prin "juramantul blandetii" (mukhatabat al-layyin) si la roadele lui. De aceea, dragul meu adept, "trebuie sa te porti cu blandete fata de toate lucrurile" caci, intr-adevar, sufletele neascultatoare se lasa usor manuite de inclinatia suparatoare care le impinge de la spate. 

Dupa aceea, Aaron i-a poruncit lui Marte ca varsarile de sange pe care cerul sau le cere sa fie savarsite laolalta cu jertfele si sacrificiile de animale, pentru ca animalele sa fie in felul acesta alaturate rangului omenesc, fiindca numai rangul omenesc detine Perfectiunea, intrucat si-a asumat "Locasul Credintei" (Amanat). 

AL SASELEA CER: MOISE SI JUPITER

Moise ii transmite "douasprezece mii de cunostinte" din Stiinta divina, altele decat cunostintele care au legatura cu ciclurile si megaciclurile cosmice, si care ii fusesera predate deja. Si Moise l-a invatat ca "teofania divina" (tajalli ilihi) se produce cu adevarat "sub formele credintelor de care este legata" si in situatii de mare necesitate. Atunci adeptul retine aceasta ca pe o invatatura. Totodata, Moise ii reaminteste "focul dupa care mersese ca sa-i vindece pe ai sai" (20.10;27,7) si i-a atras atentia ca Dumnezeu nu i s-a revelat decat in foc, caci de foc avea absoluta nevoie Moise. Dumnezeu nu se arata vederii noastre decat atunci cand suntem in adanca nevoie. Caci, intr-adevar, oricine indura cea mai profunda dorinta pentru obiectul dupa care tanjeste, si care ii este de absoluta trebuinta".

AL SAPTELEA CER : AVRAAM SI SATURN

"Templul plin de credinciosi" si "cele trei lumini ale lui Avraam"

Luandu-si ramas bun de la Moise, ei pornesc din nou la drum, adeptul lui Muhammad purtat in "litiera bunavointei divine" (rafraf al-'inaya), iar teoreticianul calare pe "animalul cugetarii" (buraq al fikr). Atunci, inaintea lor se deschide cel de-al saptelea cer, care, in realitate, este primul ca insemnatate incepand de aici.

Avraam ii spune: "O, adeptule, ai grija sa deosebesti planurile fiintei si sa cunosti bine ritualurile initierii spirituale. Cere de la Domnul tau un discernamant fara de gres in tot ce priveste persoana ta. Nu renunta la telul tau, caci tu nu esti omul care sa se opreasca din drum, nici sa renunte usor. Fa astfel ca inima ta sa semene acestui Templu plin de credinciosi, absorbita neincetat in comuniune cu Dumnezeu. In sfarsit, afla ca dintre toate lucrurile pe care ti-a fost dat sa le vezi, Dumnezeu n-a facut niciunul atat de mare ca inima credinciosului, si aceasta inima imensa esti chiar tu". 

Al Saptelea Cer, prag al lumii de dincolo, de unde incepe inaltarea sufletelor si incercarile lor. 

Incepand cu acest cer, aflam ca toate creaturile unei specii "alta decat cea a oamenilor si a djinilor" sunt fericite si nu au parte de "suferintele din Lumea Cealalta" (al shaqa al-ukhrawi), caci printre oameni, ca si printre djini, exista fericiti si nefericiti. Or, nefericitul se indreapta spre ceata nefericitilor, pana la un termen stabilit - pentru ca "Indurarea a fost inaintea Maniei" - in timp ce fericitul isi pastreaza aceasta stare la nesfarsit.

In acest cer se recunoaste "Comunitatea lui Avraam". Avraam ii dezvaluie adeptului virtutile "laptelui gnozei". 

Apoi, Avraam porunceste adeptului sa intre in Templul plin de credinciosi. Adeptul intra fara insotitorul lui, care ramane cu capul plecat pe pragul de la intrare. Apoi el iese pe aceeasi usa de care s-a folosit atunci cand a intrat, in loc sa iasa pe "usa ingerilor" (bab al-malaika), cea de-a doua usa a templului. Aceasta prezinta o particularitate: cel care iese din Templu pe usa aceasta nu mai trece nicicand pe acolo. 

Adeptul isi continua ascensiunea. Teoreticianul se vede respins de Islam si impiedicat sa mearga mai departe

ITINERARIUL MISTIC AL ADEPTULUI PANA LA TRONUL CELUI MILOSTIV

(in Sapte Statiuni epifanice)

Prima statiune: "Lotusul Limitei"

Viziunea celor patru fluvii ale Profetiei care permit accesul la Fericire 

Fluviul cel mare este Coranul iar celelalte fluvii sunt cele trei carti sfinte: Thora, Psalmii si Evangheliile.

A doua statiune: "Sfera statiunilor"

Un numar nesfarsit de ingeri il primesc pe adept in "statiunile" pelerinilor ce se indreapta spre Dumnezeu.

A treia statiune: "Sfera stelelor fixe"

Adeptul trece pragul Paradisului si ii recunoaste topografia.

El regaseste, printre fiii preafericiti ai lui Adam, propria sa "forma paradisiaca" si se uneste cu ea.

A patra statiune: "Sfera turnurilor inalte"

Topografia cereasca, miscarea Sferelor si influenta lor asupra locuitorilor Paradisului, Iadurilor si Pamantului.

Creaturile pamantesti suporta efectele schimbarii potrivit starii lor sufletesti naturale; si oricat de diferite ar fi constitutiile lor, ele resimt acest efect din clipa cand Dumnezeu initiaza miscarile Sferelor ceresti, tinand seama de influentele pe care acestea le exercita.

Reinnoirea constanta a creatiei Paradisului si urzeala permanenta a fiintei in devenire

Despre modul in care Divinitatea aduce totul la existenta prin KN!, si despre "verbele" care purced din el

Despre insuficienta gandirii teoretice si despre ratacirea celor care fac exces de rationamente

A cincea statiune: "Korsi" sau piedestalul Tronului

"Piciorul veracitatii" si "piciorul tiraniei" care determina conditia celor infernali si a celor paradisiaci (Milostivirea si Mania divina)

A sasea statiune: "Lumina grandioasa"

Ascultarea canturilor ceresti si iubirea extatica a Frumusetii divine

A saptea statiune: "Tronul celui milostiv"

Pe pragul Tronului adeptul descopera entitatile mistice ale celor cinci arhangheli si ale celor trei mari profeti langa care se afla cele patru mistere ale Marii Opere. 

Serafiel, Gabriel, Michael, Ridwan si Malik - "purtatori ai Tronului"

Adam, Avraam si Muhammad - pacea fie cu ei!