vineri, 12 martie 2010



The White Massai (Indragostita de un masai)

Un film emotionant.

Cu atat mai mult cu cat povestea este inspirata
dintr-un caz real si din cartea cu acelasi nume, de Corinne Hofmann. Nu i-am citit cartea, dar e de admirat aceasta femeie care a stiut sa iubeasca mai presus de orice, care a reusit sa renunte la toata viata ei, la tot confortul ei, ca sa...isi urmeze sufletul pereche.

Acest film poate fi un exercitiu de imaginatie pentru orice femeie. Orice femeie care s-ar putea indragosti intr-o zi de un barbat extrem de diferit de ea, de la capatul celalalt al lumii, cu alta cultura si alte traditii. Oare cat de departe ar putea merge fiecare femeie? Care este limita dragostei in existenta fiecaruia?

Pe scurt: Carola si prietenul ei isi petrec vacanta in Kenya. Aici ea se indragosteste la prima vedere de Lemalian, un razboinic samburu. Samburu este un trib inrudit cu Masaii. Astfel ca aceasta decide sa ramana in Kenya, parasindu-si la aeroport prietenul, cu care trebuia sa se intoarca in Elvetia, si pleaca in cautarea lui Lemalian. Aceasta hotaraste sa ramana cu el in Barsaloi, in salbaticie, unde locuia Lemalian si tribul lui, ducand o viata de pastori. Va invata sa se adapteze vietii in savana si va trai in acelasi bordei cu el si cu mama lui.
Traieste acolo 4 ani de dragoste, dar si de renuntari, si vor avea impreuna un copil. Din pacate, lipsa comunicarii si gelozia lui Lemalian o determina sa-si paraseasca sotul impreuna cu fiica lor.

Carola a demonstrat un sacrificiu de neinteles pentru unii in numele iubirii. A strabatut mari si tari pentru a alerga in bratele celui iubit, pentru a trai plenitudinea dragostei pe acest pamant, in sanul lumii lui. S-a aventurat intr-o lume noua si necunoscuta, tocmai in mijlocul salbaticiei, in Kenya. Si a invatat alaturi de Lemalian sa se adapteze cu naturalete unei lumi total diferite, dar bogata spiritual, hranindu-se cu iubirea pentru el. A gustat acolo si raiul, si iadul. Oare exista dovada de dragoste mai puternica decat aceasta jertfa de sine? Oare o putem acuza de nebunie si naivitate?

Este o poveste foarte frumoasa care trebuie vizionata cu un pachet de servetele si cu mintea larg deschisa catre visare :)


Corinne Hofmann s-a nascut in Elvetia, unde avea propria afacere cu un magazin de haine second-hand si rochii de mireasa. In urma unui concediu in Kenya, il cunoaste pe Lketinga, un razboinic-masai, de care se indragosteste. Cei doi se casatoresc si au impreuna si o fiica. Iar timp de 4 ani cei doi traiesc in Kenya. Cele 3 carti in care autorea ne impartaseste experienta ei kenyana sunt: " Indragostita de un masai", "Revedere in Barsaloi" si "Adio, Africa."


Mai jos postez o melodie din film, pe ritmurile careia au dansat cei doi.



Indragostitul care-i citea poeme iubitei sale

Un indragostit a fost primit odata de iubita lui, dar in loc s-o imbratiseze, el i-a citit niste poeme in care-i descria pe larg desavarsirea si farmecele, precum si iubirea lui fata de ea.


Iubita i-a spus: "Acum esti langa mine, iar aceste oftaturi si invocatii de indragostit sunt pierdere de vreme. Un adevarat indragostit nu se cuvine sa-si iroseasca astfel timpul. Se vede de aici ca nu eu sunt adevaratul obiect al afectiunii tale, ci propriile tale inchipuiri si extaze. Cum s-ar zice, vad in fata mea apa la care am ravnit, iar tu mi-o iei. E ca si cum eu as fi in Bulgaria, iar obiectul iubirii tale in China. Cea cu adevarat iubita este unicul obiect pentru cel care o iubeste, este Alfa si Omega dorintelor sale. Cat despre tine, esti invaluit de propriile tale extaze amoroase, depinzand de simtamintele-ti schimbatoare, in loc sa fii invaluit de mine."
(Rumi - Mathnawi)

Mancatorul de curmale

O femeie veni cu baietelul ei la inteleptul Ali (ginerele Profetului Mahomed) si spuse: "Fiul meu sufera de o problema serioasa. Mananca curmale de dimineata pana seara. Daca nu-i dau deloc curmale, tipa de-si scuipa plamanii. Ce sa ma fac? Te rog, ajuta-ma!"
Inteleptul Ali se uita binevoitor la copil si spuse: "Buna mea femeie, du-te acasa si intoarce-te maine la aceeasi ora.
A doua zi, femeia si fiul ei erau din nou in fata lui Ali. Marele invatator il lua pe baiat in poala sa, ii vorbi prietenos si, in cele din urma, ii lua curmalele din mana si zise: "Fiule, gandeste-te intotdeauna la cumpatare. Sunt si alte lucruri care au gust bun. "

Cu aceste cuvinte, ii lasa pe mama si pe copil sa plece. Femeia, care era oarecum nedumerita, intreba: "Mare invatator, de ce nu ai spus asta ieri? De ce a trebuit sa facem a doua oara calea lunga spre tine?" "Buna mea femeie, raspunse Ali, ieri nu i-as fi putut spune convingator fiului tau ceea ce i-am spus azi, pentru ca ieri eu insumi am savurat dulceata curmalelor."

(Povesti orientale - Nossrat Peseschkian)

Crede in Dumnezeu si leaga-ti camila bine

Credinciosii venisera gramada sa asculte cuvintele Profetului Mahomed. Un om asculta deosebit de atent si de cucernic, se ruga cu credinta si ravna si, in cele din urma, il parasi pe profet la lasarea serii. Abia iesise, cand veni fugind inapoi si striga cu o voce tulburata:

"O, stapanul meu! Dimineata am venit calare pe camila mea pentru a te asculta pe tine, Profetul lui Dumnezeu. Acum camila a disparut. Ti-am fost supus, am acordat atentie fiecarui cuvant al tau si m-am increzut in puterea lui Dumnezeu. Acum, o, Doamne, camila mea a disparut. Este aceasta dreptatea divina? Aceasta este recompensa pentru credinta mea? Acestea sunt multumirile pentru rugaciunile mele?"

Mahomed asculta cuvintele lui disperate si raspunse cu un suras bland: "Crede in Dumnezeu si leaga-ti bine camila!"

(Povesti orientale - Nossrat Peseschkian)

Viata amoroasa a Messalinei
(fragmente din cartea cu acelasi nume a lui Maurice Magre)


Nu exista sinteza mai perfecta decat chipul unei femei. Si nu exista ceva care sa fie mai trecator. O tara, o rasa, un timp se fixeaza in trasaturi, in ochi care isi schimba culoarea, in arcuirea gurii. Dar aceasta sinteza divina se pierde in parte si nu ramane decat un reflex.


Daca s-a daruit atator barbati, a facut-o pentru a gasi unul - dublul - pe care-l pierduse fara sa-l posede, cel care trebuie sa-ti aduca pacea inimii, sa-ti umple oceanul dorintei, sa te ajute sa te realizezi? Sau astepta de la fiecare dintre ei doar o noua forma a placerii? A urmarit ea scopuri elevate, in afara celor la care se poate ajunge prin cautarea voluptatii? Sa fi atins ea acea superioritate secreta pe care unele suflete o scot, uneori, din excesele carnii?


Nu exista decat un adevar. In acest adevar exista chiar mai multe adevaruri, iar noi trebuie sa ne prezentam oamenilor sub aspectele care se potrivesc cu inteligenta lor.

Exista doua cai spre perfectiune: cea a cunoasterii si cea a dragostei. Nici frumusetea materiei pe care o iubim, nici satisfactiile moderate ale trupului nu sunt obstacole, pentru niciuna din ele."

Cioara si papagalul

Un papagal statea in colivie cu o cioara. Ah, cum suferea bietul papagal din pricina prezentei monstrului cu pene negre! "Ce negru urat, ce figura groaznica, ce expresie comuna a fetei! Daca cineva ar trebui sa se uite la asa ceva la rasarit, toata ziua i-ar fi distrusa. Nu exista un tovaras mai dezgustator decat tine nicaieri."

Cu toate ca pare ciudat, si cioara suferea din cauza prezentei papagalului. Trista si deprimata, cioara reprosa loviturii sortii, ce o adusese langa acel tovaras multicolor si neplacut: "De ce trebuie sa ma loveasca ghinionul asta? De ce m-a parasit steaua mea norocoasa? De ce zilele mele fericite s-au sfarsit in asa zile de intuneric? Ar fi fost mult mai placut sa stau pe zidul unei gradini cu o alta cioara, sa ma bucur de lucrurile pe care le avem in comun si sa fiu fericita!"

(Povesti orientale - Nossrat Peseschkian - preluare dupa Saadi, poet persan)

joi, 11 martie 2010

Babel

Filmul este povestea unei pusti.
O pusca care uneste patru povesti paralele care se petrec in Maroc, America, Japonia si Mexim. Niste povesti emotionante.

A castigat premiul Oscar pentru cea mai buna coloana sonora.




Te cunosti pe tine insuti? (fragmente din cartea cu acelasi nume de Arhim. Simeon Kraiopoulos)

Cand cineva este monada in creatia Lui Dumnezeu , in aceasta omenire, acela este individ si se afla in afara starii de mantuire pe care a creat-o Dumnezeu. Atunci cand cineva este monada, este individ, se afla in afara vietii adevarate intru Hristos.

Cel ce se ataseaza striga, striga, striga la Dumnezeu si, daca nu primeste raspuns, va deznadajdui si va fi dezamagit. Pe cand cel care se smereste cu adevarat in fata Lui Dumnezeu, isi zdrobeste inima, si cu cat Dumnezeu nu-i raspunde, cu atat nadajduieste mai mult. Pare ciudat, insa asa este.

Atunci cand cineva cauta aceasta iubire bolnavicioasa la ceilalti, cauta, de fapt, sa-i fie satisfacuta iubirea de sine, dupa cum spun Parintii. Ma intreb, adica, daca nu cumva, prin orice facem, nu ne cautam pe noi insine si ne si gasim, insa spre propria pierzare si spre raul celorlati?
Insa, daca facem aceasta cercetare, daca facem aceasta afundare inlauntrul nostru si prindem ceva, intelegem, recunoastem si in continuare facem ceea ce trebuie, luam imediat atitudine, este posibil ca Dumnezeu sa ne izbaveasca de toate si chiar sa ne calauzeasca pe drumul adevarat, sa ne calauzeasca la dragostea adevarata, la mantuire.

Crestinismul s-a denaturat mult astazi. Crestinismul, in sine, este autentic, insa noi, prin felul in care-l traim, prin modul in care-l manifestam si-l prezentam, il denaturam, il facem fals, mincinos.

Cu cat omul se leapada de sine, cu cat se jertfeste, se dezbraca de omul cel vechi, cu atat traieste omul cel nou din el, cu atat este om adevarat, cu atat isi gaseste pacea, bucuria, fericirea.

Iubirea adevarata nu ne identifica niciodata cu celalalt, iubirea adevarata nu ne indeparteaza niciodata de celalalt. Iubirea adevarata pastreaza, salveaza personalitatea si, aceasta nu se confunda, nu se identifica cu alte personalitati si nici cu Dumnezeu.
Omul a fost plasmuit de Dumnezeu, astfel incat sa-si pastreze integra persoana lui si, totodata, sa poata fi in comuniune deplina - intru Dumnezeu, desigur - cu ceilalti oameni.

Sa-L iubim pe Dumnezeu, sa credem in Dumnezeu, sa-L cautam pe Dumnezeu cu adevarat, just. Si cand vedem ca un om, fie noi, fie altcineva, ia locul Lui Dumnezeu in fiinta noastra, mare nenorocire ne paste. Sa stim bine aceasta. Cu orice sacrificiu sa parasim sinele nostru fals, sa scoatem din inima noastra imaginea inchipuita si, acolo, inlauntrul nostru sa ramana doar Dumnezeu.

marți, 9 martie 2010

Niyaz - Allahi Allah


Confesiunea unui copil al secolului (Alfred de Musset)

Multumeste Lui Dumnezeu ca-ti arata cerul si, pentru ca bati din aripi, nu te crede pasare. Nici chiar pasarile nu pot trece dincolo de nori; exista o inaltime la care nu mai au aer, si ciocarlia, care se inalta cantand in ceturile diminetii, cade uneori moarta in brazda. Soarbe din dragoste atat cat un om sobru soarbe din vin, sa nu ajungi betiv.

Sa iubesti inseamna sa pasesti liber in acest templu si sa ai alaturi de tine o fiinta in stare sa inteleaga de ce un gand, un cuvant, o floare te fac sa te opresti si sa-ti ridici capul spre triunghiul ceresc.

Femeia care se vinde n-are dreptul sa dispretuiasca decat un singur om din lume, pe acela care o iubeste.
Femeia care iubeste si care rezista nu iubeste destul, iar cea care iubeste destul si rezista stie ca este mai putin iubita.

Sunt asemenea legaturi de viata, care nici nu incep si nici nu se termina; cand te vezi, reiei totul, si de-ndata ce ti-ai luat ramas bun, uiti.
Exista iubiri in viata care iti tulbura mintea, simturile si inima, dar intre toate una singura nu te tulbura, ci te patrunde, si aceea nu moare decat odata cu faptura in care a prins radacini.

luni, 8 martie 2010

Bab'Aziz - Printul care-si contempla sufletul




Imi propusesem sa nu scriu comentarii personale, insa in privinta acestui film - Bab'Aziz - printul care-si contempla sufletul - simt nevoia sa intervin. Si asta pentru ca am recomandat din suflet acest film tuturor, insa cateva persoane mi-au spus ca n-au inteles deloc filmul. Si as vrea sa explic putin de ce anume imi place mie atat de mult (dincolo de aerul oriental pe care-l emana) si ce anume am inteles eu din el.

Intai, sa il povestesc pe scurt: O fetita, Ishtar, isi ghideaza bunicul, Bab'Aziz, un dervis orb, catre marea adunare a dervisilor, care are loc o data la 30 de ani. Pe drum cei doi se intalnesc cu alte personaje, fiecare cu povestea lui, cu destinul si drumul lui (unul viseaza sa isi regaseasca palatul cu femei frumoase in fundul unui put, altul isi cauta iubirea pierduta cu ajutorul cantecului, etc). Si, in acelasi timp, batranul relateaza fetitei povestea printului care a ales sa-si contempleze vesnic sufletul, care a preferat sa renunte la o lume materiala, la palatul lui luxos, in schimbul bogatiei spirituale.

Dervisii fac parte din curentul spiritual numit sufism, existent in sanul religiei islamice. Mai precis sufismul se bazeaza pe interpretarea sensurilor esoterice ale Coranului. Iar sufistii urmaresc starea de extaz provenita din intalnirea cu Dumnezeu, prin meditatie profunda si repetarea numelui Lui Dumnezeu.
Mawlana Muhammad Djalal-ud-Din Rumi, supranumit "printul poetilor sufi", a fost un mare mistic sufist care l-a cautat pe Dumnezeu in sine insusi, iar in intreaga lui opera poetica el a cantat iubirea divina. A crezut cu tarie ca dragostea a fost cel mai mare semn al Lui Dumnezeu aratat omului. Astfel ca si-a dedicat viata dragostei spirituale, poeziei, muzicii si dansului. In film unele versuri si fraze au fost inspirate din opera acestui mare poet mistic.
Dervisii rotitori doresc sa atinga extazul cu ajutorul dansului si muzicii sufi. Ei se invart in jurul lor intr-un cerc imaginar asemeni atomilor, stelelor si planetelor, in cautarea neincetata a divinului.

Acum sa revin la subiectul filmului si sa explic de ce mi-a placut. In primul rand, mi-au placut limbile utilizate in film: araba si persana. Araba si ebraica, doua limbi semitice, cat si persana, imi mangaie sufletul cand le aud. Mi se par niste limbi extraordinar de frumoase auzului meu si cu multa incarcatura istorica si spirituala. Sa nu uitam ca ebraica este limba Vechiului Testament, araba este limba in care a fost revelat Coranul, iar persana limba unor mari filosofi ca si Omar Khayyam si Rumi.
Apoi mi-a placut foarte mult muzica, care trezeste fiori in mine si ma arunca in alte lumi. Filmul incepe cu o melodie pe fundalul careia este recitata Sura Maryam din Coran (capitolul despre Fecioara Maria) si apoi se continua cu diverse melodii mistice, extrem de frumoase si linistitoare (pt iubitorii de gen, bineinteles).
Mi-a placut fata amuzanta a fetitei, dar si a dervisului roscat, si am admirat chipul senin al batranului orb Bab'Aziz. De asemenea, imaginea desertului, pe care nu l-am vazut si atins niciodata pana acum, a fost un motiv in plus sa imi placa filmul. Dintotdeauna m-a fascinat desertul, iar prezenta umana in imensitatea acestuia simbolizeaza pentru mine tocmai pozitia omului in raport cu maretia divina: o simpla gaza intr-un univers nelimitat. Si,
"intocmai cum zaharul se dizolva in apa" (Rumi), asa ar trebui sa invete si omul sa se topeasca in iubirea divina.
Mi-au placut poemele din film, in special :"Matura din tot sufletul tau in fata usii iubitei tale, Numai atunci vei deveni iubitul ei", vers ce ma duce cu gandul la Cantarea Cantarilor din Biblie, un poem de dragoste umana. Dar care trebuie interpretat alegoric, crestinismul vazand in el metafora legaturii intime dintre Hristos si Biserica Sa (In Evanghelii Iisus Hristos este denumit "Mire"). Asa ca eu in sensul acesta interpretez randurile de mai sus: ca sa devii iubit de Dumnezeu, trebuie sa inveti sa-i fii supus, sa ii maturi cu smerenie la usa intai. Cuvantul "islam" insusi inseamna supunere, iar musulmanul isi va accepta limitele gandirii si existentei lui si va trai supus fiind Lui Dumnezeu, din prea multa dragoste si recunostinta.
Nu stiu daca numele personajelor au fost alese intamplator si nu le cunosc semnificatia in istoria islamului. Insa trei mi se par reprezentative: Hussein, Hassan si Osman - si in acest caz iarasi ma voi hazarda intr-o interpretare proprie si personala, care nu stiu cat de corecta este, dar aceasta este analogia care mi-a trecut prin minte. Deci voi merge mai departe, pana la inceputurile islamului cand, odata cu moartea Profetului Mohamed, comunitatea musulmana s-a scindat. Si ea s-a impartit in sunniti (cei care urmeaza traditia companionilor lui Muhamed) si shiiti (cei care au ales calea familiei Profetului). Revenind la nume, Osman a fost cel de-al treilea calif ales din companionii Profetului, iar Hassan si Hussein au fost fii lui Ali, ginerele lui Mohamed, considerat de shiiti primul lider spiritual. Si astazi intre cele doua ramuri ale islamului exista lupte, se omoara intre ei, iar extremistii sunniti ii considera pe shiiti niste eretici, niste "schismatici", in ciuda faptului ca marii teologi ii considera deopotriva musulmani. Ei...ideea mea era urmatoarea: calea catre Dumnezeu este deschisa oricui, indiferent de culoare, nationalitate, ideologie, religie. Indiferent daca suntem shiiti sau sunniti, crestini, evrei, budhisti, hinduisi sau musulmani.

M-am cam lungit. Si voiam sa scriu doar putin :) Insa fiecare detaliu a fost important pentru mine, deoarece fiecare detaliu simbolizeaza ceva, are un sens ascuns. Un alt motiv pentru care am adorat filmul.
Ce-am mai priceput din film? Am inteles ca cel care are credinta si e impacat cu sine insusi, nu se va rataci niciodata si va gasi intotdeauna calea, alaturi de cei care vor folosi darul lor cel mai de pret in acest sens. Am mai inteles ca fiecare are drumul lui initiatic si fiecare poveste a personajelor scotea in evidenta o calatorie a sufletului catre aceeasi destinatie: dragoste, lumina, adevar, pace. De asemenea, nimic nu este intamplator in aceasta lume, nicio intalnire; fiecare lucru care ni se intampla in viata are o insemnatate si un scop in evolutia noastra. Iar ideea filmului mi-a reconfirmat acest lucru. Si, nu in ultimul rand, mi-am reamintit ca viata insasi este o calatorie si ca moartea este doar o trecere dincolo, la Creatorul care ne-a "nascut".

In concluzie, fiecare religie are misticii si "nebunii" ei. E ca si cum ar trebui sa urcam cu totii un munte, iar in varf ajung doar cei cu adevarat intelepti, unde Il descopera pe Arhitectul universului si unde nimeni nu mai are religie. Acolo sunt toti creatii unice ale Divinitatii, imbratisati intr-o dragoste suprema si eterna, inconjurati de lumina si adevar. Dar ca sa ajungi acolo e nevoie de foarte mult sacrificiu de sine si de renuntare la lucrurile lumesti, in schimbul unei lumi vesnice.
Doar la temelie oamenii practica masinal ritualuri, fara macar sa le priceapa sensul, se roaga rational, fara a utiliza sufletul si, mai grav, sunt atenti la ceea ce face vecinul, il judeca pe acesta in functie de diferentele ideologice si ii analizeaza exteriorul, si sunt gata-gata sa omoare pe cei care nu impartasesc aceeasi forma religioasa cu a lor. Totul in numele Lui Dumnezeu!
In numele Domnului va doresc sa va gasiti calea, pacea si adevarul! Si ideea esentiala a filmului pe care il puteti viziona aici : "Sunt tot atatea cai ce conduc la Dumnezeu, cat de multe suflete sunt pe pamant."


Pretul corect

Cand regele Anowschirwan calatorea prin tinut cu oamenii sai, ajunse intr-un loc pustiu, in munti, unde nu erau aici macar micile si jalnicele colibe de pastori. Bucatarul suveranului se planse: "Nobile sultan! Sunt aici sa iti fac toate poftele. Dar in bufetul nostru nu avem nici cel mai mic graunte de sare. Si, fara sare, mancarea are gust groaznic. Nobile sultan, ce sa ma fac?"
Anowschirwan raspunse: "Du-te inapoi in cel mai apropiat oras. Acolo vei gasi un negustor care are de vandut sare. Dar fii atent sa platesti pretul corect si cu nimic mai mult decat se obisnuieste."

"Nobile sultan, raspunse bucatarul, ai in cufarul tau mai multi bani decat oricine altcineva in lume. Ce importanta are pentru tine daca platesc putin mai mult pentru sare? Putinul acela nu va insemna mult." Imparatul se uita la el cu seriozitate si raspunse:

"Exact lucrurile mici sunt acelea care ajung nedreptatile lumii. Lucrurile marunte sunt ca picaturile de apa care, pana la urma, umplu un lac intreg. Marile nedreptati ale lumii incep ca lucruri mici. Asa ca mergi si cumpara sarea la pretul obisnuit."

(Povesti orientale - Nossrat Peseschkian)

Amenintarea

Magarul mullahului fusese furat. Plin de manie, mullahul fugi la bazar si striga cu voce tare: "Cine mi-a luat magarul ar trebui sa mi-l aduca inapoi imediat!" Suparat, cu fata rosie si venele gatului umflate, continua sa strige: "Daca nu-mi iau imediat magarul inapoi, voi face ceva ce nu ar trebui sa fac!"

Oamenii din jur erau vizibil speriati de toate astea, dar, dintr-o data, fara sa stie nimeni cine l-a adus, magarul era acolo. Multimea se imprastie. Toata lumea era fericita ca problema se rezolvase atat de linistit. Dar un batran se intoarse spre mullah si il intreba: "Spune-mi, ce lucru ai fi facut pe care nu ar trebui sa-l faci, daca nu ti-ai fi obtinut inapoi magarul?"

Mullahul raspunse: "Ce as fi facut? As fi cumparat un alt magar, dar spune-mi daca ar fi fost un lucru intelept, la punga subtire pe care o am."

(Povesti orientale - Nossrat Peseschkian)

Omar Khayyam - Rubaiate

As fi vrut sa vad Cerul, Infernul cel temut.
Credeam ca-s mai departe de zarile senine.
Solemna, o voce de taina mi-a vestit:
Si Cerul si Infernul sunt in tine!

J'ai voulu voir les Cieux, j'ai voulu voir l'Enfer,
Je les imaginais au-dela de la Terre.
Solennelle, une voix du silence se leva:
Homme, le Ciel et l'Enfer sont en toi!


Scrisorile persane (Montesquieu)

Cand iti inviorezi stralucirea tenului cu cele mai frumoase culori, cand iti inmiresmezi tot corpul cu cele mai frumoase esente, cand te impodobesti cu cele mai frumoase haine, cand vrei sa te deosebesti de tovarasele tale prin gratia dansului si prin dulceata cantului, cand te intreci cu ele in farmece, incantari si veselie, nu pot sa-mi imaginez ca ai alt scop in afara de acela de a-mi fi pe plac; si cand te vad rosind cu modestie, cand privirea ta o cauta pe a mea, cand imi strecori in inima vorbe dulci si magulitoare, nu as putea, Roxana, sa ma indoiesc de iubirea ta.
Dar ce as putea sa cred despre femeile din Europa? Arta de a-si infrumuseta tenul, podoabele cu care se acopera, grija pe care o au fata de persoana lor, dorinta continua de a placea care le mistuie, sunt ca o pata pentru virtutea lor, si ca o ofensa pentru sotii lor.
Nu cred, Roxana, ca ar putea impinge nerusinarea atat de departe pe cat da de banuit purtarea lor, ca duc dezmatul pana la excesul acela oribil, care te face sa te cutremuri, si ca violeaza total legile conjugale. Sunt putine femei atat de decazute, care sa-si duca crima atat de departe: poarta toate in inima o farama de virtute care este intiparita acolo, pe care nasterea o ofera si educatia o slabeste, dar nu reuseste s-o distruga. Pot sa se dezica de datoriile exterioare pe care le cere pudoarea; dar, cand ajung sa faca ultimul pas, se revolta. De asemenea, cand noi va inchidem cu atata strictete, cand punem atatia robi sa va pazeasca, cand impiedicam cu atata putere dorintele voastre care zboara prea departe, nu o facem din cauza ca ne temem de infidelitatea cea de pe urma, ci fiindca stim ca puritatea nu poate fi niciodata prea mare, si cea mai mica pata o poate corupe.
Te plang, Roxana. Castitatea ta, atat de mult incercata, merita un sot care sa nu te paraseasca niciodata, si care sa poata sa inabuse singur dorintele pe care numai virtutea ta le poate supune.
Paris, ziua a saptea a lunii Rhegeb, 1712.
(Scrisoarea XXVI (Usbek catre Roxana)





Eu nu regret

de Magda Isanos

Eu nu regret povestea de iubire,
dar e nespus de trist si de ciudat
sa simti c-asemeni unui fir subtire
ceva frumos din tine s-a sfarmat!

Si nu mai stiu anume ce, si-anume cand,
caci toate ca-ntr-un vis s-au petrecut
de-ti vine sa pornesti, pe altii intreband
de-au fost aievea cele ce-au trecut.

Dulcea mea Doamna / Eminul meu iubit

IUBINDU-TE, AM INTELES CA UN OM POATE AVEA TOTUL, NEAVAND NIMIC, SI NIMIC, AVAND TOTUL.

Tu stii ca in sentimentul de care-ti vorbesc nu e nimic banal, care sa aiba ceva in comun nici cu teoria placerii, nici cu platitudinele unei tinereti necorupte.

Nici tineretea, nici frumusetea ta, nici virtuti sufletesti, nici gratii fizice nu au fost cauza acelei simtiri care a aruncat o umbra adanca asupra vietii mele intregi.
Adesea, exista enigme matematice, pentru a caror dezlegare iti trebuie o cifra cunoscuta; adesea, un complex de cazuri se dezleaga prin o singura cauza necunoscuta.
Astfel, viata mea, ciudata si azi si neexplicabila pentru toti cunoscutii mei, nu are un inteles fara tine.
Nu stiu de ce esti o parte intregitoare a tuturor gandurilor mele, nici ma preocup s-o stiu, caci nu mi-ar folosi nimic. Dar este o legatura cu tine neexplicabila, nu intre viata ta si a mea, dar desigur, intre a mea si tot ceea ce te atinge pe tine, intre a mea si rasuflarea ta pe pamant. Veronica - e intaia data ce-ti scriu pe nume si cutez a-l pune pe hartie - nu voi sa-ti spun, dar tu nu stii, nici poti sti cat te-am iubit, cat te iubesc.
Atat de mult, incat mai bine as intelege o lume fara soare decat pe mine fara ca sa nu te mai iubesc.


(Corespondenta Mihai Eminescu - Veronica Micle)

Adam si Eva

Un barbat din milioane de barbati doreste pe o singura femeie, din milioanele de femei. Unul singur si una singura. Adam si Eva!

Cautarea reciproca, inconstienta si irezistibila, e insusi rostul vietii omului. Pentru a inlesni cautarea aceasta se fac, se refac si se desfac toate legile si conventiile morale si sociale, tot ceea ce se numeste emfatic progresul omenirii. Instinctul iubirii e reminiscenta originii divine. Prin iubire numai se poate uni sufletul barbatului cu sufletul femeii pentru a redeveni parte din lumea spirituala. Iubirea aceasta e rodul divin al sufletului omenesc. Dumnezeu sub chipul iubirii traieste in om.
Iubire si Dumneze, constient sau inconstient, trebuie sa alcatuiasca suprema preocupare a sufletului omenesc. Fara de ele omul nici n-ar putea exista!

("Adam si Eva" - Liviu Rebreanu)


Ruga mea, dorinta mea cea mai arzatoare, este ca sa murim amandoi odata - dorinta care nu va pieri niciodata, cat va fi viata pe Pamant, si care va inflori in sufletul fiecarei sotii iubitoare, pentru eternitate, purtandu-mi numele.
Dar daca ii va fi dat unuia dintre noi sa moara inaintea celuilalt, ma rog ca aceea sa fiu eu, pentru ca eu nu am taria lui, si pentru ca nu ii sunt la fel de necesara precum imi este el mie. Pentru mine viata fara el nu inseamna viata, si atunci cum as putea indura asa ceva? Ruga aceasta este nemuritoare , si va fi mereu inaltata atata timp cat vor fi femei pe Pamant. Sunt prima sotie din aceasta lume, dar ma voi regasi si in ultima sotie ce va trai pe acest Pamant.
Pe mormantul Evei - Oriunde te-ai dus, ACOLO este Paradisul. ADAM

(
"Jurnalul lui Adam si al Evei" - Mark Twain)

duminică, 7 martie 2010


Fabula orientala


Mullahul, un predicator, intra intr-o sala, unde vru sa tina o predica. Sala era goala, cu exceptia unui tanar grajdar, asezat in primul rand. Mullahul, cumpanind daca sa vorbeasca sau nu, in cele din urma ii zice grajdarului: "Esti numai tu singur aici. Crezi ca ar trebui sa vorbesc sau nu?".

Grajdarul ii spuse: "Invatatorule, eu nu sunt decat un om simplu si nu inteleg lucrurile acestea. Dar, daca as intra in grajduri si as vedea ca toti caii au fugit si a mai ramas doar unul, l-as hrani totusi."
Mullahul puse la inima acestea si incepu sa predice. Vorbi mai mult de doua ore. Dupa aceea, se simti in culmea fericirii si vru ca audienta sa ii confirme cat de buna fusese predica lui. Intreba: "Ti-a plecut predica?".

Grajdarul raspunse: "Ti-am spus deja ca sunt un om simplu si nu inteleg foarte bine aceste lucruri. Totusi, daca as intra in grajduri si as afla ca toti caii au disparut, cu exceptia unuia, l-as hrani, dar nu i-as da tot nutretul pe care il am."

(Povesti orientale - Nossrat Peseschkian)

Negutatorul de ulei si papagalul lui

A fost odata un negutator de ulei care avea un papagal; pasarea il inveselea cu ciripitul ei vesel si ii pazea dugheana atunci cand negutatorul era plecat cu treburi.

Intr-o zi, cand papagalul ramase singur in pravalie, o pisica rasturna unul din borcanele cu ulei. Cand stapanul se intoarse acasa, el crezu ca papagalul a facut pocinogul si, in mania sa, l-a certat, jumulindu-i toti fulgii de pe cap.Iar papagalul amuti, caci isi pierduse darul vorbirii.

Dar, intr-o zi, papagalul zari un om chel trecand pe strada si, recapatandu-si vorbirea, grai din rasputeri: "Spune-mi, rogu-te, carui negutator i-ai varsat borcanul de ulei?".
Trecatorii au ras pe seama papagalului care lua chelia ce vine odata cu varsta drept pierdere a propriilor lui pene, din cauza bataii primite.

(Rumi - Mathnawi)


Amanarea

Un om care fusese condamnat la moarte se arunca implorand la picioarele hakimului, cel mai inalt judecator. Dar acesta nu dadu crezare cuvintelor lui si nu gasi martori pentru nevinovatia lui. Hakimul era imuabil ca justitia insasi. Cand toate rugamintile omului se dovedira in zadar, el ceru sa i se indeplineasca dorinta de pe urma. "E usor, se gandi judecatorul, sa arati o ultima ingaduinta cuiva care sta in fata mortii. Si, oricum, mila este cea mai buna cale de a-ti lua o piatra de pe inima pentru un act de dreptate care - cum stie toata lumea - poate sa iasa prost."

"Care este dorinta ta?", intreba judecatorul. "Stapane, singura mea dorinta este sa fiu lasat sa spun rugaciunea din doua parti (Dorekaat)". Hakimul facu un gest de generozitate si ii accepta dorinta. Dar omul se uita numai la judecator cu ochi temator. Niciun cuvant nu iesea de pe buzele sale. Judecatorul isi pierdu rabdarea si intreba rastit: "De ce nu spui rugaciunea?". "Stapane, raspunse omul, nu ma simt in siguranta. Cine imi poate garanta ca sabia groaznica a calaului nu-mi va reteza capul inainte sa-mi termin rugaciunea?".
"Bine, raspunse judecatorul, intorcandu-se spre oamenii care erau de fata. Jur pe Allah si pe profeti ca nu ti se va intampla nimic cata vreme nu ti-ai terminat rugaciunea."

Omul cazu in genunchi, isi clatina capul spre Rasarit si isi incepu rugaciunea. Dupa prima parte, se salta brusc si nu mai continua sa se roage. "Ce inseamna asta?", intreba furios judecatorul. "Vrei sa simti deja sabia dreptatii pe gatul tau? "Stapane, ai jurat in fata lui Allah ca voi putea sa imi rostesc rugaciunea din doua parti inainte de executie. Am terminat prima parte, dar tocmai m-am decis sa astept sa spun cea de-a doua parte peste douazeci si cinci de ani."

(Povesti orientale - Nossrat Peseschkian)

Despre curajul de a risca o incercare


Un rege isi puse curtea la incercare pentru un post important. Numerosi oameni puternici si intelepti se aflau in jurul lui.

"Inteleptilor - spuse regele - , am o problema si vreau sa vad care dintre voi este in stare sa o rezolve."
Ii conduse pe oameni la o usa enorma, mai mare decat vazuse cineva vreodata. Regele le replica: "Aici vedeti cea mai mare si cea mai grea usa din regatul meu. Care dintre voi poate sa o deschida?"

Unii dintre curteni scuturara doar din cap. Altii, care se numarau printre cei intelepti, se uitara la usa mai de aproape, dar recunoscura ca nu pot sa o faca. Cand inteleptii spusera asta, restul curtii consimti ca aceasta problema era prea dificil de rezolvat.

Un singur vizir se duse la usa. O examina cu ochii si cu degetele, incerca mai multe modalitati de a o deschide si, in cele din urma, o trase cu o smucitura puternica. Si usa se deschise.

Fusese lasata intredeschisa numai, nu inchisa complet, si nimic altceva nu fusese necesar, decat bunavointa de a realiza ceva si curajul de a actiona cu indrazneala.

Regele spuse: "Vei primi postul de la curte, pentru ca tu nu te bizui doar pe ceea ce vezi sau auzi; tu iti pui propriile puteri in joc si risti o incercare."

(Povesti orientale - Nossrat Peseschkian)
Jumatate de adevar


Se povesteste urmatorul incident despre Profetul Mohamed. Profetul si unul dintre insotitorii sai venisera intr-un oras sa predice. Curand, un adept al invataturilor lui ajunse la el si ii spuse: "Stapane, nu e decat prostie in acest oras. Locuitorii sunt atat de incapatanati! Nimeni nu vrea sa invete nimic. Nu vei preface niciuna dintre aceste inimi impietrite." Profetul raspunse binevoitor: "Ai dreptate."

Curand dupa aceea, un alt membru al comunitatii se apropie de profet. Stralucind de bucurie, ii zise: "Stapane, te afli intr-un oras norocos. Oamenii tanjesc dupa adevarata invatatura si isi deschid inimile cuvantului tau." Mohamed zambi cu bunatate si spuse iarasi: "Ai dreptate."


"O, stapane, rosti insotitorul lui Mahomed, i-ai spus primului barbat ca are dreptate, iar celui care sustinea contrariul i-ai spus la fel. Pai negrul nu poate fi alb." Mohamed ii raspunse: "Fiecare vede lumea asa cum se asteapta ca ea sa fie. De ce sa ii contrazic pe cei doi? Unul vede raul, celalalt binele. Ai spune ca unul dintre ei vede fals; dar nu sunt oamenii de aici si de pretutindeni deopotriva buni si rai in acelasi timp? Niciunul dintre cei doi oameni nu a spus ceva gresit, doar ceva incomplet."

(Povesti orientale - Nossrat Peseschkian)
Cele doua jumatati ale vietii



Un mullah, fericit proprietar al unei barci, il invita pe invatatorul satului la o excursie pe Marea Caspica. Invatatorul se tolani sub baldachin si il intreba pe mullah: "Ce fel de vreme crezi ca vom avea astazi?" Mullahul cerceta directia vantului, se uita la soare, isi increti sprancele si raspunse: "Daca ma intrebi pe mine, vor fi o furtuna." Ingrozit de raspuns, invatatorul se stramba si il critica: "Mullahule, nu ai invatat niciodata gramatica? Nu se spune "vor fi", ci "va fi"."

Mullahul nu raspunse la aceasta mustrare decat ridicand din umeri. "Ce-mi pasa mie de gramatica?" il intreba. Invatatorul nu mai stia ce sa faca. "Nu stii gramatica. Asta inseamna ca jumatate din viata ta e pe apa sambetei."
Asa cum prezisese mullahul, nori intunecati se desfasurau la orizont, un vant puternic biciuia valurile si barca se legana incoace si incolo ca o coaja de nuca. Valurile umpleau barca cu munti de apa.

Atunci mullahul il intreba pe invatator: "Ai invatat vreodata sa inoti?" Invatatorul raspunse: "Nu. De ce as invata sa inot?" Zambind pana la ureci, mullahul raspunse: "Pai, in acest caz, toata viata ta e pe apa sambetei, pentru ca barca noastra se va scufunda in orice moment."

(Povesti orientale - Nossrat Peseschkian)

  DRUMURI, RĂSPÂNTII, TREPTE (Dialog despre ucenicie 2 ) ...