marți, 25 octombrie 2022

VASILE VOICULESCU

URLET

Oricat de tainic, sus si necuprins,
Esti totusi, Doamne, atoatestiutorul,
Cum? Nu Te-ating nici visul meu, nici dorul ,
Tu, ce cunosti si-un pai cu dinadins?

Pentru ca nu stiu sa ma rog... Prihana,
Salbatecie-i tot ce-ncerc a-Ti spune...
Dar urletul de lup prins in capcana 
Nu-i pentru Tine tot o rugaciune? 

joi, 26 iulie 1956 (Postume)



ACEEASI UNICA LUCRARE DE VIATA

Doamne, socoteam ca-ntre noi e doar un schimb:
Eu, de jos, sa-Ti dau credinta, Tu, mie, de sus, raiul.
Ma si vedeam curand in haina alba si nimb
Poftit printre eternele placeri sa ma plimb...
Pan-atunci imi duceam tihnit inainte traiul.

De-a lungul durerilor insa, Tu-mi dasi alta povata:
Sa fiu eu insumi intreg credinta, os, creier, inima, somn, masa,
Gandul ce-ncolteste, mana ce-apuca, vorba gata sa iasa,
Rasufletul, pasii de-afara, sederea-n casa,
Credinta adanc tesuta-n orice fibra, nu pe tron gingasa craiasa, 
Ci slujnica voinica, buna la toate, nici macar alaturi soata:
Tu si eu, Doamne, tainic nedespartiti in aceeasi unica lucrare de Viata.

miercuri, 7 noiembrie 1956 (Postume)



POVARA
                Fratelui Andrei Scrima

Doamne, m-am plans ca viata mi-e cumplit de grea,
Te-am rugat sa mi-o iei... n-ai vrut sa m-asculti...
Mi-ai spus atat: sa nu mai fie numai a mea,
S-o-mpart cu altii, cu cat mai multi...

Am pornit atunci sa-mi arunc unora haina,
Altora painea, sandalele, banii;
Am colindat lumea, m-am despoiat, am pierdut anii...
Tot mai coplesitoare mi se facea povara si taina...

Din nou m-am intors si m-am jaluit:
Doamne, sarcina, iata, sporeste...
Abia mai pot, priveste, zac strivit...
"Nu mai da tu!" m-ai sfatuit
"Ce sa fac atunci?"
Mi-ai poruncit:
"Tu de-acum primeste!"

Si-am inceput sa iau: de la unii sfat,
De la altii necaz ori durere,
Am primit tot ce mi s-a dat;
Cativa hula si ura mi-au aruncat,
Multi cu lacrimile lor m-au incarcat,
Am impartit cu multi deznadejdi, rani, suspine,
Mi-au daruit atata chin, cat ma mir c-a incaput in mine,
Rar de la cineva o lumina si mai rar o tacere...
Toti in causul sufletului mi-au turnat
Numai zbatai, rusini si sfasiere...
Doamne, darul a crescut mereu, nemasurat:
-Un munte de obida si nemangaiere-
Nu ma-ndur din inima sa mi-l mai smulg,
E al meu, l-am cules, mila de la ei si gand de la Tine Uitat,
Fara niciun pas ori grija de mine;
Ca sa-l duc, mi-ai harazit atata putere,
Ca de-atunci povara mea n-o mai simt nici cat un fulg;
Doamne, fii binecuvantat!

vineri, 22 iulie 1955, Bucuresti (Postume)

sâmbătă, 1 octombrie 2022

Cuviosul Paisie Aghioritul - Patimi si virtuti


Eu vad patimile ca pe niste puteri ale sufletului. Dumnezeu nu da slabiciuni, ci puteri. Insa atunci cand nu valorificam aceste puteri pentru savarsirea binelui, vine aghiuta, le exploateaza si ele devin patimi, iar apoi cartim si ne razvratim impotriva lui Dumnezeu.
Omul poate deveni bun sau rau in functie de felul in care isi va folosi puterile sufletului.

Din clipa in care omul incepe sa-si vada slabiciunile, trebuie sa intre inlauntrul sau nelinistea cea buna, ca sa se lupte sa le corecteze.
"Dumnezeul meu, fac ce pot, dar ajuta-mi Tu ca sa ma indrept, caci singur nu pot". 
Cand omul este sensibil, Dumnezeu nu ingaduie ca el sa-si cunoasca patimile dintr-odata. Caci pe cel sensibil il ispiteste si diavolul si-l arunca in deznadejde. 

Cand nu vedem vreo sporire in nevointa noastra, inseamna ca fie nu avem trevzie, fie Dumnezeu nu ingaduie sa inaintam mai mult, ca sa nu ne mandrim si astfel sa ne vatamam. 
Exista trei stadii. In primul stadiu, Dumnezeu da bomboane si ciocolate, fiindca vede nevoia si neputinta sufletului. In al doilea, El Isi retrage putin Harul Sau pentru a ne intelepti, pentru a intelege omul ca fara ajutorul Sau nu poate face nici cel mai mic lucru, pentru a se smeri si a simti nevoia sa caute scaparea la El. Al treilea stadiu este o stare duhovniceasca buna, permanenta si statornica.
Cu cat inainteaza cineva, cu atat isi vede mai mult lipsurile si nedesavarsirile sale. Iar aceasta inseamna sporire.

- Gheronda, de ce cad mereu in lacomia pantecelui?
- Fiindca ai slabiciunea asta. Diavolul da atacul asupra meterezului care este slab; nu le loveste pe celelalte care sunt bine fortificate. "Daca ocup acest meterez, isi spune el, cu usurinta le voi ocupa si pe celelalte". De aceea meterezul slab trebuie fortificat bine.

- Gheronda, ma simt stramtorata in nevointa pe care-o fac.
- Daca te doare cand scoti un spin din deget, cu cat mai mult cand dezradacinezi din launtrul tau o patima! Apoi sa mai stii ca atunci cand omul se straduieste sa taie o patima, ispititorul pune piedici, iar omul se simte stramtorat, asa cum se simte stramtorat demonizatul cand i se citesc exorcisme, fiindca se da o lupta, se razboieste cu diavolul; apoi insa este slobozit.
Curatirea launtrica nu se face fara osteneala, apasand pe butoane. Patimile nu se taie dintr-o data, asa cum trunchiul copacului nu se taie cu o singura fierastruie. Fierastraul taie mult timp pana ce trunchiul este taiat dintr-o parte in alta. Si treaba nu se termina aici. Pentru ca trunchiul sa devina mobila, de cata osteneala nu este nevoie! Trebuie sa fie cioplit mai intai, sa fie facut scanduri, pe care sa le ia apoi tamplarul ca sa le faca mobila folositoare.
- Si daca nu inteleg ca aceasta truda este necesara?
- Atunci vei ramane buturuga si vei fi aruncata in foc.

Cand vad un om ca o duce greu, ca nu are putere, dar se jertfeste pentru a-i sluji pe ceilalti, stiti cata bucurie imi aduce! O, mare bucurie! Inima imi tresalta. Simt ca sunt inrudit cu el, pentru ca si el este inrudit cu Dumnezeu.
Toate temelia vietii duhovnicesti aceasta este: sa uit de mine in intelesul cel bun si sa ma gandesc la celalalt, sa particip la durerea, la greutatea celuilalt. Sa nu ma ingrijesc cum sa scap de greutate, ci cum sa-l ajut pe celalalt, cum sa-l odihnesc. 
Daca te pui in situatia celuilalt, atunci vei intelege ce-l odihneste pe celalalt. Daca insa ramai inchis in carapacea ta, cum sa iti dai seama ce il odihneste pe celalalt?
In vremea noastra, cei mai multi cauta cum sa ia locul celuilalt, iar nu cum sa se puna in locul celuilalt, ca sa-l inteleaga. 
Daca ne gandim numai la noi insine si facem doar ceea ce ne odihneste pe noi, dupa aceea dorim ca ceilalti sa se gandeasca la noi, vrem ca toti sa ne slujeasca, vrem ca toti sa ne ajute... adica mereu "vrem" ceva si ajungem la sfarsit sa traim in comoditate. "Mie imi convine astfel", spune unul, "Mie imi convine altfel", spune altul, si in cele din urma fiecare se odihneste in ceea ce ii convine, dar odihna nu afla, fiindca adevarata odihna vine din odihna celuilalt.

"Jetfa lui Dumnezeu duhul umilit; inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi". Nu biruiesti iubirea de sine ridicand traista grea a celuilalt - nu asta va cere Dumnezeu de la tine, de vreme ce nu ai puteri trupesti - , ci daca te smeresti si rabzi o vorba grea, o nedreptate. Si daca adaugi si putina osteneala trupeasca, facuta din dragoste si bunatate, stii cum ajuta apoi Dumnezeu?

- Gheronda, imi spune gandul ca obosesc repede nu din cauza putinei mele rezistente, ci din alta pricina.
- Da, daca exista inlauntrul tau focul cel dumnezeiesc, altfel ar fi stat lucrurile.
- Gheronda, cum voi dobandi acest foc dumnezeiesc?
- Uitand de tine insati si gandindu-te la ceilalti.

- Gheronda, cum sa-mi arunc sinele?
- Pe cat poti, sa te scoti pe tine din actiunile tale si sa-i asezi pe ceilalti inlauntrul tau. Straduieste-te ca lucrul pe care il vrei pentru tine sa-l dai celorlalti. Sa dai si iar sa dai, fara sa te pui la socoteala pe tine insati. Cu cat vei da mai mult, cu atat vei primi mai mult, caci Dumnezeu iti va da din belsug Harul si dragostea Sa. Te va iubi mult, la fel cum si tu Il vei iubi mult, fiindca vei inceta sa-ti iubesti propriul sine, care iti cere sa te hranesti din egoism si mandrie, iar nu din Harul lui Dumnezeu, care da sufletului toate vitaminele si aduce in trup dumnezeiasca schimbare, facandu-l pe om sa straluceasca.

Invidia, osandirea, mania, tinerea de minte a raului si celelalte, toate pornesc de la mandrie. Mandria este Comandamentul General al tuturor patimilor. Asadar, daca lovesti mandria, lovesti toate patimile si vin apoi inlauntrul tau smerenia si dragostea. De aceea, cred ca este de ajuns sa te ocupi sau mai degraba sa deschizi front de lupta impotriva mandriei; sa indrepti toate atacurile inspre cetatea mandriei, care ne desparte de Dumnezeu. Vezi, cand dusmanul razboieste o tara, cele mai multe forte le va trimite sa loveasca capitala. O singura bomba daca o arunca in capitala si-o distruge, s-a terminat, a distrus intreaga tara.

Faptul ca te mandresti cu usurinta arata ca ai o parere inalta despre tine insuti. Crezi ca esti cineva. Nu te poti mandri daca nu crezi ca esti cineva. Crezand deci ca esti deosebit, te mandresti apoi pentru orice lucru neinsemnat, intocmai ca hipertensivii care, numai ce se supara putin, ca le si creste tensiunea.

Mandria este cea mai mare boala duhovniceasca. Asa cum lipitoarea iti suge sangele atunci cand se lipeste de tine, tot astfel si mandria absoarbe toata seva duhovniceasca a omului. Pricinuieste chiar si asfixiere duhovniceasca, deoarece consuma tot oxigenul duhovnicesc al sufletului.
Spun Sfintii Parinti ca viata duhovniceasca este "stiinta stiintelor". De cata trevzie este nevoie! Urcusul in viata duhovniceasca este precum urcusul pe o scara in spirala care nu are balustrada.

Daca exista mandrie, Dumnezeu ingaduie ca omul sa ramana intr-o stare de trandavie, acedie si raceala sufleteasca, caci, daca il va ajuta si ii va da sa guste ceva ceresc, atunci incet-incet se va mandri si va crede ca asta se datoreaza propriei nevointe. "Nevoiti-va!, va spune apoi si celorlalti. Eu m-am nevoit si iata ce m-am invrednicit sa traiesc!". Si astfel va vatama suflete. De aceea Dumnezeu il lasa se loveasca atat cat trebuie, ca sa piara dintr-insul parerea inalta pe care o are despre sine, sa se deznadajduiasca de sine insusi in sensul cel bun si sa simta ca "Fara Mine nu puteti face nimic".

Sa nu faci nimic, ca sa nu te mandresti, asta-i si mai rau. Este ca si cum ai fugi de lupta, ca si cum nu te-ai lupta ca sa nu fii ranit. Scopul este sa ramai in lupta, dar sa iei aminte sa te lupti corect. Altfel, vei fi un netrebnic.
Mandria se taie spunand cu pocainta sincera cuvantul "Iertati!". 

Nu foloseste la nimic sa cerceteze cineva intreaga lume, daca nu a cercetat mai intai lumea sa launtrica. Daca-si cunoaste mai intai lumea sa launtrica, adica sinele sau, persoana sa, va cunoaste apoi cu usurinta nu numai pamantul, ci si spatiul. Cand omul isi cunoaste propria persoana, atunci automat are loc dezintegrarea propriului individualism si se misca pe traiectoria duhovniceasca, in afara atractiei pamantului, in afara atractiei lumii. Desi traieste pe pamant ca un om, traieste fara sa fie atras de pacat si, in general, de dorintele lumesti.

Unii, care sunt mari oratori, au cate un lapsus asa de mare ca ajung in situatia de a nu mai putea spune nici macar un cuvant. In felul acesta se smeresc. Daca Dumnezeu ar lasa pe cineva sa fie un mare orator, iar acela s-ar mandri, ce s-ar intampla? Dumnezeu ii pune fiecaruia frana intr-un anumit fel, ca sa nu se pagubeasca. 

Cat de mult trebuie sa luam aminte la osandire! Cat de mult il nedreptatim pe aproapele nostru atunci cand il osandim! De fapt, prin osandire ne nedreptatim pe noi insine, iar nu pe ceilalti, deoarece Dumnezeu Isi intoarce fata de la noi. De animic altceva nu Se scarbeste atat de mult Dumnezeu ca de osandire, fiindca Dumnezeu este drept, iar osandirea este plina de nedreptate.

- Gheronda, tare mai motaiesc la slujba de dimineata.
- Nu cumva ai osandit vreo maica? Tu vezi lucrurile dupa aspectul exterior si osandesti, de aceea motaiesti apoi in timpul slujbei. Adica din clipa in care cineva osandeste si nu infrunta lucrurile duhovniceste, incepe a se raci duhovniceste si ii slabesc puterile. Si atunci fie motaieste, fie are insomnie. 

Vreau sa spun ca omul, atunci cand ajunge intr-o stare duhovniceasca buna, pe toate le vede curate, iar greselile celorlalti le indreptateste, in sensul cel bun, fiindca le vede cu ochi dumnezeiesc, si nu cu ochi omenesc.
Si eu, cand eram tanar, osandeam la tot pasul. Pentru ca traiam cu putina luare-aminte si aveam o falsa evlavie, judecam tot ceea ce mi se parea a fi gresit. Caci, atunci cand cineva traieste in lume putin mai duhovniceste, poate vedea multe cusururi la ceilalti, si mai deloc virtutile. Pe cei care cultiva virtutea nu-i poate vedea, deoarece traiesc in ascuns, dar ii vede pe cei care fac neoranduieli si ii osandeste. "Asta face asa, ala paseste asa, celalalt priveste asa...". 

- Gheronda, de ce patima invidiei exista la femei intr-o masura mai mare decat la barbati?
- Deoarece femeia are sadita in firea ei multa bunatate si dragoste, diavolul o razboieste mult: ii arunca invidia cea otravitoare si ii otraveste dragostea. Iar cand dragostea ei este otravita si devine rautate, atunci femeia din albina devine viespe si il intrece pe barbat in duritate. Si vezi, in timp ce unui barbat ii este de ajuns sa plece de langa el persoana nedorita, ca sa n-o mai vada in fata ochilor, femeia, care a fost daruita de Dumnezeu prin creatie cu multa afectiune, nu se multumeste cu faptul de a disparea persoana pe care o invidiaza si de a nu o mai avea in fata ochilor, ci ar dori ca ea sa si moara. Adica... solutii sigure!

Dumnezeu nu nedreptateste pe nimeni: fiecaruia i-a dat un dar deosebit care sa-l ajute in sporirea lui duhovniceasca. 
Asa cum un om nu seamana cu celalalt, tot astfel si darul unuia nu seamana cu darul celuilalt. 
Sa nu fim nemultumitori fata de Dumnezeu, Parintele nostru Cel Bun, Care a inzestrat toate fapturile Sale cu diferite daruri, caci El stie de ce are trebuinta fiecare, ca sa nu se vateme.

Mania, mania cea curata, este o putere a sufletului. Salturile in viata duhovniceasca le fac cei care au putina nebunie. 
De multe ori omul se revolta si rabufneste din pricina unor cauze exterioare, pentru ca nu-si gaseste odihna in ceea ce face, ci vrea altceva. Dar aceste reactii exterioare sunt ca o pulbere care se scutura cand omul gaseste ceea ce il odihneste. 
Mania o potolim cu smerenia si cu tacerea. 

Cel care cedeaza, castiga, deoarece se lipseste de ceva, face o jertfa, iar asta ii aduce bucurie si pace. 

- Gheronda, ma mahnesc fiindca am multe probleme de sanatate.
- Pe toate sa le primesti ca pe niste mari daruri de la Dumnezeu. Dumnezeu nu este nedrept. In Cer te vei desfata de multe; vei avea "pensie" mare, daca nu o micsorezi tu singur prin cartire.

Doxologia le sfinteste pe toate. Prin doxologie omul se topeste de recunostinta, innebuneste in sensul cel bun, toate devin sarbatoare pentru el. Iar cand omul Ii multumeste lui Dumnezeu, chiar si pentru cele putine, vine apoi binecuvantarea lui Dumnezeu atat de imbelsugata, incat nu o poate suporta. Atunci nici diavolul nu mai poate sta acolo, ci pleaca.

- Gheronda, as vrea sa-l vad pe Sfantul meu ocrotitor. 
- Eu as vrea sa te straduiesti sa legi prietenie cu Dumnezeu. 
- Si cum voi reusi lucrul acesta?
- "Prin ce isi va indrepta tanarul calea sa? Prin pazirea cuvintelor Tale". Daca traiesti potrivit poruncilor lui Dumnezeu, te vei imprieteni cu Dumnezeu.

- Ce anume ajuta, Gheronda, la dobandirea unei virtuti?
- Insotirea cu cel care are acea virtute. Caci asa cum, insotindu-te cu cel care are evlavie, vei putea incet-incet sa dobandesti si tu evlavia, acelasi lucru se intampla si cu toate virtutile, pentru ca virtutea celorlalti ne umple si pe noi de mireasma.
Cand ne oglindim in virtutile celorlalti si incercam sa le dobandim, ne zidim sufleteste. Dar cand ne odihnim in defectele lor, iarasi ne este de folos, pentru ca defectele lor ne ajuta sa le vedem pe ale noastre. Pe de o parte, si darul celuilalt ma indeamna sa ma nevoiesc ca sa-l dobandesc, iar pe de alta parte, si defectul lui ma face sa ma gandesc daca nu cumva il am si eu, si in ce masura-l am, ca sa ma nevoiesc sa-l tai.

- Gheronda, vorbiti uneori despre "virtute intoxicata". Cand anume o virtute este "intoxicata"?
- Virtute intoxicata este, de pilda, bunatatea aceea care vrea sa placa oamenilor sau dragostea care are un interes. Cand pornirile noastre nu sunt curate si punem in centrul vietii eul propriu, atunci falsificam virtutea. Atunci virtutea noastra este ca un fruc necopt, care are putine vitamine, dar totodata isi pastreaza si acreala. 

Smerenia se cultiva si cu sarguinta, dar si pe gunoiul caderilor. 

Daca vrei sa te slobozesti de patimi, leacul care-ti trebuie este sa te misti cu simplitate, cu smerenie, sa primesti, precum pamantul, si ploaia, si grindina, si gunoaiele, si scuiparile. 

In cazul in care Dumnezeu ingaduie ca un om sa-l bata pe altul, iar acela primeste cu smerenie, cel care se schilodeste in cele din urma e acela care bate. 

Pentru a dizolva tartrul sau granitul dimprejurul inimii noastre, este nevoie de bombe dumnezeiesti al caror material explozibil sa fie dragostea lui Dumnezeu. Cand aceasta coaja groasa va fi dizolvata, atunci inima devine sensibila si omul se induioseaza chiar si inaintea celor mai mici binefaceri ale lui Dumnezeu.

Ca sa-L iubesti pe Dumnezeu, trebuie sa pornesti de la jertfa. Cand omul nu se socoteste pe sine si se jertfeste, atunci lucrurile decurg firesc: il iubeste pe aproapele sau, Il iubeste si pe Dumnezeu. 

- Cum pot uita binele pe care-l fac?
- Arunca-l in mare... Asa o sa-l uiti. Dar sa uiti si raul pe care ti-l fac altii. Si astfel vei aduna o bogatie duhovniceasca chiar fara sa-ti dai seama.

Dreptatea lui Dumnezeu este dragostea, indelunga-rabdare; nu are nicio legatura cu dreptatea omeneasca.

Cand omul prin pazirea poruncilor se apropie iarasi de Dumnezeu, se imbraca cu Harul dumnezeiesc si astfel revine la starea de dinainte de cadere. Atunci animalele il recunosc iarasi ca stapan al lor, iar el se misca fara frica printre animalele salbatice, care inceteaza sa mai fie salbatice, pentru ca stapanul lor s-a imblanzit.
Dumnezeu a facut animalele ca sa se slujeasca omul de ele, dar si ca sa ia exemplu de la ele. Omul, daca este om, de toate se foloseste.

Poti fi bucuros cand treci prin incercari si necazuri, chiar si daca nu te-ai izbavit de propriile patimi. Daca te gandesti ca aceste necazuri sunt leacuri pentru patimile tale, atunci le primesti cu bucurie, precum cel bolnav primeste medicamentul amar cu nadejdea ca se va face bine.

Discernamantul este carma care il conduce pe om in siguranta, ca sa nu se abata de la calea cea dreapta si sa nu cada nici la dreapta, nici la stanga.

marți, 20 septembrie 2022

Călugărul şi demonul


Un film despre pocainta, despre ispite pe calea stramta a lui Dumnezeu, despre lupta cu acestea si despre victoria credintei si a iubirii. 

"Nu tot ce e la vedere e si adevarat"... replica finala din film. 

joi, 8 septembrie 2022

Ömer Tuğrul İnançer


Ömer Tuğrul İnançer, avocat de profesie, a fost o figura renumita in Turcia aparand in emisiunile TV despre sufism. A fost director al unei fundatii care lupta pentru conservarea muzicii sufite turcesti, autor a numeroase carti despre Mevlana si Profetul Mohamed, muzician si shaykh al tariqai Jerrahi din Istanbul. 
In afara de aceste detalii, nu prea mai stiam altceva despre el; in ultima mea calatorie in Turcia m-am gandit des la el, dorind sa-i achizitionez cartile. Din pacate, rasfoindu-le, am constatat ca nivelul de limba turca nu mi-ar permite sa le citesc, sa le absorb, sa le inteleg, cel mult sa le rasfoiesc. Drept urmare, am renuntat la a le mai cumpara. 
Fix la o saptamana dupa ce m-am intors din Turcia, am aflat trista veste ca s-a dus dintre noi. Cred ca am simtit un usor regret ca nu l-am "adus" cu mine in Romania, astfel incat m-am hotarat ca, in memoria lui, sa incerc sa traduc acest lung interviu de pe un site turcesc:

https://www.dunyabizim.com/soylesi/omer-tugrul-inancer-insan-kendini-tanidikca-kinati-onun-da-ilerisinde-allahi-daha-iyi-idrak-eder-h43998.html

Mi s-a parut ca atat mi-a fost dat sa il descopar si am stat sa-mi bat capul impreuna cu Google Translate si dictionarul pentru a descifra acest interviu care, pe alocuri, poate parea plictisitor. Eu am simtit ca am reusit sa il cunosc putin. Macar atat am putut face. 
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!


O persoana care nu are putina nervozitate, iritabilitate religioasa are o lipsa de credinta.

Fiqh, legile si regulile sunt institutii care trebuie privite cu respect, dar nu este nevoie de respect in dragoste. Pentru ca nimeni nu-l poate lipsi de respect pe cel pe care il iubeste. De aceea eu am ales iubirea. De fapt, nu am ales-o, am fost ales. 

Muzica nu este ceva suficient de simplu pentru a insoti orice lucrare. Mai faci ceva in timp ce studiezi? Asa ar trebui ascultata si muzica.

Daca multumirea nu sporeste recunostinta fata de Dumnezeu, este egoista.

Tineretea este o mare binecuvantare, dar risipa este haram si nu exista compensatie pentru pierderea timpului.

Fiecare perioada este moderna in comparatie cu perioada anterioara, dar adevarul si realitatea nu se schimba, exteriorul se schimba. Originalul nu se schimba, accesoriile se schimba.

A merge undeva repede nu inseamna a fi rapid in ceea ce priveste progresul. 

Cand spunem calatorie, sa luam nota de cuvintele Profetului: „Intai prieteni, apoi drumul”. Pe drum trebuie sa-ti faci prietenii potriviti. 


“Puteti descrie pe scurt cine este Ömer Tuğrul İnançer, pe care toata lumea il cunoaste de pe ecrane si il interpreteaza ca fiind o persoana cam nervoasa?"


Lasa-ma sa incep mai intai sa raspund la afirmatia legata de partea mea mai furioasa. Islamul nu este doar o religie transmisa de un profet care ajuta orfanii. Mila Profetului nostru (pbuh) este prea reala pentru a fi discutata. Cu toate acestea, a arata doar exemplele de compasiune și mila ale Profetului inseamna a nega alte aspecte ale acestuia. Mana aceea binecuvantata care mangaia capul orfanului tinea si manerul unei sabii, si arunca o sulita la fel de bine pe cat mangaia capul orfanului. Este un lucru pe care cei care vor sa ne imblanzeasca vor sa ni-l impuna, chiar daca nu suntem constienti de asta. Invatatorii si predicatorii nostri (fie ca Allah sa fie multumit de toti) care vor sa evidentieze partea milostiva a Profetului, vorbesc intotdeauna despre frumusetea, bunatatea si dulceata lui, dar niciodata despre lupta lui. Cu toate acestea, luptele profetului sunt ceva foarte evident.

Ne-am cam indepartat de adevar, spunand permanet: “Trebuie sa ne comportam asa si asa pentru a nu rani pe cineva”. Un asa-zis profesor de teologie iese si zice: „Nu-mi place protocolul, il numesc pe profet pe numele lui” si nimeni nu scoate niciun sunet. Nu permit ca Profetul meu sa fie chemat pe numele lui. Pentru ca eu stiu ce spune Sura Hucurat (cap. 49 din Coran - “Incaperile”). Ne-au invatat mereu ca este important sa actionam. Totusi, in aceasta sura, Allah Atotputernicul spune: „O, voi cei ce credeti! Nu va ridicati glasurile peste glasul Profetului si nu-i vorbiti in gura mare, precum faceti intre voi, caci desarte vor fi faptele voastre fara sa va dati seama” (49;2). Intelegem de aici ca respectul pentru Profet este superior actiunii. Pentru că Allah nu spune ca va va distruge respectul și dragostea, El spune ca va va distruge faptele. 

In al doilea rand, eu nu vorbesc cu furie. In loc de un discurs care nu ar putea fi foarte clar, eu vorbesc despre faptele islamului, care este o stiinta la fel de fixa ca si matematica. Din moment ce ascultatorii nostri nu sunt obisnuiti sa vorbeasca strict, ei ma considera dur, dar nu sunt asa. De exemplu, nu stim ca Profetul a ordonat condamnarea la moarte, pentru ca nu il cunoastem pe Profet. In batalia de la Badr cineva a iesit inaintea Profetului si i-a spus: „Sunt foarte sarac, am multi copii si nu stiu sa citesc sau sa scriu. Nu pot nici sa platesc rascumpararea, nici sa-i invat pe copiii tai ceva. Iarta-ma! „Bine, de dragul copiilor tai, te iert” raspunse el. Aceasta parte este intotdeauna relatata pentru a arata mila lui. El este atat de iertator chiar si cu cei care scot sabia impotriva lui. Dar nu se mai relateaza si continuarea. Acest barbat apare din nou inaintea Profetului in batalia de la Uhud, spune aceleasi minciuni din nou pentru a cere mila. Profetul porunceste: „Nu voi permite sa spui ca l-ai inselat pe Muhammad de doua ori, taiati-i gatul”. Trebuie sa cunoastem si aceste detalii.

O persoana care nu are putina nervozitate, iritabilitate religioasa are o lipsa de credinta. Poti sa ma blestemi sau sa ma bati in orice fel, dar nu poti vorbi de rau steaua si semiluna mea, patria mea (Patria nu este Republica Turcia. Patria este islamul care se intinde foarte departe precum Marele Zid Chinezesc), nu-l poti jigni pe profetul Muhammad Mustafa. Ca parte din comunitatea unui profet care a spus: „Caut refugiu la Tine, Doamne, impotriva lasitatii, lenei si cunostintelor inutile”, am o nervozitate religioasa. Nu pentru ca sunt furios din cauza ca nu pot sa fac oamenii sa vorbeasca de bine despre religia mea. Evident, un cuvant spus la suparare poate parea foarte dur. Un pahar cu apa sau o palma pe fata unei persoane inconstiente cu scopul de a o trezi nu este violenta pentru ea, ci compasiune. Daca discursul meu suna violent, este din cauza compasiunii mele, nu din cauza severitatii mele. Meseria mea este iubirea, indeplinim nevoile iubirii. 


Datorita jobului tatalui dvs v-ati petrecut copilaria in diferite orase, cu prieteni din diverse culturi. Cum a avut un impact asupra vietii dvs calatoria la o varsta frageda?


Anii de liceu i-am petrecut in Bursa, orasul natal al tatalui meu, dar intotdeauna am fost cu un picior in Istanbul. In afara de Bursa si Istanbul, nu exista un loc clar la care sa ma pot gandi si care sa aiba un impact asupra mea. Nu-mi amintesc foarte bine, pentru ca eram foarte tanar, dar cred ca a fi in medii diferite iti afecteaza chiar ai subconstientul. De exemplu, mama obisnuia sa isi acopere capul in timp ce facea curatenie intr-un mod pe care nu l-am mai vazut pana acum. Am intrebat-o pe mama: „Nu-ti acoperi capul asa pe strada, nu-l acoperi asa cand esti in vizita, de ce il acoperi asa cand faci curatenie?” Mama a raspuns: „Uite, fiule, nu se deschide niciodată la atat de multa miscare. Am avut o vecina yezidi, de la acea doamna am invatat asta”.

Stiu ca Allah nu este Domnul musulmanilor, asa cum cred multi musulmani, ci Domnul lumilor, si ca Profetul nostru (Sallallahu Alaihi wa Sallam) nu este milostivul musulmanilor, ci al oamenilor. De aceea eu ma uit la personalitatea oamenilor, nu la atributele lor. Barbatul nu il saluta pe cel al carui sotie nu e acoperita. Acest lucru este nepoliticos. Domnul nostru ii saluta pe iudei, pe pagani. Suntem mai presus decat profetul? Pentru a putea face aceste lucruri corect, nu avem nevoie de stiinta Coranului, tafsir, hadith, fiqh, teologie, ci de biografia Profetului. Daca alegem exemple din viata Mesagerului lui Allah - Coranul viu - si adaptam acele exemple la viata noastra, putem deveni oameni intregi. Altfel, zicem ca, Coranul spune asa si trecem mai departe. Daca stim ca a bea apa rece in timp ce transpirati este daunator, si totusi o bem, atunci informatiile respective sunt inutile, nu ne ajuta la nimic. Putem practica doar prin imitarea Trimisului lui Allah, nu pe noi insine.

Singura mea preocupare este sa trezesc curiozitatea oamenilor si sa le permit sa examineze viata Mesagerului lui Allah. „Ce carte sa citim?” se intreaba multi. Ce materie am invatat pana acum citind o singura carte? Nicio carte singura nu poate oferi nimic. Ar trebui sa citim toate articolele si documentele enciclopedice despre viata Maestrului nostru si sa aflam despre viața lui. Trucul nu este cartea, ci sa o citesti.


Cum v-ati hotarat sa studiati dreptul? A fost cineva care v-a indrumat catre acest domeniu?


M-am nascut in 1946. Bunicul meu a fost o persoana foarte toleranta si priceputa. A studiat Dreptul la scoala care a fost deschisa in ultima perioadă a Imperiului Otoman, pentru a deveni judecator. Intrucat a fost mobilizat in timpul stagiului militar, a putut sa se intoarca din armata 6 ani mai tarziu, dar la intoarcere nu a mai gasit scoala. A vrut sa fie judecator, insa nu a mai putut. In familia noastra au fost judecatori, de exemplu Kadi Salih Efendi. De asemenea, raposata mea matusa a fost ceruta de un candidat judecator, iar bunicul meu a acceptat fara ezitare. Dragostea pentru avocatura exista in familie.

Cand m-am nascut, bunicul meu mi-a recitat rugaciunea: „Sa fie corect ca Omar”. Mi-a pus numele Omer Tugrul. Cred ca si rugaciunea bunicului meu a avut efect. Cand eram la liceu, ma gandeam ca voi studia ori Dreptul, ori Literatura. Am studiat dreptul pentru a deveni judecător. In anii studiilor mi-am gasit un loc de munca ca sa nu fiu o povara pentru tatal meu, asa s-a intamplat.

Intre timp am studiat Dreptul Comparat cu profesori privati. Apoi, am observat ca stiinta fiqh-ului, care vorbeste doar despre obligatii, a devenit stiinta care imbraca unii ratati. Este o stiinta valoroasa, dar nu m-a mai atras atat de mult ca inainte. Dragostea m-a atras. Fiqh, legile si regulile sunt institutii care trebuie privite cu respect, dar nu este nevoie de respect in dragoste. Pentru ca nimeni nu-l poate lipsi de respect pe cel pe care il iubeste. De aceea eu am ales iubirea. De fapt, nu am ales-o, am fost ales. 

Versetele din Coran sunt fiecare niste formule. Limitarea versetelor din Coran la forma lor literara inseamna limitarea cuvantului lui Allah si a Esenței Sale Divine. De exemplu, exista un verset care spune: „Cine i se supune Mesagerului, i se supune lui Allah”. Indepartati cuvantul "supunere/ascultare" de aici: „Cine il supara pe Trimisul lui Allah, il supara pe Allah.” „Cine se revolta impotriva Trimisului lui Allah, se revolta impotriva lui Allah”. Ce zice Allah in cartea sa: „Orice v-a dat Trimisul Meu, luati, si abtineti-va de la orice v-a poruncit el”. Deci, pentru mine, sunnah nu este mai putin valoroasa decat fardul, ci la fel de valoroasa. Distinctia Sunnah-fard (recomandat-obligatoriu) este corecta in ceea ce priveste obligatiile, dar in ceea ce priveste iubirea nu exista comparatie intre ele. Toate sunt cununa capului nostru. Vom face cu placere totul.


Cum a inceput legatura dvs cu muzica, cand ati luat primele lectii?


Ca elevi ai Epocii Republicii, suntem copiii care au fost crescuti in scoli cantand la mandolina si la flaut. In liceu, profesorul meu de muzică m-a indrumat sa iau lectii de muzica occidentalăa la Asociatia Profesorilor, datorita vocii mele profunde si aptitudinii mele pentru muzica. Am fost la cursuri timp de 3 ani. Am avut un pianist pe nume Hamdi Daner, care a jucat in opera din Viena. Intr-o zi i-am spus: „Domnule profesor, ceea ce ma invatati nu-mi vorbeste despre mine. Nu voi mai veni.” Muzica aceea nu putea sa-mi exprime sufletul.

Am crescut acasa cu cantecele religioase ale bunicului meu. Mama mea a fost, de asemenea, o foarte buna ascultatoare de muzica. Isi aranja munca in functie de difuzarile la radio cu Alladin Yavaşça si statea si il asculta. Pentru ca muzica nu este ceva suficient de simplu pentru a insoti orice lucrare. Mai faci ceva in timp ce studiezi? Asa ar trebui ascultata si muzica.

Apoi am inceput sa iau lectii private acasa de la Tahir Karagöz. Am invatat sa recit azanul. Am continuat la Asociatia de Muzica din Bursa. Cand am venit la Istanbul, am fost la Societatea de Muzica din Üsküdar. Apoi am crezut ca aceasta muzica este in regula, dar trebuia sa aiba o dinamică interna. Cand am vazut ca toti marii compozitori sunt dervisi, m-am aplecat spre muzica sufita. Am spus ca acest sufism ar trebui sa aiba si o muzica proprie, astfel ca m-am indreptat catre sufism.

Calitatea procedurii este diferita in muzica sufita. De ce a ales profetul un sclav etiopian batran si orb ca muezzin? Abdullah (Radıyallahu Anh) avea o voce foarte puternica, iar Bilal (Radıyallahu Anh) avea o voce arzatoare. Dupa cucerirea Meccai, Profetul insusi a numit muezzin un tanar de 14 ani pe nume Abu Mahsure, care a recitat chemarea la rugaciune intr-un mod frumos și melodios. Inseamna ca Mesagerul lui Allah a dat importanta si muzicii.

Daca Allah ar fi dorit, ar fi putut considera ca este suficient sa dea ordin pentru Ziua Judecatii, dar a dorit ca ingerul Israfil sa sune din trambita. Cu alte cuvinte, incepe totul cu un sunet, o voce, o trambita. Aceste detalii m-au incurajat sa continui cu muzica.

Muzica este un asemenea elixir, incat, mai ales în Amasya, Manisa, Bursa și Edirne, s-au tratat cu muzica nu numai cei nebuni, ci si toti bolnavii de rinichi, vezica biliara, inima, ficat, stomac. De exemplu, David (Aleyhisselam) a fost un profet si a cantat la mizmar, un instrument muzical. Daca muzica ar fi fost ceva interzis de Allah, ar fi permis El mizmarul? Daca utilizezi corect un lucru, acesta nu va fi deveni haram din halal. In sticla poti pune si apa zemzem, si rachiu. Nu este de vina sticla. La fel si cu muzica.


Cum l-ati cunoscut pe Muzaffer Özak Efendi, pe care il numiti „viata mea”?


Datorita muzicii am cunoscut un batran Mevlevi in Konya. Uneori ma duceam in Konya pentru o ora sau doua doar ca sa-i vad fata. Nu-mi amintesc exact anul, cand a venit la Istanbul m-a trimis la Muzaffer Efendi si i-a zis: „De acum incolo educatia lui depinde de tine, Haci”. Asa ne-am cunoscut. Alhamdulillah, sunt in serviciul lui de 11 ani. Si acum sunt pe acelasi drum. 


Puteti spune trei nume despre care credeti ca au avut cel mai mare impact asupra vietii dvs? In ce fel v-au influentat aceste nume?


L-am iubit foarte mult pe bunicul meu (tatal tatalui meu), l-am pierdut cand aveam 16 ani, dar am incercat mereu sa seman cu bunicul meu pana la 16 ani. Mereu se plimba cu bomboane in buzunar si le oferea copiilor care treceau pe strada. In cartier nu era nicio casa cu hamam (cu baie) in afara de casa noastra. In cartier era un baiat care nu avea tata, iar o data pe saptamana bunicul meu il aducea la noi in baie pentru a-l spala. Sau, de exemplu, cand ne jucam pe strada, desenam ceva cu creta, ca sa nu ne strice jocul, el se plimba pe strada cealalta si venea asa acasa. L-as putea aseamana cu Muzaffer Efendi in unele comportamente.

Nu am fost un elev de succes în liceu. Profesorul meu de literatura m-a facut sa iubesc literatura. Sunt versuri pe care inca le mai am in minte. Frumusetea literaturii noastre vechi si a limbii noastre vechi, cat si abilitatea de a face arta, de la el le-am invatat. De aceea limba mea suna cam veche. Cand nu exprimi conceptele cu acele cuvinte din timpul lor, conceptele sunt incomplete.


Aventura existentei umane se bazeaza intotdeauna pe o tema a calatoriei. Unde si catre cine este adevarata calatorie a omului?


Este de la sine catre sine. Sheikhul Galip Dede zicea: „Uita-te bine la tine, cine esti?”. Este o calatorie de cautare a adevarului. Suntem creati atat cu ego, cat si cu suflet. Calatoria in care nu permitem ordine de la ego-ul nostru, ci noi il controlam. Allah a creat omul pe care l-a facut calif pe pamant, i-a dat suflare si cele mai bune nume, nu pentru a pieri, ci pentru a-l trece prin diferite etape si pentru a obtine o viata vesnica. Suntem acum in scena lumii de aici, dupa care vom trai in viata de apoi. Fiti atenti, nu ne vom duce in lumea de apoi, vom trai in acea lume. Am murit si ne-am nascut in lume. Inainte de a muri aici, nu ne vom putea naste in lumea de apoi. Dupa care vom muri in viata de apoi si vom fi inviati la viata vesnica.

Acum suntem in lumea in care constiinta si vointa ne-au fost date. A avea directie inseamna a ne folosi vointa si a nu fi invinsi de ego-ul nostru. Si acest lucru este o calatorie.


Exista o idee/afirmatie care spune „Omul este un univers mic, universul este un om mare”. Deci se poate intelege o persoana mai bine pe sine insusi pe masura ce ajunge sa cunoasca universul sau intelege universul mai bine pe masura ce ajunge sa se cunoască pe sine insusi?


Omul nu este un univers mic. Gandeste-te ca totul este pentru tine in aceasta lume, iar tu esti pentru Allah. Esti stapanul unui sistem venos mai lung decat raurile lumii. Acesta este un exemplu aparent, dar cand privesti la adevar, exista un strat de magma in lume. Cand te enervezi, ai si tu un strat de magma; te enervezi, strigi, transpiri. Pe scurt, tot ce ai exista in univers. Pentru ca scopul esti tu. Uita-te la semnificatie, nu la nume.

Pe masura ce omul ajunge sa se cunoasca pe sine, el poate intelege mai bine universul si pe Dumnezeu. Orice avem in noi este pentru ca exista si in Allah. Daca avem tristete, o are si Dumnezeu, daca avem manie, o are si Dumnezeu, daca avem iertare, o are si Dumnezeu. Ce e al nostru este relativ, la Domnul nostru este absolut. Dai din cand in cand hrana pisicii si apa florii, asa ca esti un Rezzak (datator) cu limite, insa Allah este un Rezzak absolut suficient pentru a da hrana unei furnici negre pe o piatra neagra intr-o zi neagra. Cand analizezi foarte bine ceea ce este in tine, vei ajunge sa-L cunosti mai bine pe Dumnezeu.


Fiecare persoana este un alt univers in sine si calatoria fiecaruia este unica. Si totusi exista maniere/conditii esentiale pentru toata lumea pentru calatoria spirituala, si daca da, care sunt acestea?


Exista conditii de eticheta/ de politete (adab), dar nu sunt pentru toata lumea. In Coran exista diverse forme de adresare pentru oameni. Exista o adresare speciala: "Ya ayyetuhe'l nefsu'l mutmainne." Creatorul se adreseaza unui grad al ego-ului. Aceasta inseamna ca atunci cand oamenii respecta cat pot de bine ordinele si interdictiile lui Allah si calea aratata de Mesagerul lui Allah, nefis-ul lor (ego-ul) se poate ridica pana la multumire/satisfactie. Apoi se continua cu versetul „Irciî” (porunca mortii), care nu inseamna "Mori", ci "Vino la mine!". "Pana cand nu ai atins gradul de multumire prin slefuirea ego-ului, nu ai ajuns inca la mine". Continuarea este „Ila Rabbike”, adica nu catre Domnul, ci „Vino la Domnul tau”, intrucat Domnul fiecaruia este conform propriei lor presupuneri. Dupa cum a spus Ibn Arabi, „Domnul fiecaruia este in sine”. "Ca venirea ta sa fie pe placul Meu, intra la mine prin intermediul slujitorilor Mei". E o statiune/pozitie superioara sa ajungi la gradul inalt de supunere. A fi o creatura nu inseamna a fi slujitor.

O persoana poate ajunge singura, chiar daca este dificil, la nivelul de satisfactie al sufletului. Apoi trebuie sa intre pe calea oamenilor care au atins maretia in credinta pentru a fi un slujitor al lui Allah. Fiecare servitor are un farmec unic. Exista, de asemenea, tariqa/confrerii pentru a vana oamenii pe calea lui Allah. Omul este un betiv, dar tu ii spui: „Vino sa vezi cum arata tekke (locul de practica al unei confrerii), sa fii cu prietenii tai, sa bei o ciorba”, asa il poti chema frumos. Daca interiorul lui e pregatit si poate profita de aceasta chemare, atunci el renunta si la bautura si incepe rugaciunea. Dar schimbarea are loc dupa aceea. Cand eram mici, n-am reusit sa mergem din prima, intai ne-am tarat si apoi am inceput sa mergem tinandu-ne de mana parintilor nostri. Cand am inceput sa mai crestem n-a mai fost nevoie sa fim tinuti de mana, si totusi mama ne tinea cu forta de mana cand trebuia sa trecem strada. Asta inseamna sufism si tariqa, sa mergi tinandu-te de mana. 


Cand va uitati in urma la viata dvs va spuneti "Ce bine ca am facut asta" sau "Ce bine ar fi fost sa nu fi facut asta?"


Desigur, cum sa nu, Dar Domnul nostru spune ca oricine se caieste de greseala sa este ca si cum nu ar fi facut acea greseala. Au fost momente cand nu facusem un lucru gresit si m-am salvat de regret. Domnul meu m-a binecuvantat cu multe gratii divine la care nici nu ma puteam gandi. Daca mi s-ar fi spus inainte ca: „Vei merge în pelerinaj de 4 ori, te vei duce la Umrah de atatea ori, incat vei uita numarul, vei merge in America de 20 de ori, vei calatori prin toata lumea” as fi ras.

Asta inseamna sa fii recunoscator. Daca multumirea nu sporeste recunostinta fata de Domnul, este egoista. Incerc sa arat aceasta recunostinta ascultandu-I cuvantul, supunandu-ma ordinelor Lui si evitand interdicțiile. Nu pot sa stiu daca va accepta sau nu intentiile si actiunile mele, voi face ce mi s-a ordonat si il implor sa accepte. Vom continua sa fim recunoscatori chiar daca El nu le accepta.


Care sunt sfaturile pentru a avea un caracter puternic?


Am incercat sa crestem o generatie cu personalitate, dar am ratat capatul franghiei si am ajuns sa crestem copii centrati pe „eu”. Daca meditati la această propozitie, raspunsul va fi clar.

A avea o personalitate nu inseamnă doar a revendica drepturi, a striga ca acesta este dreptul meu. Tinerii ar trebui sa se gandeasca la indatoririle lor. Lasati-i sa invete sa-si asume responsabilitati la fel de mult pe cat isi urmaresc drepturile. Goliciunea nu este libertate. Astazi am devenit o lume centrata pe „eu”, astfel incat sa putem avea personalitate. Tinerii din ziua de azi ar trebui sa inceteze sa mai fie centrati pe „eu” si sa devina altruisti ca pe vremuri, sa caute fericirea in fericirea celorlalti. Oricine crede ca se poate face singur fericit se insala. Pentru ca nu am venit in aceasta lume pentru a fi singuri si autosuficienti, nicio fiinta umana nu este autosuficienta.

Am vazut atat de multi oameni trecand prin multe in tinerete si regretand cand au ajuns la varsta noastra. Tineretea este o mare binecuvantare, dar risipa este haram si nu exista compensatie pentru pierderea timpului. Vom fi mult mai fericiti daca invatam sa nu mai fim atat de centrati pe noi si daca renuntam la a mai alerga dupa drepturi in locul responsabilitatilor. 


Sunteti unul dintre seniorii care au crescut cu obiceiurile si subtilitatile traditiei noastre stravechi. Exista, de asemenea, o diferenta serioasa intre lumea moderna de astazi si mediul in care ati crescut. Ar trebui sa ne straduim sa ne intoarcem la cultura pe care o numim traditia noastra straveche de astazi sau ar trebui creata o noua cultura in conformitate cu timpurile si lumea de azi?


Fiecare perioada este moderna in comparatie cu perioada anterioara, dar adevarul si realitatea nu se schimba, exteriorul se schimba. Pe vremea cand profetul nostru a construit Masjid an-Nabawi, se obisnuia sa se arda busteni de curmale pentru a fi luminati in rugaciunile de dimineata si de noapte. Apoi o persoana din Yemen a adus o lampa cu ulei. Profetul nostru a fost atat de incantat incat i-a cuprins obrajii intre cele doua palme si s-a uitat in ochii lui, spunand: „Ne-ati luminat. Allah sa va lumineze sufletul si inima.” Timpul a trecut, lumanarea a fost inventata. Apoi a inceput sa se aprinda lampa cu ulei, apoi s-a gasit curentul electric.

Modernitatea nu inseamna compararea energiei electrice. Ar trebui sa vorbim despre adevar, nu despre electricitate si lanterna. A fost luminos azi sau a fost luminos ieri? Sa vorbim despre asta. Daca suntem intunecati in comparatie cu ieri, sa inventam ceva care sa lumineze. Acum exista lampi cu led care dau multa lumina si consuma mai putina electricitate, insa luminozitatea este mereu aceeasi. Deci, ceea ce numim antic nu era antic in timpul nostru. Ceea ce tatii si bunicii nostri numeau stravechi nu era, de asemenea, antic pentru ei. O astfel de comparatie, vorbirea despre modernitate, este gresita.

Ali (Radıyallahu Anh) are o vorba care ar putea formula stiinta pedagogiei: „Creste-ti copiii conform timpului in care vor trai, nu conform timpului tau”. Nu poate exista o pedagogie mai mare decat aceasta. Originalele nu se schimba, accesoriile se schimba. Sa nu ne faca schimbarea accesoriilor sa credem ca suntem mai sus decat trecutul. A merge undeva repede nu inseamna a fi rapid in ceea ce priveste progresul. Daca numarati de cate ori v-ati dus in acelasi loc cu masina sau cu carul, nu ati progresat. Nu există modernitate in acest sens. Fiecare perioada este moderna in comparatie cu perioada anterioara si asa va fi mereu. 


Cat de des calatoriti? Calatoriile dvs. sunt in mare parte planificate/calatorii de afaceri sau calatoriti pentru a fi „in miscare”?


Am fost o singura data in vacanta in viata. In afara de asta, calatoresc cu treburi. De exemplu, saptamana trecuta am fost in Bosnia pentru a servi ca delegatie a Ministerului Culturii. Fara a mai numara Hajj și Umrah. Am fost in America de 7-8 ori cu Muzaffer Efendi. Sunt multe calatorii pe care le fac in interes de serviciu, dar cand spunem calatorie, sa luam nota de cuvintele Profetului: „Intai prieteni, apoi drumul”. Pe drum trebuie sa-ti faci prietenii potriviti. Cel mai bun prieten al meu in timpul calatoriei a fost Mushaf-i Sharif.

In toata calatoria vietii, tinerii ar trebui sa-si aleagă bine prietenii. Daca prietenul meu imi spune: „Hai sa mergem la bar”, n-ar trebui sa dezvoltam o prietenie cu el. Dar a nu-ti face prieteni nu inseamna a te supara. Este datoria mea ca musulman si fiinta umana sa iau masuri pentru a preveni raul de la cineva. Desi Profetul nostru nu avea niciun interes ca altcineva sa devina musulman, totusi o sageata i-a strapuns obrazul, dintii i-au fost sparti, spinii i-au intepat picioarele, dar nu a renuntat la calea cea buna.

Aceste calatorii m-au facut sa iubesc si drumul. In acelasi timp, te fac sa obtii o motivatie serioasa la aceasta varsta. De exemplu, cand lucram la minister, aveam astfel de activitati incat ne urcam dimineata in avion si mergeam la locul de repetitie fara sa trecem macar pe la hotel, faceam repetitia, ne schimbam hainele si tineam concertul, iar seara ne reintorceam cu avionul.


Aveti ceva care sa fie ca un obicei de calatorie?


Imi place foarte mult sa citesc Coranul pe drum, nu am alta rutina. De 50 de ani am obiceiul de a merge la Konya in fiecare decembrie. Ori de cate ori este posibil, incerc sa merg la Umrah la fiecare doi ani.


Care este cea mai valoroasa mostenire a dvs?


Un Coran Mushaf-i Sharif cu scris mare, ramas de la strabunica mea. 


Este ceva de care nu va despartiti niciodata?


Cheia de la casa. 


Care este cel mai revigorant verset/hadith/rugaciune pentru dvs? 


Rabbenâ atina fi'd-dunya haseneten ve fi'l-eretic hasene.


Exista vreun parfum care va transporta in copilarie?


Mirosul de piersici din Bursa.


Care este orasul in care va place cel mai mult sa traiti?


Istanbul, pentru ca din casa mea se vede Palatul Topkapı.


Care este expresia preferata?


Va trece si asta, Ya Hu.


Cu ce ​​companion al Profetului ati dori sa fiti prieten?


Nu pot alege unul in detrimentul celuilalt.


Calatoriti cu avionul, trenul sau masina personala?


In masina personala ai libertate.

sâmbătă, 3 septembrie 2022

Konya si Rumi

Proaspat intoarsa din Konya, dupa o vizita la Shams Tebrizi, Rumi Mevlana si Eva de Vitray, m-am gandit sa traduc cateva pasaje din editia in franceza a operei in proza a lui Rumi: Fihi-Ma-Fihi - Le livre du Dedans (Cartea launtrului). Traducerea din persana in franceza a fost realizata de Eva de Vitray. 



Moscheea si mormantul lui Shams din Tabriz, cel care i-a fost maestru spiritual lui Rumi. 

"Ale lui Dumnezeu sunt ostirile cerurilor si ale pamantului" (Coran 48;4). Aceste cuvinte sunt armatele Adevarului: ele deschid cetatile la ordinul Lui si le cuceresc. Daca Dumnezeu porunceste unor mii de calareti sa intre intr-o astfel de cetate, dar fara sa o cucereasca, asta vor face. Daca Dumnezeu ordona unui singur calaret sa o cucereasca, acesta va deschide poarta cetatii si o va face. I-a trimis lui Nimrod un tantar pentru a-l distruge. 
Cand misticii stiu ca totul vine de la Dumnezeu, nimic nu mai conteaza. Speram ca veti intelege aceste cuvinte prin urechea voastra interioara. Acolo e castigul. Caci pot veni mii de hoti din exterior care nu vor reusi sa deschida usa cetatii, daca in interior nu se gaseste un complice care sa ii ajute. Mii de cuvinte din exterior, daca nu sunt confirmate de interior, sunt inutile. Asa cum e copacul care nu are umiditate in radacina: mii de suvoaie de apa i-ar fi inutile. Ar trebui sa aiba inainte putina umiditate in radacina, apoi apa l-ar putea salva. 
"Daca lumina vede o suta de mii de oameni
ea nu coboara decat asupra acelui a carui esenta este lumina". 
Atata timp cat in suflet nu straluceste o lumina, nu vom putea niciodata sa vedem lumina. Fara aptitudine sufleteasca, nimic nu e posibil.


Mausoleul lui Rumi 



Fiinta umana trebuie sa renunte la toate placerile si toate gratiile, care nu sunt decat reflectia si imaginea lui Dumnezeu. Ele nu sunt eterne, sunt eterne in raport cu Dumnezeu, dar nu in raport cu creaturile. 
Asa sunt razele de soare care stralucesc in case: in ciuda luminii pe care o emana, ele raman inerente soarelui. In momentul in care soarele apune, lumina se stinge. Trebuie sa devenim soare pentru a elimina teroarea separatiei. 
"Discul solar este locul retragerii mele. 
Cum ar putea sa acopere lumina noaptea straina?"
Exista daruire si cunoastere. ("bakht" - a oferi; "takht" - a aborda). Unii fac donatii si favoruri, dar nu au cunoastere; altii au cunoastere, insa nu ofera nimic. Omul care reuneste aceste doua calitati este foarte favorizat, este de neegalat. Asa e omul care merge fara sa stie daca este pe o autostrada sau pe o poteca: el merge orbeste fara speranta de a auzi glasul cocosului sau de a gasi indiciile unor locuinte. Cat de mare este diferenta intre acest ratacit si altul care cunoaste foarte bine traseul: cunoasterea le intrece pe toate.

"Acesta este un Coran Prea-cinstit
dintr-o Carte ascunsa.
Sa nu-l atinga decat cei curati,
caci este o Pogorare de la Domnul lumilor!"
(Coran 56;77-80)
Ca un iubit; atata timp cat exista in tine un pic de dragoste fata de tine insuti, iubitul nu ti se va arata si nu vei fi vrednic sa te unesti cu el. Nu te va accepta. Trebuie sa renunti complet la tine insuti si la lume, sa iti devii dusman, pana cand Prietenul isi intoarce privirea catre tine. Religia noastra nu lasa inima pana cand nu o duce la Dumnezeu si o detaseaza de ceea ce nu ar trebui sa aiba. 
Profetul a spus: "Din acest motiv nu ai pacea, pentru ca intristarea e o varsatura (o voma) a primelor bucurii; cata vreme mai exista resturi in stomacul tau, nu ti se va da nimic sa mananci. In timpul vomei, nimeni nu mananca. Cand scapam de varsaturi, mancam ceva. Asa si tu, asteapta, si hraneste-te cu tristete, deoarece atunci cand suntem in tristete, suntem in varsaturi. Dupa voma vine bucuria fara griji, ca o floare fara spini, ca un vin care nu ameteste. 

In lume nimic nu e mai dificil decat sa suportam imposibilul. Tu citesti cu glas tare o carte cu vocalizare impecabila. Cineva e asezat alaturi de tine si citeste gresit aceeasi carte. Il poti suporta? Nu e posibil. Dar daca nu ai fi citit cartea, pentru tine ar fi fost totuna daca acea persoana citeste bine sau nu, intrucat n-ai fi putut discerne intre ceea ce este corect si ceea nu este. Prin urmare, a indura imposibilul necesita un efort mare.

Trebuie sa intelegem ca toata lumea, oriunde s-ar afla, este inseparabil legata de propria ei nevoie. Fiecare creatura este aproape de ceea ce are nevoie si este atasata in permanenta acestei nevoi. "Nevoia fiintei este mai aproape de ea decat mama si tata, este legata de ea". Aceasta nevoie e lantul pe care il trage inainte si inapoi ca pe un capastru. Este imposibil ca cineva sa se ataseze de un lant, cand dorinta lui e sa scape de catuse. Este imposibil ca cineva care vrea sa se elibereze sa caute sa fie inlantuit. Neaparat este o alta persoana care l-a inlantuit. Cineva care este in cautarea sanatatii nu se poate imbolnavi, caci este imposibil sa fie in acelasi timp in cautarea bolii si a sanatatii.

Cand vei alege calea detasarii, vei acumula victorii.



Unele cuvinte sunt pline de valoare, pe cand altele sunt lipsite de insemnatate, insa se aseamana: e nevoie de un critic cunoscator pentru a distinge originalul de imitatie. Distinctia este credinta, iar necredinta absenta deosebirii. Nu vezi tu cum, pe vremea lui Faraon, toiagul lui Moise s-a transformat in sarpe, la fel si lemnul si corzile magicienilor? Cel care nu avea capacitatea de a distinge a perceput totul fara sa vada vreo diferenta, insa cel care putea sa vada limpede a reusit sa deosebeasca magia de adevar si a devenit credincios datorita discernamantului. Noi stim deci ca (,) credinta inseamna discernamant. 

Era un shaykh care isi lasa discipolii in picioare, cu bratele incrucisate, in prezenta lui. A fost intrebat: "Oh, shaykh, de ce nu iti lasi discipolii sa stea jos? Nu e un comportament demn de dervisi, ci de emiri si regi". El a raspuns: "Taceti! Eu vreau ca ei sa respecte aceasta metoda pentru a putea beneficia de ea. Chiar daca respectul se gaseste in interior, aparenta ("zaher") este invelisul care desemneaza ce e ascuns ("batin")".
Ce este invelisul? De pe invelisul unei scrisori ne dam seama de cine este scrisa si cui ii este adresata. De asemenea, de pe coperta unei carti putem sa stim despre ce este vorba in aceasta. Respectand infatisarea si prosternarea, precum si statul in picioare, cineva poate intelege ce respect exista in inima acelei persoane si in ce fel Il respecta pe Dumnezeu; daca in aparenta nu demonstram acest respect, e evident ca in interior exista o lipsa de respect.

Nu stii tu ca refuzul de a raspunde este un refuz si ca tacerea este raspunsul pentru prosti? Faptul ca un copac nu creste este un raspuns refuzat, deci neaparat un raspuns. Fiecare gest pe care omul il face este o intrebare/cerere; ceea ce i se intampla, tristete sau bucurie, reprezinta raspunsul/replica. 

Cand vreti sa mergeti intr-un anumit loc, in primul rand inima voastra merge intai acolo, priveste si se intreaba despre conditiile care exista acolo; apoi sufletul revine si va ia si corpul cu el. 

Rugaciunea nu consta in a face in fiecare zi doar "qiyam", "ruku" si "sujud". Scopul rugaciunii este acela de a te face sa ramai permanent in starea din timpul rugaciunii, chiar daca dormi sau esti treaz, citesti sau scrii: in toate starile nu trebuie sa ramai fara amintirea lui Dumnezeu, astfel incat sa te poti mentine "staruitor in rugaciune" (Coran 70;23). 

Aceasta expresie, "Ana'l Haqq", a aparut din forma corporala a lui Mansur Al-Hallaj. S-a crezut ca a fost Mansur cel care a pronuntat-o. In realitate nu a fost el, ci Dumnezeu. Dumnezeu cel mare vorbeste in toate limbile, dar putini oameni Il aud. 

Omul are trei stari. In prima nu-I pasa de Dumnezeu, el iubeste si slujeste pe toata lumea, ca e vorba de o femeie, de un barbat, de bunuri, de copii, de o piatra sau de lut, dar nicidecum pe Dumnezeu. Apoi, in momentul in care dobandeste o anumita cunoastere si anumite informatii, nu-L mai slujeste decat pe Dumnezeu. Dupa care, pe masura ce avanseaza in aceasta stare, tace; nu zice: "Nu Il slujesc pe Dumnezeu" si nici "Il slujesc pe Dumnezeu". El se afla dincolo de aceste doua stari. Dumnezeul tau nu e nici prezent, nici absent, caci El este Creatorul prezentei si absentei.

Sunt foarte multi oameni care nu au puterea sa suporte "prezenta"; deci starea lor devine mai buna in "absenta". De asemenea, toata lumina zilei vine de la soare; dar daca cineva ar privi toata ziua soarele, n-ar mai putea sa vada nimic, ar orbi. Deci pentru el ar fi mai bine sa isi vada de treburile zilnice si sa se abtina sa se uite la soare. La fel, in fata unui bolnav, pomenirea unor mancaruri gustoase il stimuleaza sa dobandeasca putere, insa prezenta alimentelor respective ar putea sa ii dauneze.

Coranul este ca o tanara mireasa: incerci sa ii scoti voalul, insa ea nu-ti arata chipul. 
In momentul in care tanara mireasa, care reprezinta sensul Coranului, isi scoate voalul
imparatia credintei este lipsita de necazuri. 


Mormantul Evei de Vitray, cea care si-a dedicat viata lui Rumi prin traducerile si lucrarile sale pe tema sufismului. Dorinta ei a fost de a fi ingropata in Konya, in cimitirul de langa Mausoleul lui Mevlana. 


joi, 14 iulie 2022

Vasile Lovinescu - Jurnal alchimic


Cu 38 de ani in urma, pe 14 iulie, se retragea din lumea aceasta Vasile Lovinescu.
De la Dumnezeu venim, la El ne intoarcem! 

Trebuie sa fii bun cu ispita, s-o primesti ca pe un oaspete ce tine in taina ei ascunsa scanteia de lumina, care poate de milenii aspira la dezrobire. 

Deasupra lumii fizice este alta mai inalta: lumea spirituala, unde omul se poate catara, pana ajunge la punctul unde atractia lumii acesteia nu i se mai atarna de picioare.

Chiar microcosmic, faptul ca formulezi o rugaciune, ca spui un nume divin, arata ca Dumnezeu a gasit un ecou valabil in tine, care-l trimite din nou la locul de unde s-a proferat singura si liberarea, indrumarea Verbului, din tribulatiunile si ratacirile lui in lumea de jos; e cea mai mare facere de bine ce poate exista sub Cer.

Poti fi prizonierul celor mai inalte Paradisuri, tot asa de iremediabil si de insuportabil, ca si al Iadului. Si, cum spun hindusii, dupa ce ti-ai epuizat capitalul de fapte bune si de beatitudine pe care-l ai, cazi mai rau ca-nainte.

Dumnezeu e umbra omului care, ca si umbra, face tot ce face omul, odata cu el. Aceasta face parte din patibilis Deus, e una din operatiile Lui; toate tribulatiile noastre, agitatiile noastre sunt ale Lui. Noua ne pare ca noi taram umbra dupa noi, cand ea nu-i decat aspectul vizibil al firului prin care Dumnezeu ne tine indisolubil legati de El, si acest fir nu e altul decat acela al Unicitatii; Unicitatea, care cuprinde ca atare, si nu in principialitatea ei, multiplicitatea, agitatia, dezordinea, Sirkul, chiar Kufrul nostru.

Dumnezeu nu poate fi cunoscut decat prin gandul pur, care nu e facultatea noastra rationala si discursiva, ci intuitia intelectuala. 

Psihicul unui om ce a pornit pe calea realizarii devine neinteresant, chiar rebutant, pentru ca este plin de reziduuri si de drojdii; tot ce nu poate arde, cade precum cenusa pe planul psihic; senzatie greu de suportat pentru altii si mai ales pentru cel interesat, pentru ca nu poate, cu toata bunavointa, sa ofere decat ramasite lui insusi si celorlalti. Ca orice cenusa. Cand nu poti sa-ti oferi singuratatea completa, ceea ce e mai totdeauna cazul in epoca noastra, senzatia asta de mort viu, de strigoi, e atroce. Dai celorlalti elemente pe care ei le considera ca avortate, cand in realitate sunt expirante. Cat despre realizarile efective, cand tu insuti nu-ti poti da seama de valoarea lor, din cauza virtualitatii (efectivitatea vine la capatul lui Magnum Opus), cum sa le simta altii?

Un om profan, despre care se spune ca este bine echilibrat, este un fel de monstru, exemplar desavarsit de impietrire.

Occidentul a devenit atat de grosolan, atat de superstitios incat isi inchipuie ca aspectul direct al unui brad e mai esential decat geometria lui. In imaginea bradului, mesajul lui cel mai tainic nu e elementul lui sensibil, ci tendintele lui care sunt invizibile: verticalitatea, imobilitatea, colosala lui putere de concentrare.

Intuitia intelectuala nu e nici o cunoastere, nici o non-cunoastere. E ceva intermediar intre ele si de aceea e inefabila, caci trebuie ca in momentul cand apare ea sa dispara si vointa de Cunoastere, si senzatia de Ignoranta. Cand Dumnezeu este si Interiorul, si Aparentul, inseamna ca adevarata Lui Fata e dincolo de aceste Nume. Caci atunci cand Il caut prin interiorizare, Aparenta ma opreste in drum, si cand Il caut in Aparenta, interiorul se face amintit. 

In planul nostru Satan e un vrajmas, dar anumite vrajmasii ne scot din promiscuitatea ambiantei si provoaca o eliberatiune, chiar cand n-am voit-o.

O viata intreaga am fugit de mine insumi. Dar e prea simplu spus. Am fugit de complexemele mele de inferioritate, de spectacolul ratarii mele. Asta e adevarat, dar nu e complet adevarat. In fond, fug de ocazia de a ma gasi fata in fata cu adevaratul meu eu, cu Sinea. Asimt Sinea, m-am angajat pe o cale care duce la Ea, si mi-e teama de ea pentru ca insumeaza un asemenea vid, o asemenea despuiere si singuratate, incat cel mai calificat se da inapoi, cuprins de spaima.

Principala seductiune a lui Satan e comoditatea. E de ajuns sa ne uitam imprejur ca sa vedem cu ce derizorii, natange mijloace tine in robie enorme colectivitati umane; televizorul, radioul, spectacolele sportive, cinematograful. In vechime oamenii erau mai dificili. Sa pot privi un spectacol in pijama, sa nu mai fie nevoie sa ma imbrac, sa ies, ca sa vad un spectacol, sa pot sa gatui instantaneu glasul celui mai mare cantaret al lumii, o falsa senzatie de atotputinta, iluzia autocratiei, iata pe ce mizerabila farfurie de linte si-a vandut omul dreptul sau de intai nascut!

Putem ocroti incubatia spirituala nu numai prin tacere si izolare, dar si printr-o activitate in sensul multiplicitatii. Spectacole, lecturi profane, visaraie, tot ce duce la pierzanie, pot avea si rolul acesta pozitiv de a deruta vigilenta Adversarului, de a-l face sa creada ca nu este nevoie sa intervina cu tot potentialul lui de razboi, pentru ca are in mana pe cineva care este garantat de pe acum. De ce profunzimea, devenirea interioara nu s-ar putea ascunde in dosul padurii de nepatruns a frivolitatii si a mondenitatii? Triboulet, unii bufoni ai lui Shakespeare, poate Falstaff? Nu cu ei si-a pus mintea Diavolul. Pe cand cu Sfantul Antonie in pustiurile Thebaidei...

Si cum toate ale acestei lumi le stie Vrajmasul, afara de existenta planului metafizic, coborarea noastra lucida in Abis o ia drept o cadere si musca momeala. Etapele sunt urmatoarele: momeala e victima pestelui (ceea ce nu remarca nimeni), care la randul lui e victima firului subtire de capatul caruia atarna momeala. Admirabila imagine a realizarii initiatice! 

duminică, 26 iunie 2022

Vasile Lovinescu - Insemnari initiatice

 
"Coherenta gandirii lui Vasile Lovinescu, logica sa implacabila si talentul remarcabil de scriitor fac ca lucrarile sale sa fie citite cu aviditate, fiind extrem de stimulatoarea intelectualemente si nelasandu-l pe cititor in starea anterioara lecturii lor; prin aceasta vreau sa spun ca, independent de adeziunea sau rezervele pe care le intampina, lucrarile sale au un efect maieutic de natura a provoca inteligentele la maximul lor de cuprindere. 
"Insemnarile initiatice" introduc in intimitatea spirituala a unei minti exceptionale, ce nu s-a aflat niciodata in pauza si nu pot decat produce acelasi efect asupra cititorilor sai. Salutar antidot la tendinta de lene mentala a lumii contemporane si la usurinta cu care se accepta fara examen locurile comune ce paralizeaza spiritul critic si inteligenta!"
Alexandru Paleologu


Les meules des dieux broient lentement, mais elle broient extremement fin - Morile zeilor macina incet, dar macina extrem de fin.

Sf. Vasile: "Obscuritatea de care se serveste Scriptura e o forma a Tacerii". Atunci straduinta de a intelege o Carte Sfanta, sau o doctrina, ar avea doua etape: prima o intelegere a acestei Doctrine, mergand de la sensurile cele mai exterioare pana la cele mai interioare si esoterice; natural, aceasta cu mai multe subdiviziuni; o a doua etapa ar fi sa iei obscuritatea ca atare ca suport de meditatie, mai exact de contemplatie a Supremului; refuzul de a intelege chiar sensurile esoterice ale unei Scripturi pentru a ajunge la Absolutul care depaseste si exoterismul si esoterismul!
Astfel numai contemplarea sensibila a Coranului, simpla lui parcurgere intentionala, fara descifrare, poate fi uneori superioara lecturei lui distinctive.

Comportarea fata de Gratie ar fi cam urmatoarea: cunoscand bine si inebranlabil finalitatea ta, sa nu interferezi, sa nu imaginezi, sa nu preconcepi, sa nu propui dinainte nimic, cum ea ar trebui sa se produca, ci sa lasi Gratia sa te conduca ca una ce stie mai bine calea, deoarece o priveste de Sus in jos, si nu de jos in Sus ca tine.

Simbolul de binecuvantare al ploii. Dhikr-ul se ridica in sus ca aspiratie spre Universal, unde intalnind Cerul (Firmamentul mai exact, aspectul de diamant al Cerului) se condenseaza si cade inapoi sub forma de ploaie, care uneste astfel toate puterile Cerului si ale Pamantului in ea. 
In om ploaia produce unirea celor doua naturi, esentiala si substantiala.

Nimic din ceea ce vine din Cer nu e negativ, chiar daca este teribil. 
In fond ceea ce cade din cer sub forma de piatra nu e altceva decat fragmente, bucati de Firmament. 
Acuma, care e actiunea care provoaca aceasta reactiune? Nu rugaciunile obisnuite ale oamenilor care atrag raspunsuri obisnuite. Faradelegile lor? Desigur, dar nu direct, ci reactiunile dreptilor fata de ele, si mai ales, reactiunile Naturii, insultata si pangarita. Pamantul striga catre Cer, si numai el poate, fiind exactul lui complementar; numai intre ei se poate stabili un dialog continuu, firesc, normal. Si pamantul nu cere atat razbunare, cat restabilirea echilibrului, adica o interventie compensatorie a Cerului, mai intensa, mai grea decat raspunsul obisnuit, acela de ploaie si lumina. 
Deci grindina restabileste echilibrul, dar cosmic, in cercurile cele mai largi, chiar cu riscul, cu necesitatea de a lovi partial in aspectele fragmentare ale lumii noastre. Nu este un semn si faptul ca piatra loveste partea cantitativa a lumii noastre?

Se poate spune ca Dumnezeu a separat Cerul de Pamant pentru ca ele sa poata sa se iubeasca unul pe altul in toata plenitudinea, toata eficacitatea.

Ce face pe om sa ia inselaciunea drept adevar? Pentru ca efortul intelectual, concentrarea absolut necesara, este inlocuita cu vertigiul, mai comod si mai la indemana tuturor. E mai usor sa te lasi sa cazi decat sa urci. Autodistrugerea estr in fond un fel de lene mintala, rezultatul unei comoditati. Sau altfel spus: vointa de luciditate e cea mai mare sfortare care i se poate cere omului.

Pasul spre Dumnezeu, un singur pas, e stiinta stiintelor, greu de realizat pana la necrezut. Un rit efectuat cu acest scop e mai mult un indicator de drum, o carare, un punct de plecare, nu e pasul in sine.

Satan fiind o negatiune, nu e pentru un om decat oglinda unui abis, si in aceasta oglinda omul se vede magnifiat pe el insusi. Caci Satan e sarac, nu are in adevar nimic de oferit: viata lui e parazitara, si vigoarea sa consta in aspiratiile, dorintele, patimile, visurile a miliarde de oameni, pe care le insumeaza in el cu atat mai usor, cu cat e vid; loc este destul...
Satan satisface in om doua dorinte care par antinomice: o forta de inertie, de comoditate, de minim efort, si o concupiscenta vaga, fara obiect, dar foarte reala. Satan nu-ti cere decat un lucru: sa te lasi sa luneci pe panta, ceea e e foarte comod, convine inertiei si in acelasi timp da iluzia de schimbare, de evadare prin efectul simplu al translatiunii. Nu cere niciun efort intelectual, nicio adeziune spirituala, afara de aceea, capitala, a renuntarii spiritului la prerogativele lui esentiale si fundamentale. 
La capatul acestei lunecari, elementul de centrare, de coordonare intr-un punct central care este al Intelectului, si functiunea lui principala, disparand si ramanand in om numai facultatile lui de dispersiune si centrifuge, ca de pilda pasiunile si proiectarile onirice si concupiscente, e natural ca sfarsitul acestui proces sa fie faramitarea si atomizarea.
Nu e vorba de "rassembler ce qui est epars" (a aduna ce e risipit), dar de "disperser ce qui etait rassemble" (a dispersa ce era adunat). Ce-i mai usor? Sa strangi o avere sau s-o risipesti? A se insista asupra aspectului mic burghez al damnatiunii. 

Frumusetea este "aspectul" interior al lui Dumnezeu, pe cand Bunatatea e "aspectul" Lui exterior.

A "extrage lumina din intuneric", "ordinea din Haos" inseamna a lucra ca locotenent al lui Dumnezeu.

Muhyi-d Din. Atractia pe care o exercita copilul asupra adultului e atractia primordialitatii asupra derivatului. Seyhul Akbar o numeste chiar fascinatie a celui mai puternic asupra celui mai slab, adica exact invers de aparentele lumii noastre.
A avea copii, a-i creste, a te conforma lor e una din cele mai misterioase stiinte spirituale si din cele mai putin cunoscute. Probabil ca e pierduta din alte yuge. Caci nu e vorba de educatia pe care o dai copilului, chiar cand este excelenta si traditionala; e vorba de educatia pe care ti-o da copilul tie, de mesajul direct si permanent pe care-l vehiculeaza.
E un indemn de fiecare clipa, permanent de a trai calitativul, de a-l discrimina in viata de toate zilele, de a trai clipa fara s-o mai raportezi la trecut si viitor, simple naluciri. In casa se introduce o mitologie, un basm care ti se povesteste si pe care-l povestesti, interminabil. 

Daca omul nu are drept asupra vietii animalelor decat in masura spiritualitatii sale, in momentul in care o reneaga si o pierde, pierde si dreptul asupra lor, prin urmare orice violenta contra lor devine abuz si crima. 
De altminteri, si in lumea noastra Adam la inceput continea in el toate speciile de animale, ca posibilitati ale lui proprii, incluse in el, si pe care le exterioriza, actualizand, spunandu-le "numele". Asta inseamna o omogenitate intre Adam si animale, calitatile pozitive ale acestora fiind mult mai aproape de intelectiunile lui Adam decat mentalul, asa cum s-a format tardiv la oameni. Si, lucru demn de remarcat, animalele au ramas cu mult mai aproape de "momentul" cand Adam le-a exteriorizat, decat omul actual fata de Adam. De aceea reverenta pe care o merita animalele, si uzajul pe care il facem de ele, nu pot fi decat "sacrificiale", "eucharistice"; altfel e asasinat, si chiar asasinat al superiorului de catre inferior.
(...) Asta in caz de abuz de putere; acest abuz devine crima, cand omul isi reneaga spiritualitatea, caci in momentul acela pierde drepturile pe care le are intr-o legislatie traditionala asupra animalelor.

(...) E si un semn de viata, caci alternanta de incredere si de neincredere, de certitudine si de indoiala, de atractie si de respingere, nu sunt altceva decat repercursiunile batailor inimii centrului initiatic, alternanta de sistola si diastola, adica, cu alte cuvinte, faptul incontestabil ca ne aflam in fata unui nucleu vital perfect viu, cu pulsatie de viata.

Ni se cere numai deci, pentru ca aceste cai ne sunt necunoscute si nu e nevoie sa fie cunoscute (cunoasterea lor ar fi fastidioasa si inutila) numai Marturia, intovarasita de intuitia directa a lucrului marturisit. Organicitatea, modul organic al procesului rezorptiv e secretul lui Dumnezeu si n-are niciun sens s-o cunoastem; mai mult am incurca iconomia. Trebuie sa stim modul exact cum creste o floare?; asta e secretul (sirr-ul) ei si al lui Dumnezeu. Intervenim cu adjuvante sumare si de natura empirica. Nu trebuie sa-i cunoastem misterul dezvoltarii; nu ar avea nicio utilitate, l-am paraliza in procesul lui si nici nu ar fi interesant. Una e Cunoasterea, altceva Curiozitatea. Ultima e un dusman perfid al Primei.

Cine e posedat de Eros, - caci posesiunea e singurul termen care poate fi intrebuintat - e napadit de o boala mortala al carei rezultat este extinctiunea sau intr-o tendinta spre neant sau in Principiul Suprem. De aceea starea erotica este tinta cea mai de dorit pentru cineva angajat pe Calea Misterelor. Si oricine este pornit, juruit pe o cale autentic initiatica are ca garantie a valabilitatii ei aceasta stare erotica, de neliniste, de plenitudine, de lipsa, de plin si de vid. Exista primejdia ca aceasta neliniste sa fie confundata cu angoasa moderna. 
In adevar, Eros risca sa capete aripi de plumb si sa se transforme in angoasa cand cel posedat de Eros uita, cand nu mai e posedat de Anamnesis. Cand la fiecare din sfasierile pe care le provoaca Eros nu se propaga o stare de nostalgie, de asimtire a Supremului, Eros se transforma intr-o tendinta direct infernala. Apostolul Pavel a desemnat bine starea erotica atunci cand spune ca "Duhul se roaga in suspine negraite" in acela care e pornit pe calea Identificarii.

A vedea aspectul ascuns, aspectul indreptat spre cer al tuturor lucrurilor. Asta deschide poarta spre planul cauzal. A vedea aspectul miraculos al cotidianului inseamna sa transformi acest cotidian, dintr-un impas fara iesire, in Poarta Stramta intre cele doua lumi. E de ajuns sa percepem deosebirea intre felul in care privim noi un lucru, si cum un animal sacru, pisica, priveste acelasi lucru, ca sa ne dam seama de indefinitatea dimensiunilor lui si ce pierde omul prin pozitia lui excluziv rationalista dizolvanta; prin ea, omul actualizeaza elementele de folosinta exterioara, deci cele mai putin importante.

Nu e vorba numai de identitatea esentiala a acestor valuri cu Dumnezeu; mai este ceva mai tehnic: prin faptul ca Dumnezeu produce manifestarea, de la sine se intelege ca o resoarbe, fie ca acest lucru este privit in succesiune temporala sau nu. Atunci este in valurile lui Dumnezeu, ca si in orice lucru creat, un element de respingere care indeparteaza de Dumnezeu, din cauza impulsiunii initiale de producere, si un element de atragere, care tine de tendinta de reintegrare a Manifestarii in Principiu. 
Trebuie ca Creatiunea sa se deosebeasca cu ceva de Dumnezeu; altfel nu s-ar deosebi intru nimic de El. Cum producerea si resorbirea manifestarii sunt concomitente in realitate, acest caracter de respingere si atractie pe care-l poseda orice lucru creat sunt si ele concomitente, de unde chinul si angoasa acelora care vor sa se apropie de Principiu, continuul flux si reflux de atragere si respingere care ii bantuie. 
Dumnezeu insufleteste totul si asa e intr-o masura viu si prezent chiar si in pacat. 

(...) Trebuie luata aceasta intunecare ca Tenebra divina in care Dumnezeu se ascunde atunci cand se reveleaza oamenilor. Sa privesti linistit Tenebrele tale mentale si asteptand ca Dumnezeu sa vorbeasca prin ele; si, efectiv, El va vorbi. Daca El nu s-ar infasura in Tenebre, noi am fi anihilati. In consecinta, Tenebrele amortizeaza Vocile lui Dumnezeu, pentru ca sa nu-L faca comprehensibil si aplicabil fiintei noastre si lumii. 
De indata ce mizeria noastra, ignoranta noastra, obscuritatea noastra sunt fixate in mod atent de ochiul nostru mental, ele devin norii revelatiei, in sensul ca ascund si dezvaluie in acelasi timp pe Dumnezeu.

  DRUMURI, RĂSPÂNTII, TREPTE (Dialog despre ucenicie 2 ) ...