Te cunosti pe tine insuti? (fragmente din cartea cu acelasi nume de Arhim. Simeon Kraiopoulos)

Cand cineva este monada in creatia Lui Dumnezeu , in aceasta omenire, acela este individ si se afla in afara starii de mantuire pe care a creat-o Dumnezeu. Atunci cand cineva este monada, este individ, se afla in afara vietii adevarate intru Hristos.

Cel ce se ataseaza striga, striga, striga la Dumnezeu si, daca nu primeste raspuns, va deznadajdui si va fi dezamagit. Pe cand cel care se smereste cu adevarat in fata Lui Dumnezeu, isi zdrobeste inima, si cu cat Dumnezeu nu-i raspunde, cu atat nadajduieste mai mult. Pare ciudat, insa asa este.

Atunci cand cineva cauta aceasta iubire bolnavicioasa la ceilalti, cauta, de fapt, sa-i fie satisfacuta iubirea de sine, dupa cum spun Parintii. Ma intreb, adica, daca nu cumva, prin orice facem, nu ne cautam pe noi insine si ne si gasim, insa spre propria pierzare si spre raul celorlati?
Insa, daca facem aceasta cercetare, daca facem aceasta afundare inlauntrul nostru si prindem ceva, intelegem, recunoastem si in continuare facem ceea ce trebuie, luam imediat atitudine, este posibil ca Dumnezeu sa ne izbaveasca de toate si chiar sa ne calauzeasca pe drumul adevarat, sa ne calauzeasca la dragostea adevarata, la mantuire.

Crestinismul s-a denaturat mult astazi. Crestinismul, in sine, este autentic, insa noi, prin felul in care-l traim, prin modul in care-l manifestam si-l prezentam, il denaturam, il facem fals, mincinos.

Cu cat omul se leapada de sine, cu cat se jertfeste, se dezbraca de omul cel vechi, cu atat traieste omul cel nou din el, cu atat este om adevarat, cu atat isi gaseste pacea, bucuria, fericirea.

Iubirea adevarata nu ne identifica niciodata cu celalalt, iubirea adevarata nu ne indeparteaza niciodata de celalalt. Iubirea adevarata pastreaza, salveaza personalitatea si, aceasta nu se confunda, nu se identifica cu alte personalitati si nici cu Dumnezeu.
Omul a fost plasmuit de Dumnezeu, astfel incat sa-si pastreze integra persoana lui si, totodata, sa poata fi in comuniune deplina - intru Dumnezeu, desigur - cu ceilalti oameni.

Sa-L iubim pe Dumnezeu, sa credem in Dumnezeu, sa-L cautam pe Dumnezeu cu adevarat, just. Si cand vedem ca un om, fie noi, fie altcineva, ia locul Lui Dumnezeu in fiinta noastra, mare nenorocire ne paste. Sa stim bine aceasta. Cu orice sacrificiu sa parasim sinele nostru fals, sa scoatem din inima noastra imaginea inchipuita si, acolo, inlauntrul nostru sa ramana doar Dumnezeu.