"Asadar, iubitul si mult doritul meu frate, deschide-ti urechile tale! Menirea omului, dupa ce se va naste in aceasta viata, este sa-L afle pe Dumnezeu. Insa nu-L poate afla, daca mai intai nu-l va afla Dumnezeu pe el. "In El traim si ne miscam", insa patimile noastre ne-au inchis ochii sufletesti si nu vedem. Cand insa Preabunul nostru Dumnezeu Isi va intoarce ochiul Sau spre noi, atunci ne vom destepta ca din somn si vom incepe sa ne cautam mantuirea.
Starea duhovniceasca se imparte in trei stadii si potrivit lor lucreaza si Harul in om. Primul stadiu se numeste curatitor, in care omul se curata.
Al doilea stadiu se numeste luminator. In acest stadiu (sufletul) primeste lumina cunoasterii si este rapit in contemplarea lui Dumnezeu. Nu lumini, nu inchipuiri, nu imagini, ci limpezimea mintii, curatia gandurilor, adancimea intelesurilor. Pentru ca sa ajunga la aceasta, cel care se roaga trebuie sa aiba multa liniste si un povatuitor neinselat.
Al treilea stadiu - umbrirea Harului - este cel in care lucreaza harul desavarsitor, fiind un mare dar.
Harul dumnezeiesc, fiul meu, este ca momeala care intra in suflet si-l atrage, fara sila, pe om spre cele inalte. El cunoaste modul prin care poate sa incante pestii intelegatori si sa-i scoata din marea acestei lumi.
Ceea ce simti la inceput este Harul lui Dumnezeu, care, atunci cand vine, il face pe om duhovnicesc. Atunci toate i se par bune si frumoase. Atunci pe toti ii iubeste, are umilinta, lacrimi, caldura sufleteasca. Dar cand Harul se retrage pentru a fi incercat omul, atunci toate devin trupesti si sufletul cade.
Si rabdand, iarasi va veni Harul, iarasi va veni bucuria. Insa dupa aceasta iarasi va veni ispita si intristarea, tulburarea si nervii. Si iarasi nevointa, biruinta, multumire. Si aceasta se face pana ce, incet-incet, omul se curata de patimi si devine duhovnicesc. Apoi, odata cu trecerea vremii, la batranete, vei ajunge la nepatimire.
Sa nu cauti niciodata sa afli dreptatea, deoarece tocmai atunci nu ai dreptate. Ci invata sa rabzi cu barbatie ispitele de orice fel pe care le ingaduie Domnul. Fara multe indreptatiri, sa spui "Iertati!" si fara sa gresesti, sa te pocaiesti ca si cum ai fi gresit. Toate acestea intru simtirea sufletului si nu superficial. Sa nu spui ca ai gresit pentru a fi laudat si in sinea ta sa judeci. Ca sa te mangaie Dumnezeu, nu cauta mangaiere de la oameni in necazurile tale.
Podul peste care trecem toti este iertarea celor care ne-au gresit. Daca nu-l ierti pe cel care ti-a gresit, strici podul pe care trebuie sa treci. Sa te faci deci pilda buna celorlalti prin faptele tale cele bune si placute Domnului. Sa nu doresti ca prin limba ta sa-i biruiesti pe toti.
Sa nu crezi ca dobandesti odihna atunci cand, vorbind, cauti sa-ti afli dreptatea. Dreptatea este sa rabzi barbateste ispitele care-ti vin, ca sa iesi biruitor, fie de esti vinovat, fie de nu. Daca spui: "Pai, de ce?", te lupti cu Dumnezeu, Cel care-ti trimite cele pricinuitoare de mahnire, datorita starii tale patimase. Dumnezeu ne cearta pentru a ajunge la nepatimire. Daca nu le rabzi, cu adevarat te lupti cu Dumnezeu.
Fiindca omul este plasmuit cu ratiune si blandete, el se indreapta incomparabil mai bine cu dragoste si cu blandete, decat cu maine si asprime. Aceasta am aflat-o si eu prin multa si grea incercare. Cu binele si cu dragostea ii poti face pe multi sa se imblanzeasca. Si daca cineva este bine intentionat, il faci repede sa se indrepte, sa devina inger al lui Dumnezeu.
Daca vei auzi insa si despre felurile ispitelor, nu vei putea suferi fara sa te vatami, osandind pe cei vinovati. Tu insa de vei rabda incercarile tale, vei primi atata Har, drept rasplata, potrivit cu ispitele tale; iar in aceasta nu este o masura. Si sa nu crezi ca daca vei da inapoi, nu-ti va veni alta ispita. Negresit va veni. Iar daca te vei arata lipsit de barbatie in aceasta, la fel vei fi in toate ispitele. Si aceasta pentru ca ispita este inlauntrul nostru. Nu o vezi, fiul meu? Ia fii cu luare-aminte! Ea se suie la inima din mijlocul pantecelui si o infierbanta. Incalzeste sangele si se suie pana la gat, loveste capul, intuneca mintea si sta ca un nod in laringe, impiedicand respiratia si inabusindu-l pe om.
Nu te mania pe fratii tai. Rabda greselile lor, ca si ei sa le rabde pe ale tale. Iubeste, ca sa te iubeasca, si rabda, ca sa te rabde. Fa-te bun si toti se vor face buni cu tine. Supune-ti patimile si vei vedea pe multi avand evlavie nu numai la cuvintele tale, ci chiar la un semn al privirii tale.
Nu te mahni in intristari si ispite, da-ti curaj tie insuti, spunand: "Suflete al meu, nu te descuraja, deoarece o mica intristare te curata de o boala de multi ani".
Exista razboaie pe care omul le cunoaste si le evita, insa sunt si altele pe care nu le cunoaste. Si aceasta deoarece lupta este cu mintea si nu este usor sa le distinga omul. In acestea sunt prefaceri sufletesti, miscari ale mintii, boli si prefaceri trupesti.
Ziditorul, Care a plasmuit lutul, l-a alcatuit pe om din patru stihii: uscat, umed, cald si rece. Si pentru aceasta de nevoie este ca in fiecare clipa omul sa sufere potrivit cu schimbarea fiecarei stihii. Adica sa se usuce, sa se umezeasca, sa se incalzeasca si sa se raceasca. Iar daca prisoseste o stihie, de nevoie se va imbolnavi trupul si, prin urmare, va suferi si sufletul. Mintea nu-si mai poate savarsi lucrarea sa, pentru ca schiopateaza impreuna cu trupul.
Pentru ca trei vrajmasi razboiesc neamul omenesc: demonii, firea noastra si obisnuinta. In afara de acestea, alt razboi nu exista.
Cand dragostea Domnului nostru aprinde sufletul omului, unul ca acesta nu mai este supus masurilor, ci iese din hotarele sale. De aceea "scoate afara frica". Si fie ca scrie, fie ca vorbeste, inclina spre lipsa de masura. Dar in insusi momentul Harului, orice ar spune, toate cate le spune sunt marunte fata de stralucirea dumnezeiestii dragoste. Apoi, dupa ce inima se va frange si norul va pleca intru ale sale, atunci va intra la mijloc masura si va cauta sa le distinga pe toate potrivit masurii.
Ceea ce acum nu ai si ti se pare greu de izbutit, va veni vremea cand vei avea si te vei minuna cum ai dobandit ce ai cerut, de vreme ce tu ai incetat deja s-o mai ceri. Acestea se vor infaptui, numai tu sa starui, rabdand si cerand curatia sufletului tau. Va inceta si mania, va veni si pacea, vei afla si nepatimirea potrivita lucrarii tale, vei afla si rugaciunea. Numai sa ceri si sa te silesti dupa putere. Nu se fac toate dintr-odata. Asa cum nici pruncul nu devine barbat dintr-odata.
Toate aceste caderi ale tale de acum ti se fac lectii inteleptitoare de smerenie. Prin urmare, nu este motiv sa te mahnesti, ci sa iei aminte si sa te intaresti in atacurile care vin unul dupa altul. Si lectia pe care ai primit-o dintr-un atac este pregatire pentru celalalt.
Ispitele sunt medicamente si plante medicinale, care vindeca patimile cele aratate si ranile noastre ascunse.
Sa-ti fie si aceasta cunoscut: ca mai buna este viata de o zi, dar biruitor cu premii si cununi, decat multi ani si sa traiesti in nepasare. Caci nevointa unei zile facuta intru cunostinta si simtirea sufletului, valoreaza cat cincizeci de ani fara cunostinta ai unuia care se nevoieste cu nepasare.
De vreme ce Dumnezeu este intotdeauna de fata, de ce te nelinistesti? In El traim si ne miscam. In bratele Sale suntem tinuti. Pe Dumnezeu Il respiram. De Dumnezeu suntem inconjurati. Pe Dumnezeu Il pipaim. Pe Dumnezeu Il mancam in Sfintele Taine. Oriunde te-ai intoarce, oriunde vei privi, Dumnezeu este peste tot, in Ceruri, pe pamant, in adancuri, in lemn, in piatra, in mintea ta, in inima ta. Oare nu te vede ca suferi? Spune-I Lui durerile tale si vei vedea mangaiere, vei vedea vindecare, caci iti va vindeca nu numai trupul, ci mai degraba patimile sufletului.
Nu castiga cel destept, cel de neam bun, cel care vorbeste mestesugit sau cel bogat, ci cel care este ocarat si indelung rabda, cel care este nedreptatit si iarta, cel ce este clevetit si sufera, cel care se face ca un burete si curata tot ce aude si tot ceea ce i se spune, oricare ar fi aceste vorbe. Unul ca acesta se curata si devine tot mai stralucitor, ajunge la masuri inalte si se desfata in contemplarea tainelor. Acesta se afla inca de aici in Rai. Iar cand va veni acel ceas al mortii, de indata ce i se inchid ochii acestia, i se deschid cei launtrici, ai sufletului. Si in vreme ce priveste cele de acolo, se afla dintr-odata intru cele pe care le-a dorit, fara sa inteleaga cum s-a petrecut aceasta. Se muta de la intuneric la lumina, de la intristare la odihna, de la tulburare la limanul cel linistit, de la razboi la pace nesfarsita.
Asadar, fratii mei cei buni si iubiti, cel care este nedreptatit in lumea aceasta si vrea sa-si caute dreptatea, sa stie ca ea inseamna sa duci greutatea fratelui, a aproapelui tau, pana la ultima suflare, si sa faci rabdare in toate cele de mahnire ale acestei vieti. Fiindca orice mahnire care ne vine, fie de la oameni, fie de la demoni, fie de la insasi firea noastra, totdeauna are inchisa in ea un castig pe masura. Iar cel care o trece cu rabdare primeste rasplata: aici arvuna, iar dincolo plata deplina.
Sora mea, aceasta este arta artelor si stiinta stiintelor. Sa te lovesti cu toiagul, pana te vei convinge sa numesti lumina intuneric si intunericul lumina. Sa plece de la tine orice pretentie de a avea vreun drept. Si sa se stearga cu desavarsire trufia. Sa devii nebun in deplina cunostinta. Sa-i vezi pe toti, fara ca cineva sa te vada catusi de putin. Caci cel care devine duhovnicesc, pe toti ii judeca, dar de nimeni nu este judecat. Pe toate le vede, deoarece intru cele de sus isi are ochii, si nimeni nu-l vede.
Toate cele insufletite si neinsufletite Il lauda pe Dumnezeu. Unele cu glasul lor, altele cu miscarea frunzelor lor. Fiecare are glasul sau. Si un fir de iarba striga, daca il calci. Iar glasul lui este mireasma pe care o raspandeste.
Omul pacatuieste de mic, cu cuvantul, cu privirea, cu cugetarea, cu compromisul, cu fapta, si printr-o frica neasteptata, printr-un accident, printr-o paguba mare, i se iarta toate si, dintr-o sticla fragila cum era mai inainte, devine tare ca un diamant.
Noi insa niciodata sa nu facem cereri si sa nu avem astfel de pretentii de la Dumnezeu, adica sa vedem Ingeri sau Sfinti, deoarece aceasta este inselare. Ci sa cerem - asa cum de multe ori am scris - mila pentru iertarea pacatelor noastre si sa ne straduim pentru curatirea sufletului, iar cele ale lui Dumnezeu vin de la sine, fara ca noi sa le cerem."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu