Hossam Habib - Shoft B'einaya

Barba de lana

Intr-un magazin de materiale si fire de cusut din bazar, o femeie a cautat indelung si cu atentie stofa de lana, pentru ca voia sa ii faca sotului un ahaa, o manta. Era preocupata, inainte de toate, ca materialul sa fie facut din lana pura de oaie si nimic altceva.

"Ia acest material minunat, spuse negustorul, laudand calitatile unei bucati de postav. Sotul tau se va simti foarte bine in el, va crede ca e purtat de ingeri in paradis."
Aceste cuvinte au determinat hotararea femeii de a ceda. Dar voia sa fie sigura numai de un lucru.

"Poti sa juri ca e facuta numai din lana pura? il intreba pe negustor. "Desigur, raspunse el, jur pe toti profetii ca aceasta, si cu aceste cuvinte isi trase mana de pe postav si incepu sa-si mangaie lunga barba alba, nu e facuta decat din lana pura."

(Nossrat Peseschkian - "Povesti orientale")

Nicolae Steindhardt - Jurnalul fericirii

Nimic nu poate sti despre oameni cine nu are neincetat prezenta în minte simultaneitatea pluralitatii planurilor contradictorii ale constiintei.

Si acum, dupa botez, sunt murdar. Tepusul mai e in ochi, ghimpele in trup, ingerul satanei ma bate peste obraz (si mi se plimba psihosomatic in tot locul, ca voda-n loboda). Ca am sa scap de ispite s-a dovedit o amagire trufasa, toanta. Nesocotisem II Cor. 12, 7. Dar ca Hristos e Adevarul, Calea si Viata cred in mod absolut sarbatoresc.

Plotinism.
Exista o degradare.
La început e Cuvântul, Logosul.
Oamenilor li se harazeste a cuvanta.
Cuvantul se degradeaza in vorba.
Vorbele se prefac in sabloane, automate.Aceasta e faza decazuta a lozincii.

Altminteri insa, elementara desteptaciune e o indatorire. Mai ales pentru un crestin, care trebuie sa fie mereu atent la ispite. Iar prostia este o ispita. Nestirea, indobitocirea, trecerea oarba prin viata si printre lucruri, sau trecerea nepasatoare, sunt de la diavol. Samarineanul n-a fost numai bun, ci si atent: a stiut sa vada.

Se-ntreaba multi prin inchisori si-n critica literara: unde e Dumnezeu in opera lui Proust? In romanele lui Mauriac? Unde e? Sa va spun eu unde e. Nu e la cutare pagina, pentru ca autorii nu sunt teologi. Nu e nicaieri. E pretutindeni, ca si in lume.

Drumurile care duc spre credinta poarta aceleasi nume, toate: pariu, aventura, incertitudine, cuget de om nebun.
Dostoievski: daca Dumnezeu n-a coborat de pe cruce, pricina este ca voia sa-l converteasca pe om nu prin constrangerea unui miracol exterior evident, ci prin libertatea de a crede si dandu-i prilejul de a-si manifesta indrazneala.

Ni se cere — invitatie la temerara vitejie si palpitanta aventura — ceva mai tainic si mai ciudat: sa contestam evidenta si sa acordam incredere unui nefapt. Pe cai ocolite lucreaza. Cai de nepatruns, zic francezii. Iar englezii si mai precis: se misca într-un mod misterios.
— Leon Bloy: „O, Hristoase, care te rogi pentru cei ce te rastignesc si-i rastignesti pe cei ce te iubesc!

Gresitilor nostri le iertam greu. Sau daca iertam, nu uitam. (Si iertarea fara uitare e ca si cum n-ar fi, batatura fara caine, gura fara dinti).
Ne iertam si mai greu pe noi insine. (Si aceasta tinere de minte otraveste. Spre a dobandi pacea launtrica trebuie sa ajungem, prin cainta, dincolo de cainta: la a ne ierta.)
Cel mai greu ne vine a ierta pe cei carora le-am gresit. (Cine ajunge sa poata ierta pe cel fata de care a gresit, cu adevarat izbuteste un lucru greu, cu adevarat bate un record.)

Amos Oz - Poveste despre dragoste si intuneric

"Mi se parea ca oamenii pot sa vina si sa plece, sa se nasca si sa moara, dar cartile erau vesnice. Cand eram mic, dorinta mea era sa ma fac o carte. Nu un scriitor. Oamenii pot fi omorati ca furnicile. Nici scriitorii nu ajung greu de omorat. Dar cartile nu: oricat te-ai trudi sa le distrugi, intotdeauna e o sansa sa supravietuiasca un exemplar si sa continue sa se bucure de viata lui de pe raft, in cine stie ce ungher al vreunei librarii."

"Singuratatea, zicea mama, e ca o lovitura de ciocan care sparge sticla, dar intareste otelul."

"Dragule, imi inchipui ca la scoala ta te invata sa-l dispretuiesti pe acel tragic si minunat evreu si trag nadejde ca nici macar nu te invata si sa scuipi de cate ori treci prin fata icoanei lui sau a unui crucifix. Cand o sa mai cresti, dragule, citeste Noul Testament, lasandu-i la o parte pe profesori, si o sa descoperi ca acest om era carne din carnea noastra si os din osul nostru, era un fel de pietist evreu care facea minuni si, chiar daca a fost intr-adevar un visator, fara strop de gandire politica, isi are totusi locul sau in panteonul marilor evrei, alaturi de Baruh Spinoza, si el excomunicat."

"La Ierusalim oamenii mergeau intotdeauna ca dupa un mort sau ca intarziatii la un concert. Mai intai puneau jos varful pantofului si incercau pamantul. Apoi, dupa ce asezau piciorul, nu se grabeau deloc sa-l miste: asteptasem doua mii de ani ca sa putem pune piciorul in Ierusalim, si nu voiam sa renuntam la asta. Daca ridicam piciorul s-ar fi putut sa vina cineva si sa ne insface fasiuta de tara. Pe de alta parte, dupa ce ai ridicat piciorul, nu te pripi sa-l pui iar jos: cine stie in ce cuib de vipere poti calca. Sute de ani ne-am platit cu sange impetuozitatea, am cazut iar si iar in mainile dusmanilor pentru ca am pus picioarele pe pamant fara sa ne uitam pe unde mergem. Cam asa paseau oamenii la Ierusalim. Dar la Tel Aviv - maiculita! Intreg orasul era o lacusta uriasa. Oamenii saltau, ca si casele, strazile, pietele, briza marii, nisipul, bulevardele, si chiar norii de pe cer."

"Tel Aviv. Mare. Lumina. Nisip, schele, chioscuri pe bulevarde, un oras evreiesc alb, nou-nout, cu linii simple, care creste printre crangurile de citrice si dune. Nu doar un loc pentru care cumperi un bilet si calatoresti cu un autobuz Egged, ci cu totul alt continent."

"Ierusalimul este o batrana nimfomana care stoarce amorez dupa amorez pana il omoara si apoi se scutura de el sau de ea cascand, o vaduva neagra care isi devoreaza barbatusii in timp ce acestia inca o mai patrund."

Belly dance

"Femeia este pazitoarea si gazda pamantului. Ca purtatoare a vietii, ea cunoaste cel mai bine nasterea si moartea, viata si pamantul. Aceasta legatura este viata insasi si adevaratul spatiu al femeii."

Despre belly dance (dansul oriental) : "Acest dans se potriveste perfect fizicului feminin. Prin invatarea acestui tip de dans se ajunge la asimilarea unei intelpciuni a trupului si a unor ritualuri, astfel incat dansatoarea devine constienta, cu ajutorul trupului ei, de conditionarile culturale, de frustrarile si blocajele sale. In mijlocul acestei jungle de imagini confuze ale femeilor, dansul din buric le poate ajuta pe acestea sa-si descopere identitatea de femi si ca fiinte umane. Le poate deschide calea catre constiinta de sine, catre o mai buna cunoastere si exprimare a nevoilor si dorintelor lor, in ciuda discriminarii sexuale si a impunerii de roluri.
Povestea fiecarei vieti, asa cum e inscrisa in trup, poate fi repovestita si inteleasa in intensitatea dansului. Astfel, dansul din buric devine o sursa de inspiratie, o modalitate de eliberare si dezvoltare a fortei interioare, o cale clara si dinamica de a ne descoperi dorintele."

cap. "Chemarea strabunilor"

Bunica ma supraveghea deseori, odihnindu-se picior peste picior pe o banca. Statea acolo cu orele fara sa se miste, in timp ce toti ai casei veneau la ea pentru sfaturi sau instructiuni. Era o femeie mandra in care salasluia o forta invizibila.
Intr-o zi m-a chemat. M-am dus la ea si am vazut-o langa o tabla neagra.
-Vino si te aseaza langa mine. Te voi invata un mestesug strabun. Ia aceasta bucata de creta. Mi-a pus creta intre degetul mare si aratator si a continuat:
-Acum deseneaza un punct si concentreaza-ti intreaga energie in acel punct. Acesta este inceputul si sfarsitul, centrul lumii.
In repetate randuri am desenat acel punct si in repetate randuri bunica imi spunea sa-mi concentrez intreaga fiinta in acel punct.
-Lasa-l sa curga din tine pana vei sti cu adevarat cine creeaza acest punct si nimic nu va mai sta intre tine si el.
Nu prea intelegeam ce vrea sa spuna si intotdeauna mi se parea ciudat sa desenez acest simplu semn. Dar, dupa o vreme, am inceput sa observ cum mana mea parea a se intoarce singura catre punct. Gandurile imi dispareau si tot ce ramanea era punctul. Nu aveam nici cea mai mica idee cat timp trecea pana cand o auzeam din nou pe bunica spunandu-mi ca pot sa plec.
-Si vino din nou cand te voi chema, adauga ea.
In ziua urmatoare ma chema din nou:
-Fawzia, vino! Statea in locul ei obisnuit cu tabla langa ea. Acum deseneaza prima litera din alfabetul arab, alif, o linie verticala. Incepe de sus, tine-ti mana moale si pune-ti intreaga putere interioara in acea miscare catre sus. Fa linia la fel de lunga cat trei puncte insirate unul deasupra celuilalt.
Am luat creta din nou intre degetul mare si aratator si am desenat un alif: أ
Mi-a explicat ca alif este prima expresie a punctului. Este unica in intregul alfabet si este continuta in toate literele.
-Deseneaz-o cu respect, mi-a spus, pentru ca alif este punctul care tanjeste sa se reveleze. Din dorinta punctului de a se depasi pe el insusi s-a nascut alif. Dincolo de multiplele forme exterioare, toate literele sunt in esenta alif.
Cat de dificil era pentru mine sa desenez aceasta litera simpla! Am desenat-o atat de des, incat in final il vedeam pe alif in tot. Oriunde imi intorceam privirea, aparea si el. Imi simteam corpul intreptandu-se, devenind un alif viu. Bratele, mainile, spatele, picioarele si talpile, toate deveneau alif. Ma simteam ca un om din bete de chibrit, redusa la esenta, clara si transparenta.
Veni o alta zi cand bunica ma chema din nou. Statea pe o banca in gradina, cu un picior indoit sub ea, celalalt odihnindu-se pe pamant.
-Fixeaza-ti talpile in pamant si echilibreaza-ti greutatea pe ambele picioare. Acum misca-ti bazinul catre dreapta si apoi catre stanga ca si cum ai desena o scoica. De fiecare data cand vei atinge punctul cel mai indepartat, opreste-te, revino si du-ti bazinul in partea opusa. Acum vino aici, fa aceeasi miscare cu creta pe tabla: ب . Iti aminteste aceasta forma de ceva?
-E cea de-a doua litera a alfabetului, bunica, dar lipseste punctul de sub ea.
-Punctul reprezinta inceputul, mi-a explicat ea. Punctul precede toate celelalte litere. Punctul este dedesubt, iar alif intre . Amandoi formeaza cuvantul بابا - tata-, unul din numele Divinului. Cand iti misti sau rotesti bazinul, desenezi punctul, originile. Din aceasta forma se nasc toate celelalte miscari - toate se trag din acest punct, din buricul pantecelui tau.
Eram emotionata sa descopar ca purtam in mine o sursa din care se nastea totul. De fiecare data am privit cu respect spirala dinauntrul buricului meu. Avand aceasta putere in interiorul pantecelui meu, ma simteam sigura si stapana pe mine insami.

(fragmente din cartea "Secretele bunicii" de Rosina Fawzia Al-Rawi; Rosina Fawzia Al-Rawi a urmat cursurile Universitatii din Cairo si Viena. Este experta in etnologie si studii arabe si autoarea cartilor: "Golden Sky", "Red Earth: Women's Lives in Palestine". Scriitoarea locuieste in Ierusalim si Viena, unde preda dansul oriental)

Dansatoarea turcoaica Didem

Rumi - De ce raspunsul la rugaciuni e amanat

Oh! Multi drept-credinciosi bocind inalta rugi,
Si fumul bocetului lor se-nalta in vazduh;
Da, mireasma tamaiei tanguirilor pacatoase
Suie dincolo de-naltul acoperis al cerurilor.

Atuncea, ingerii de Dumnezeu se roaga, zicand:
"O Tu, cel ce auzi ruga si alungi durerea,
Supusul Tau pacatos in fata Ta se pleaca.
La Tine, doar la Tine, el cata obladuire;
Revarsa-ti bunavointa peste cel neajutorat.
Caci Tu-mplinesti dorintele celor ce se roaga."

Iar Domnul le raspunde: "De nu ii dau pe loc ce-Mi cere
E doar pentru a-i face lui un bine, si nu spre-a-l rani.
De Mine aminte ii aduce doar a nevoii apasare;
Asa, de par nevoia il smuceste, tragandu-l inapoi in curtea Mea.
Odata ce nevoia dusa-i, degraba se va-ndeparta si el,
Si-n lenevoase desfatari va fi pierdut din nou.
Chiar de se tanguie, din inima strigand: "O, Doamne!"
Lasati-l sa se tanguie cu inima zdrobita si piept plin de cainta.
Caci dulce-mi suna in auz vorbele lui,
Cand lacrimi varsa si striga: "O, Doamne!"
Asa, prin tanguiri si ruga
Al Meu devine pe de-a-ntregul."

Pentru aceasta privighetori si-alese pasari inchise sunt in colivii.
Dar corbi si buhe hade nu vei vedea vreodata zavorate;
Ast lucru nicicand n-a fost si nicicand nu va fi.
Fara indoiala, necazul celui credincios
Este facut spre a sluji dumnezeiescului tel.