Dialogurile au avut loc in anul 1988, iar temele abordate au fost:
-Despre ucenic si duhovnic
-Esoterism si exoterism in crestinism
-Despre rau
-Despre suferinta
Pr. G. - Dupa intelegerea noastra - asa cum zice parintele Benedict, cred ca - tema duhovniceasca tine de un act originar, ca si actul creator insusi. Actul creator originar implica in sine comuniunea: "Dumnezeu vorbea cu Adam in Racoarea Raiului". In Sfanta Scriptura mai citim: "Mantuirea sta intru mult sfat" sau "Cei lipsiti de povatuitori cad ca frunzele". Si iar, la Sfintii Parinti aflam cuvantul: "Cine vrea sa se mantuiasca, cu intrebarea sa calatoreasca"
A.P. - Teologul catolic Henri de Lubac incearca undeva sa gaseasca o imagine rezumativa a religiilor: el le vede ca pe niste munti, dintre care unul e mai inalt decat ceilalti: crestinismul. Este o imagine, cred, insuficienta, fiindca presupune o multiplicitate a adevarului.
Eu cred ca exista un singur munte cu mai multe cai de acces. Sunt diversi versanti, exista si carari blocate etc. Cred ca nu este corecta imaginea crestinismului ca religie de varf, ci tot ca religie de ascensiune, chiar daca putem trai o eventuala suprematie de cota. Deci un munte care este adevarul unic, cu diverse cai de acces catre varf. Nu cred ca pot sa topai de pe o carare pe alta, mai cu seama atunci cand posed reperul crucial al Intruparii.
Pr. G. - Eu sunt crestin numai cand ma aflu in pozitia de slujitor, pentru care zic si Parintii: "Nu fi nimanui poruncitor". Iar Ava Doroftei zice: "Niciodata, cel caruia ii impartasesti cuvantul tau sa nu simta ca ai ton de superioritate fata de el, ci ca ii vrei binele". Deci orice cuvant sau atentie pe care o acorzi altuia sa fie raportata la Bine si Adevar, si nu la persoana ta sau a mea.
Pr. G. - A fi indiferent la greseala cuiva, inseamna oare a ierta? Dimpotriva, inseamna a nu-i dori salvarea. Aici intervine minunat Elie Wiesel sesizand ca la profetii biblici, a fi parasit de Dumnezeu e infinit mai grav decat a fi pedepsit de Dumnezeu. Or, cand eu tolerez pe cineva sa faca rele, pretextand starea mea de continua iertare, eu nu-l iubesc mai cu seama ca in pedeapsa adesea e posibil sa fie iubire, de aceea s-a si spus ca: "Dumnezeu pe cine iubeste cearta".
Pr. G. - As invoca aici chiar cazul lui Camus care zice "E de ajuns sa vezi un copil suferind sa te intrebi unde mai poate fi Dumnezeu", grabindu-se sa judece si neaducand, de pilda, suferinta lui Iov. Si acesta avea constiinta nevinovatiei lui si deci ca suferinta pe care o suporta nu este consecinta vreunui pacat. Aceasta dezvaluie un adevar mai adanc despre suferinta, pe care il aflam la Parinti: "Suferinta nu este pacat - afirma ei - si totodata de aceea nu trebuie repudiata". Suferinta, infrangerea, rabdarea in incercari, asemenea realitati existentiale sunt virtuti si daca le traiesc ca virtuti, atunci am capatat intelesul lor si nu le mai resping.
Pr. G. - Or, ce inseamna infernul? Dostoievski il intelege drept: "durerea celor ce nu pot iubi". Eu cred ca aici este vorba si de neviolarea libertatii lor. Sfantul Isaac Sirul zice: "Sa nu va inchipuiti ca in iad Dumnezeu nu iubeste, dar iubirea lucreaza in diferite chipuri".
Intre noi fie vorba, eu cred ca oamenii care vorbesc cel mai mult despre iubire, tocmai aceia nu o inteleg. Foarte putini inteleg ce inseamna ea, in firea ei divina! Continuand cuvantul Sfantului Isaac: "Si-n iad este iubire, dar iubirea in cei care iubesc lucreaza in duhul comuniunii; iar in cei care nu iubesc ea arde ca flacara". Vorbind despre asemenea flacari ale iubirii, chiar zicala romaneasca confirma spusesele Sfantului, si anume: "Razbunarea cea mai mare este cand dusmanul tau e silit a recunoaste, ca esti bun si el e rau". Asa pe cineva poate sa il arda chiar dragostea unui prieten sa nu o suporte; aceasta se petrece tot din pricina acestui mister al orgoliului.
Ganditi-va fie la fratele cel mare din parabola Fiului risipitor, fie la fariseul din Pilda Vamesului si a Fariseului si veti observa ca acesti oameni erau drepti si se considerau drepti, ca si cei trei prieteni ai lui Iov. Aici se dezvaluie cum chipurile acestea de oameni cad, fiecare in felul lui. Fratele mare nu intra in casa Parintelui, fariseul nu se intoarce indreptat de la templu, iar dincoace, Iov trebuie sa se roage pentru prietenii lui.
Se dezvaluie ca ascunsul misterios al raului sta in eul inchis in sinea lui, centrificat in "aseitatea" lui. Aceasta autointemeiere launtrica ma arunca in universul despartirii, izolarii de Dumnezeu si semeni.
A.P. - Ce m-a interesat in intrebarea lui Gabriel este ca suna inechitabil sa ti se dea un ocean de libertate inlauntrul unei vieti finite. Adica ti se da libertatea ca un fapt cu extensie maxima, iar viata ca un fapt structural finit, care deci nu este coextensiva cu libertatea daruita. Nu mi se da posibilitatea sa ma perfectionez la nesfarsit. Am un termen, traiesc in regim de urgenta. In conditii de urgenta, libertatea mea nu mai este libertate adevarata.
Pr. G. - La mine vin la spovedit mai ales cei care ies din aceasta stare, aceia pe care i-am numit ca reprezinta deja "omul problematic". Invoc din nou cuvintele lui Marcu Ascetul, care zice: "Trei sunt uriasii care ucid sufletul: uitarea, ignoranta si trandavirea". Aplicati aceste trei tare la viata tara si veti vedea ce raspuns prompt veti capata!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu