Fericirile

Testoasele pot zbura (Lakposhtha hâm parvaz mikonand /Turtles Can Fly)



Film iranian realizat de iranianul de origine kurda Bahman Ghobadi in 2004, fiind primul film turnat in Irak dupa caderea lui Saddam Hussein.
Actiunea filmului este plasata in zona de refugiati kurzi, la granita dintre Irak si Turcia, si prezinta povestea unor copii raniti in suflet si in trup. Majoritatea copiilor care joaca in film sunt actori neprofesionisti, infirmi, cu chipuri aspre si triste, gasiti pe strazi.
Tanarul in varsta de 13 ani, Kak Satellite (interpretat de Soran Ebrahim), instaleaza antene parabolice in sate si traduce localnicilor stirile de la posturile americane, desi engleza lui e limitata ("Ce spune Bush?" este intrebat. "Bush zice ca maine va ploua"). Seful tuturor copiilor, este dinamic, manipulator, impartind responsabilitati si organizand grupurile de copii pentru cules de mine neexplodate.
Manifesta o iubire sincera si inocenta pentru tanara orfana Agrin (Avaz Latif), o copila tacuta, cu fata trista si ochi stinsi, ce se plimba pierduta prin sat impreuna cu fratele ei handicapat, fara maini, dar cu darul profetiei, si purtand impasibila in spate un copilas orb, un bastard, cum ea il numeste, rezultatul unui viol al soldatilor irakieni care i-au omorat parintii. Fara instincte materne, ea va incerca de nenumarate ori, cu inversunare, sa-si paraseasca copilul, desi este protejat cu multa dragoste de fratele ei. Ca mai apoi sa se arunce in gol, de pe o stanca, lasand in urma papucii purtati in gura de fratele acesteia.
Este un film dur, emotionant, puternic, dedicat tuturor copiilor victime ale razboaielor. Regizorul a declarat ca "acest film este expresia unei suferinte personale", el insusi fiind martor la moartea unchiului si a verilor sai, victime ale razboiului.

Olivia Ruiz - J'traine des pieds...

Pilonii de aur ai cortului

Un dervis, a carui bucurie era negarea de sine si a carui speranta era paradisul, intalni odata un print a carui bogatie depasea orice vazuse vreodata dervisul. Cortul nobilului, ridicat in afara orasului pentru recreere, era facut din materiale pretioase, pana si pilonii care il sustineau erau din aur curat.
Dervisul, care era obisnuit sa propovaduiasca despre ascetism, il ataca pe print cu un potop de cuvinte despre inutilitatea bogatiei pamantesti, zadarnicia pilonilor auriti de la cort si stradaniile nerodnice ale oamenilor. Ce nepieritoare si maiestuoase erau, pe de alta parte, locurile sfinte! Resemnarea, spunea el, era cea mai mare fericire.

Printul asculta serios si adancit in ganduri. Lua mana dervisului si spuse: "Pentru mine, cuvintele tale sunt ca focul soarelui de amiaza si ca puritatea brizei de seara. Prietene, vino cu mine, insoteste-ma pe calea spre locurile sfinte."
Fara sa se uite inapoi, fara sa ia bani sau vreun servitor, printul se porni la drum. Uluit, dervisul se grabi in urma lui. "Stapane, striga el, spune-mi, vorbesti intr-adevar serios, cand spui ca mergi in pelerinaj la locurile sfinte? Daca e asa, asteapta sa-mi iau mantaua de pelerin."
Zambind bland, printul raspunse: "Am lasat in urma bogatia, caii mei, aurul, cortul, servitorii si tot ce aveam. Iar tu trebuie sa te intorci doar pentru manta?" "Stapane, raspunse dervisul surprins, te rog, explica-mi, cum ti-ai putut lasa in urma toate comorile si porni chiar fara mantia ta regala?"

Printul vorbi incet, dar cu voce ferma: "Am implantat tepusele de aur ale cortului in pamant, dar nu si in inima mea."

(Nossrat Peseschkian - Povesti orientale)

Dansul Tanoura



Omul din filmuletul de mai sus m-a cucerit. Imi place cum traieste muzica si dansul. Si, de asemenea, ador si melodia. Pentru mai multe informatii in limba romana despre acest dans, dati click aici.

Reiner Maria Rilke - Elegiile duineze

Fara-ndoiala, e straniu sa nu mai locuiesti pe pamant,
sa nu mai urmezi abia deprinsele-obiceiuri,
trandafirilor; si altor lucruri pline de fagaduinti
sa nu le mai dai intelesul viitorului omenesc;
sa nu mai fii ce ai fost in nesfarsita neliniste a mainilor;
si insusi numele tau sa-l lasi deoparte ca pe o jucarie stricata.
Straniu, dorintele sa nu le mai doresti.
Straniu, sa vezi toate cate se legau intre ele
fluturand de ici colo prin spatiu.
Trudnica si plina de reinceputuri e starea de moarte,
pana ce incetul cu incetul simti cum te patrunde putina vesnicie.

(fragment din Elegia intaia)

Hossam Habib - Shoft B'einaya

Barba de lana

Intr-un magazin de materiale si fire de cusut din bazar, o femeie a cautat indelung si cu atentie stofa de lana, pentru ca voia sa ii faca sotului un ahaa, o manta. Era preocupata, inainte de toate, ca materialul sa fie facut din lana pura de oaie si nimic altceva.

"Ia acest material minunat, spuse negustorul, laudand calitatile unei bucati de postav. Sotul tau se va simti foarte bine in el, va crede ca e purtat de ingeri in paradis."
Aceste cuvinte au determinat hotararea femeii de a ceda. Dar voia sa fie sigura numai de un lucru.

"Poti sa juri ca e facuta numai din lana pura? il intreba pe negustor. "Desigur, raspunse el, jur pe toti profetii ca aceasta, si cu aceste cuvinte isi trase mana de pe postav si incepu sa-si mangaie lunga barba alba, nu e facuta decat din lana pura."

(Nossrat Peseschkian - "Povesti orientale")

Nicolae Steindhardt - Jurnalul fericirii

Nimic nu poate sti despre oameni cine nu are neincetat prezenta în minte simultaneitatea pluralitatii planurilor contradictorii ale constiintei.

Si acum, dupa botez, sunt murdar. Tepusul mai e in ochi, ghimpele in trup, ingerul satanei ma bate peste obraz (si mi se plimba psihosomatic in tot locul, ca voda-n loboda). Ca am sa scap de ispite s-a dovedit o amagire trufasa, toanta. Nesocotisem II Cor. 12, 7. Dar ca Hristos e Adevarul, Calea si Viata cred in mod absolut sarbatoresc.

Plotinism.
Exista o degradare.
La început e Cuvântul, Logosul.
Oamenilor li se harazeste a cuvanta.
Cuvantul se degradeaza in vorba.
Vorbele se prefac in sabloane, automate.Aceasta e faza decazuta a lozincii.

Altminteri insa, elementara desteptaciune e o indatorire. Mai ales pentru un crestin, care trebuie sa fie mereu atent la ispite. Iar prostia este o ispita. Nestirea, indobitocirea, trecerea oarba prin viata si printre lucruri, sau trecerea nepasatoare, sunt de la diavol. Samarineanul n-a fost numai bun, ci si atent: a stiut sa vada.

Se-ntreaba multi prin inchisori si-n critica literara: unde e Dumnezeu in opera lui Proust? In romanele lui Mauriac? Unde e? Sa va spun eu unde e. Nu e la cutare pagina, pentru ca autorii nu sunt teologi. Nu e nicaieri. E pretutindeni, ca si in lume.

Drumurile care duc spre credinta poarta aceleasi nume, toate: pariu, aventura, incertitudine, cuget de om nebun.
Dostoievski: daca Dumnezeu n-a coborat de pe cruce, pricina este ca voia sa-l converteasca pe om nu prin constrangerea unui miracol exterior evident, ci prin libertatea de a crede si dandu-i prilejul de a-si manifesta indrazneala.

Ni se cere — invitatie la temerara vitejie si palpitanta aventura — ceva mai tainic si mai ciudat: sa contestam evidenta si sa acordam incredere unui nefapt. Pe cai ocolite lucreaza. Cai de nepatruns, zic francezii. Iar englezii si mai precis: se misca într-un mod misterios.
— Leon Bloy: „O, Hristoase, care te rogi pentru cei ce te rastignesc si-i rastignesti pe cei ce te iubesc!

Gresitilor nostri le iertam greu. Sau daca iertam, nu uitam. (Si iertarea fara uitare e ca si cum n-ar fi, batatura fara caine, gura fara dinti).
Ne iertam si mai greu pe noi insine. (Si aceasta tinere de minte otraveste. Spre a dobandi pacea launtrica trebuie sa ajungem, prin cainta, dincolo de cainta: la a ne ierta.)
Cel mai greu ne vine a ierta pe cei carora le-am gresit. (Cine ajunge sa poata ierta pe cel fata de care a gresit, cu adevarat izbuteste un lucru greu, cu adevarat bate un record.)

Amos Oz - Poveste despre dragoste si intuneric

"Mi se parea ca oamenii pot sa vina si sa plece, sa se nasca si sa moara, dar cartile erau vesnice. Cand eram mic, dorinta mea era sa ma fac o carte. Nu un scriitor. Oamenii pot fi omorati ca furnicile. Nici scriitorii nu ajung greu de omorat. Dar cartile nu: oricat te-ai trudi sa le distrugi, intotdeauna e o sansa sa supravietuiasca un exemplar si sa continue sa se bucure de viata lui de pe raft, in cine stie ce ungher al vreunei librarii."

"Singuratatea, zicea mama, e ca o lovitura de ciocan care sparge sticla, dar intareste otelul."

"Dragule, imi inchipui ca la scoala ta te invata sa-l dispretuiesti pe acel tragic si minunat evreu si trag nadejde ca nici macar nu te invata si sa scuipi de cate ori treci prin fata icoanei lui sau a unui crucifix. Cand o sa mai cresti, dragule, citeste Noul Testament, lasandu-i la o parte pe profesori, si o sa descoperi ca acest om era carne din carnea noastra si os din osul nostru, era un fel de pietist evreu care facea minuni si, chiar daca a fost intr-adevar un visator, fara strop de gandire politica, isi are totusi locul sau in panteonul marilor evrei, alaturi de Baruh Spinoza, si el excomunicat."

"La Ierusalim oamenii mergeau intotdeauna ca dupa un mort sau ca intarziatii la un concert. Mai intai puneau jos varful pantofului si incercau pamantul. Apoi, dupa ce asezau piciorul, nu se grabeau deloc sa-l miste: asteptasem doua mii de ani ca sa putem pune piciorul in Ierusalim, si nu voiam sa renuntam la asta. Daca ridicam piciorul s-ar fi putut sa vina cineva si sa ne insface fasiuta de tara. Pe de alta parte, dupa ce ai ridicat piciorul, nu te pripi sa-l pui iar jos: cine stie in ce cuib de vipere poti calca. Sute de ani ne-am platit cu sange impetuozitatea, am cazut iar si iar in mainile dusmanilor pentru ca am pus picioarele pe pamant fara sa ne uitam pe unde mergem. Cam asa paseau oamenii la Ierusalim. Dar la Tel Aviv - maiculita! Intreg orasul era o lacusta uriasa. Oamenii saltau, ca si casele, strazile, pietele, briza marii, nisipul, bulevardele, si chiar norii de pe cer."

"Tel Aviv. Mare. Lumina. Nisip, schele, chioscuri pe bulevarde, un oras evreiesc alb, nou-nout, cu linii simple, care creste printre crangurile de citrice si dune. Nu doar un loc pentru care cumperi un bilet si calatoresti cu un autobuz Egged, ci cu totul alt continent."

"Ierusalimul este o batrana nimfomana care stoarce amorez dupa amorez pana il omoara si apoi se scutura de el sau de ea cascand, o vaduva neagra care isi devoreaza barbatusii in timp ce acestia inca o mai patrund."

Belly dance

"Femeia este pazitoarea si gazda pamantului. Ca purtatoare a vietii, ea cunoaste cel mai bine nasterea si moartea, viata si pamantul. Aceasta legatura este viata insasi si adevaratul spatiu al femeii."

Despre belly dance (dansul oriental) : "Acest dans se potriveste perfect fizicului feminin. Prin invatarea acestui tip de dans se ajunge la asimilarea unei intelpciuni a trupului si a unor ritualuri, astfel incat dansatoarea devine constienta, cu ajutorul trupului ei, de conditionarile culturale, de frustrarile si blocajele sale. In mijlocul acestei jungle de imagini confuze ale femeilor, dansul din buric le poate ajuta pe acestea sa-si descopere identitatea de femi si ca fiinte umane. Le poate deschide calea catre constiinta de sine, catre o mai buna cunoastere si exprimare a nevoilor si dorintelor lor, in ciuda discriminarii sexuale si a impunerii de roluri.
Povestea fiecarei vieti, asa cum e inscrisa in trup, poate fi repovestita si inteleasa in intensitatea dansului. Astfel, dansul din buric devine o sursa de inspiratie, o modalitate de eliberare si dezvoltare a fortei interioare, o cale clara si dinamica de a ne descoperi dorintele."

cap. "Chemarea strabunilor"

Bunica ma supraveghea deseori, odihnindu-se picior peste picior pe o banca. Statea acolo cu orele fara sa se miste, in timp ce toti ai casei veneau la ea pentru sfaturi sau instructiuni. Era o femeie mandra in care salasluia o forta invizibila.
Intr-o zi m-a chemat. M-am dus la ea si am vazut-o langa o tabla neagra.
-Vino si te aseaza langa mine. Te voi invata un mestesug strabun. Ia aceasta bucata de creta. Mi-a pus creta intre degetul mare si aratator si a continuat:
-Acum deseneaza un punct si concentreaza-ti intreaga energie in acel punct. Acesta este inceputul si sfarsitul, centrul lumii.
In repetate randuri am desenat acel punct si in repetate randuri bunica imi spunea sa-mi concentrez intreaga fiinta in acel punct.
-Lasa-l sa curga din tine pana vei sti cu adevarat cine creeaza acest punct si nimic nu va mai sta intre tine si el.
Nu prea intelegeam ce vrea sa spuna si intotdeauna mi se parea ciudat sa desenez acest simplu semn. Dar, dupa o vreme, am inceput sa observ cum mana mea parea a se intoarce singura catre punct. Gandurile imi dispareau si tot ce ramanea era punctul. Nu aveam nici cea mai mica idee cat timp trecea pana cand o auzeam din nou pe bunica spunandu-mi ca pot sa plec.
-Si vino din nou cand te voi chema, adauga ea.
In ziua urmatoare ma chema din nou:
-Fawzia, vino! Statea in locul ei obisnuit cu tabla langa ea. Acum deseneaza prima litera din alfabetul arab, alif, o linie verticala. Incepe de sus, tine-ti mana moale si pune-ti intreaga putere interioara in acea miscare catre sus. Fa linia la fel de lunga cat trei puncte insirate unul deasupra celuilalt.
Am luat creta din nou intre degetul mare si aratator si am desenat un alif: أ
Mi-a explicat ca alif este prima expresie a punctului. Este unica in intregul alfabet si este continuta in toate literele.
-Deseneaz-o cu respect, mi-a spus, pentru ca alif este punctul care tanjeste sa se reveleze. Din dorinta punctului de a se depasi pe el insusi s-a nascut alif. Dincolo de multiplele forme exterioare, toate literele sunt in esenta alif.
Cat de dificil era pentru mine sa desenez aceasta litera simpla! Am desenat-o atat de des, incat in final il vedeam pe alif in tot. Oriunde imi intorceam privirea, aparea si el. Imi simteam corpul intreptandu-se, devenind un alif viu. Bratele, mainile, spatele, picioarele si talpile, toate deveneau alif. Ma simteam ca un om din bete de chibrit, redusa la esenta, clara si transparenta.
Veni o alta zi cand bunica ma chema din nou. Statea pe o banca in gradina, cu un picior indoit sub ea, celalalt odihnindu-se pe pamant.
-Fixeaza-ti talpile in pamant si echilibreaza-ti greutatea pe ambele picioare. Acum misca-ti bazinul catre dreapta si apoi catre stanga ca si cum ai desena o scoica. De fiecare data cand vei atinge punctul cel mai indepartat, opreste-te, revino si du-ti bazinul in partea opusa. Acum vino aici, fa aceeasi miscare cu creta pe tabla: ب . Iti aminteste aceasta forma de ceva?
-E cea de-a doua litera a alfabetului, bunica, dar lipseste punctul de sub ea.
-Punctul reprezinta inceputul, mi-a explicat ea. Punctul precede toate celelalte litere. Punctul este dedesubt, iar alif intre . Amandoi formeaza cuvantul بابا - tata-, unul din numele Divinului. Cand iti misti sau rotesti bazinul, desenezi punctul, originile. Din aceasta forma se nasc toate celelalte miscari - toate se trag din acest punct, din buricul pantecelui tau.
Eram emotionata sa descopar ca purtam in mine o sursa din care se nastea totul. De fiecare data am privit cu respect spirala dinauntrul buricului meu. Avand aceasta putere in interiorul pantecelui meu, ma simteam sigura si stapana pe mine insami.

(fragmente din cartea "Secretele bunicii" de Rosina Fawzia Al-Rawi; Rosina Fawzia Al-Rawi a urmat cursurile Universitatii din Cairo si Viena. Este experta in etnologie si studii arabe si autoarea cartilor: "Golden Sky", "Red Earth: Women's Lives in Palestine". Scriitoarea locuieste in Ierusalim si Viena, unde preda dansul oriental)

Dansatoarea turcoaica Didem

Rumi - De ce raspunsul la rugaciuni e amanat

Oh! Multi drept-credinciosi bocind inalta rugi,
Si fumul bocetului lor se-nalta in vazduh;
Da, mireasma tamaiei tanguirilor pacatoase
Suie dincolo de-naltul acoperis al cerurilor.

Atuncea, ingerii de Dumnezeu se roaga, zicand:
"O Tu, cel ce auzi ruga si alungi durerea,
Supusul Tau pacatos in fata Ta se pleaca.
La Tine, doar la Tine, el cata obladuire;
Revarsa-ti bunavointa peste cel neajutorat.
Caci Tu-mplinesti dorintele celor ce se roaga."

Iar Domnul le raspunde: "De nu ii dau pe loc ce-Mi cere
E doar pentru a-i face lui un bine, si nu spre-a-l rani.
De Mine aminte ii aduce doar a nevoii apasare;
Asa, de par nevoia il smuceste, tragandu-l inapoi in curtea Mea.
Odata ce nevoia dusa-i, degraba se va-ndeparta si el,
Si-n lenevoase desfatari va fi pierdut din nou.
Chiar de se tanguie, din inima strigand: "O, Doamne!"
Lasati-l sa se tanguie cu inima zdrobita si piept plin de cainta.
Caci dulce-mi suna in auz vorbele lui,
Cand lacrimi varsa si striga: "O, Doamne!"
Asa, prin tanguiri si ruga
Al Meu devine pe de-a-ntregul."

Pentru aceasta privighetori si-alese pasari inchise sunt in colivii.
Dar corbi si buhe hade nu vei vedea vreodata zavorate;
Ast lucru nicicand n-a fost si nicicand nu va fi.
Fara indoiala, necazul celui credincios
Este facut spre a sluji dumnezeiescului tel.

Cantecele de leagan ale mamelor kurde

Cantecele de leagan sunt melodii ale inconstientului adormit al mamelor de-a lungul timpului si in toate culturile. Aceste cantece folclorice reflecta credintele, aspiratiile si modul de viata ale fiecarei epoci. Din punct de vedere sociologic, cantecele de leagan mai pot fi considerate ca un tipat sugrumat al femeilor oprimate de injustitie si de inegalitatile sociale care marcheaza puternic comunitatile fondate pe structura patriarhala a celulei familiale.

In acest context sociologic particular, cantecele de leagan cantate de mamele kurde pentru a-si adormi copiii sunt expresia orala a durerii redata prin cuvinte si ritmuri muzicale. Cantecele lor sunt rasunetele unor proteste discrete - in cea mai stricta intimitate a casei, acolo unde nu exista decat mama si copilul - impotriva fatalitatii unui destin marcat de injustitie si dificultatii unei vieti pline de durere si privari.
In cantecele lor de leagan, mamele kurde aleg cele mai frumoase si mai simple cuvinte, permitand stabilirea unei relatii intime cu lumea copiilor. Melodia blanda si agreabila, muzicalitatea vocii materne calmeaza copilul, il destind si termina prin a-l adormi. Celebrul scriitor iranian Sâdegh Hedâyat scrie despre acest subiect: "Cantecele de leagan au legaturi foarte intime cu mentalitatea infantila. De aceea, ele nu cad niciodata in desuetudine, caci niciun alt cantec nu le poate inlocui."
Cand un copil plange, mama lui intelege instinctiv daca ii e foame, daca ii e sete, daca ii e frig sau daca ii e rau. Astfel, atunci cand ea canta un cantec de leagan pentru a-si adormi copilul, ii insufla instinctiv copilului spiritul prieteniei, dragostei, frumusetii:

"Cant un cantec de leagan pentru copilul meu drag

Ca vantul nordului sa vina sa-i mangaie parul,

Cant acest cantec de leagan din tot sufletul,

Ca al meu copil sa adoarma pe o perna de flori.

Cantecul meu de leagan e cald si perna lui e facuta din pene de gasca.

O caravana vesela si colorata soseste de departe.

Ai venit pentru a asista la o casatorie

Si pentru a oferi un sarut dulce mamei tale."

In zilele noastre, cu dezvoltarea foarte rapida a mediei, a internetului si a canalelor de televiziune, locuitorii marilor orase si a regiunilor industrializate se indeparteaza din ce in ce mai mult de cultura lor folclorica, si mamele nu mai canta cantece de leagan pentru a-si adormi copiii. Dar in mediile rurale si in regiunile nomade ale Kurdistanului, inca mai exista sansa sa auzi o mama cantandu-i copilului ei.
Cantecele de leagan fac parte din literatura orala a Kurdistanului. Folclorul, traditiile, obiceiurile vechi, credintele etnice si religioase constituie fundamentele identitatii culturale a poporului kurd, si fac obiectul studiilor sociologice si antropologice. Cantecele de leagan au fost compuse, intr-un trecut foarte indepartat, deseori de mame analfabete, care nu aveau deloc cunostinte muzicale sau literare. Totusi, cateva din aceste bucati muzicale, cum este cantecul de leagan al mamelor din Sanandaj, sunt la fel de frumoase ca operele poetilor si a compozitorilor clasici:

"O Doamne, pe dragostea muntelui Avalan-Kouh,

Niciodata ochii sa nu-ti fie posomorati.

Dormi, copilul meu drag, dormi!

Desertul si campia sa-ti fie dulce perna.

Dormi, copile drag, dormi!

Inchide-ti o clipa ochii dulci pe aceasta lume.

Tu esti lumina ochilor mei, sufletul trupului meu,

Tu esti ceea ce am mai pretios in lume.

Dormi, copilul meu, in curand vei face o frumoasa calatorie,

Si vei fi ghidat de aripile ingerilor.

Dormi, copile, este atat de tarziu.

Noaptea e intunecoasa si lumea la fel de dura ca si piatra."

Mamele sunt primii invatatori ai copiilor. Cantecele lor de leagan sunt pline de lectii provenind din mostenirea experientelor trecute. Intr-un cantec de leagan al mamelor din Mahâbâd, mama isi cheama copilul sa cunoasca realitatile lumii exterioare si sa-i ofere pretioase lectii despre mediul inconjurator. In acest cantec, destinat fetitelor, mama ii ureaza cel mai bun destin, ca a sa fiica sa devina intr-o zi cea mai fericita femeie din tot satul:

"Esti ca Leyla, iubita lui Majnoun.

Esti ca busuiocul care rasare aproape de rau,

Si fara tine lumea nu-i decat un miraj.

Te voi aseza intr-un palanchin

Pentru a te prezenta printului.

Astfel ii ofer printului o minunata domnisoara."

Alte cantece de leagan povestesc despre plangeri ale mamelor care-si doresc ca fiicele lor sa cunoasca un viitor mai bun, nu o soarta trista ca a lor. Cu acest cantec, de exemplu, o mama isi poarta fiica la umbra copacilor, pentru a o invata, in mijlocul naturii, secretele unui alt mod de viata, acela al dervisilor. Isi invata copilul sa inteleaga secretele naturii si diferitele anotimpuri ale anului, si sa priveasca pasarile care zboara fericite deasupra campiilor, dorindu-si ca a sa fiica sa cunoasca libertatea pe care ea nu a cunoscut-o niciodata:

"M-am asezat in fata salasului batranilor

Iti iau leaganul si il asez,

In munti, la umbra palmierilor.

Dormi, copile, dormi!

Iti iau leaganul si il pun la umbra salciilor plangatoare,

Ca tu sa inveti ce e o salcie plangatoare,

Si ce inseamna sa plangi.

Te voi acoperi cu mantia dervisilor,

Ca tu sa inveti felul lor de viata.

Voi pune leaganul tau in fata suflarii vanturilor,

Ca tu sa cunosti vantul nordului,

Ca sa cunosti singuratatea muntilor,

Ca sa cunosti zilele proaste si timpul prost.

Dormi, copilul meu, dormi!

Dormi in fata vantului din nord si in fata lui Ziryan.

Invata sa fii!

Invata sa traiesti in caldura verii.

Invata sa traiesti singur in frigul muntelui.

Invata, copilul meu, invata.

Viata, asta e.

Aceea e viata.

Calmeaza-te! Dormi bine, copilul meu!

Fie ca toti oamenii buni sa se roage pentru tine!"

Luand ca exemplu toate societatile traditionale, Kurdistanul este teatrul diferitelor forme de discriminare sexuala, carora femeile le cad victime. Intr-o societate dominata de barbati, femeia trebuie sa aduca pe lume un baiat pentru a profita de un anumit nivel de respect si de un minim drept familial si social. Un cantec de leagan al mamelor din Oshnavieh ne relateaza amaraciunea femeilor care nu au baieti. De-a lungul acestui cantec, femeia ii transmite fiicei sale durerea de a fi femeie intr-o societate patriarhala:

"Sunt tinta reprosurilor si calomniilor prietenilor si dusmanilor.

Am devenit nebuna ca Majnoun.

Tu nu esti baiat, si eu sunt repudiata, gonita de acasa.

Tu esti singura mea fiica,

Tu esti forta mea, viata mea.

Tu vei fi singura care vei ramane cu mine, atunci cand voi fi batrana.

Cer deci ajutorul Seicului Nourani.

Esti fetita mea draga, dar nu esti baiat.

Iar eu sunt tinta reprosurilor si calomniilor prietenilor si dusmanilor."

Un cantec al mamelor din Kermânshâh, apartinand dialectului Kalhor, relateaza o petrecere de casatorie intr-o societate traditionala. Toti locuitorii satului muncesc impreuna, in timp ce tatal tanarului casatorit - simbolul puterii patriarhale - se instaleaza pe o terasa si bea lapte proaspat. Unii pregatesc masa pentru nunta (din orez), in timp ce altii canta si danseaza. Mireasa si cortegiul sau trebuie sa traverseze vai si campuri de bumbac ca sa ajunga la casa mirelui:

"De pe campul de bumbac pana la vale,

Sunt strigate de bucurie, si frumosul miros de orez si busuioc.

Tot satul intreg simte nunta.

Mirosurile se amesteca, si tinerii danseaza Tchopi.

Sunt voci de fete si de baieti care canta impreuna.

Exista bucurie peste tot, si surorile mirelui danseaza.

Toate privirile sunt intoarse catre munti."

Cantecul de leagan al mamelor din Islâmâbâd Qarb, in provincia Kermânchâh, este plin de imagini si metafore, ceea ce permite existenta unor diferite interpretari. Acest cantec relateaza istoria unei mame care descrie vecinilor povestea vanatorii de cerbi facuta de fiul sau curajos. Trebuie amintit faptul ca lupta impotriva animalelor salbatice si a monstrilor e puternic conotata in cultura iraniana dupa Antichitate. Aceasta simbolizeaza lupta impotriva binelui si raului, conform imaginii luptei lui Rostam impotriva monstrului alb.

"O vecini! Sa stiti bine!

Fiul meu este cel care a vanat cerbul, acest mare cerb de sapte ani.

Rugaciunea oamenilor buni i-a dat forta.

In noaptea intunecata cerbii erau terifiati

Cand au simtit praful de pusca.

Fiul meu cel drag, curajos si fara teama

Este cel care a ucis cerbul, cu forta bratelor sale si cu pusca sa.

Lasati-l sa intre in casa, ca sa omoare si cerbul din sufletele noastre."

In regiunile frontale intre Iran si Irak, membrii tribului kurd Djaf, traiesc in special din cresterea animalelor. Ca sa aiba un acces permanent pe pajisti, tribul trebuie sa faca in fiecare an doua calatorii sezoniere. El se instaleaza in imprejurimea locului Soleymânieh (Irak) si intra catre provinciile iraniene din Kurdistan si Kermânchâh primavara. Cantecele mamelor din acest trib, cu dialectul Sourani, sunt marcate de teme epice si religioase. Unul dintre aceste cantece de leagan povesteste ca, in timpul detentiei unui tata de catre dusmani, mama ii transmite sufletului copilului ei spiritul rezistentei si al apararii impotriva tiranilor:

"Cant un cantec pentru a te adormi,

Ca raul sa ramana departe de tine.

Ii rog pe batranii dervisi ca tu sa traiesti mult timp,

Ca sa devii tata si bunic.

Il cer batranului intelept din Bagdag sa te protejeze.

Cant un cantec pentru a te adormi,

Pe o perna din pene de gasca.

Poate iti schimb scutecele un pic prea puternic,

Dar fac asta ca sa nu ai mai tarziu catuse si lanturi.

Dormi, copilul meu, este foarte tarziu.

Tatal tau este in inchisoare, a picat pe mainile dusmanului.

Te hranesc cu laptele meu, ca tu sa-ti eliberezi tatal,

Si ca tu sa-l readuci in patria lui."

Cantecul de leagan face parte, dupa cum am subliniat, din literatura orala, si apartine in mod esential femeilor. Dar influenta ei e mare in randul populatiei din Kurdistan, astfel incat marii poeti clasici sau moderni din Kurdistan precum Hajar, Qâneh, Mollâ Avâreh, Bikas si Pariz Djahâni, s-au inspirat din cantece de leagan traditionale, atat sub aspectul formei, cat si al continutului, pentru a compune poeme ce fac astazi parte din capodoperele literaturii kurde. Fâeq Bikas, tatal celebrului poet kurd Shirkou Bikas, a fost un revolutionar care a luptat mult timp impotriva colonizatorilor britanici. El a compus un poem, inspirandu-se din cantecele de leagan traditionale, pentru a transmite fiului sau Shirkou sentimente umane si patriotice:

"Tu esti fluturele alb din gradina mea inflorita.

Dormi fara frica in bratele mele.

Dumnezeu sa te protejeze si ingerii cerului sa te legene.

Iti doresc sa nu fi niciodata trist in viata, caci tu esti fiul meu Shirkou.

Esti kurd si esti singur si fara ajutor ca toti kurzii.

Vreau sa fii la fel de curajos ca si leul,

Sa fii fructul arborelui Kurdistanului."

In final, trebuie sa ne amintim de un cantec de leagan compus de Ahmad Shalmâshi, alias Mollâ Avâreh, care a luptat impotriva represiunilor suferite de kurzi, conduse de ultimul rege pahlavi. Intre anii 1967-1968 s-a alaturat unui grup de combatanti kurzi condus de Soleymân Moïni, pentru a lupta in numele libertatii. Cantecul pe care l-a compus a intalnit un mare succes in acea perioada:

"Imi doresc sa fii luptator, ca toti strabunii tai.

Eu te cresc si vreau sa nu fi niciodata temator.

Trebuie sa fii intelept, educat si curajos,

Ca sa stii sa sari ca o pantera si sa te lupti ca un leu.

Trebuie sa fii inteligent si rezonabil,

Ca sa nu ai frica nici sa lupti, nici sa fii capturat de dusman.

Dormi, copilul meu, dormi!

Si trezeste-te maine pentru a racni cantecul libertatii."

(sursa aici)


Pentru o mama de kurd...

Despre rai si iad

Domnul îi arată unui rabin Iadul și Raiul: ”Îți voi arăta Iadul”, a spus Domnul, și l-a condus pe rabin într-o cameră, în care, de jur împrejurul unei uriașe mese rotunde, era adunat un grup de oameni disperați, înfometați peste poate.

În mijlocul mesei era așezată o cratiță mare, cu tocană, mai mult decât suficientă pentru a-i sătura pe toți. Aroma tocăniței era îmbieroare, de-i lăsa gura apă rabinului. cu toate acestea, nici unul dintre cei aflați la masă nu mânca. Fiecare dintre mesenii așezați ținea în mână o lingură cu coadă foarte lungă, suficient de lungă pentru a ajunge la cratița cu tocăniță, însă prea lungă pentru ca mâncarea să poată fi adusă la gură.
Rabinul a văzut că suferința lor era teribilă și și-a aplecat capul cu milă.

”Acum am să-ți arăt Raiul”, a spus Domnul, și au intrat într-o altă cameră, identică cu prima – aceeași masă uriașă și rotundă în mijloc, aceeași cratiță enormă plină cu tocăniță în mijlocul ei, aceleași linguri cu cozi foarte lungi, și cu toate acestea în aer plutea veselia; fiecare părea bine hrănit, toți erau durdulii și exuberanți. Rabinul nu putea înțelege și privi spre Domnul: ”Este simplu” spuse Domnul ”dar necesită o anumită îndemânare. Vezi tu, oamenii din camera asta au învățat să se hrănească unii pe alții!”

(sursa aici)

Orhan Pamuk - Ma numesc Rosu


Daca in tine dainuie chipul unei iubite, pictat in inima, iti este casa intreaga lume.

La fel ca si cartea, ravasul se citeste prin adulmecare, pipaire, atingere. Din pricina asta, desteptii spun: "Ia citeste, sa vedem ce zice scrisoarea!" Iar prostii spun: "Ia citeste ce scrie!" Iscusinta consta in a citi nu numai ceea ce sta scris, ci si ravasul, in intregime.

Important este ca pictura, prin frumusetea sa, sa te indemne sa pretuiesti bogatia vietii, dragostea, culorile lumii create de Dumnezeu, sa te indemne la cugetare si la credinta.

Pictura este tacerea mintii, muzica ochiului.

Cel mai adanc aspect al picturii este sa vezi ceea ce se vede in intunericul lui Dumnezeu.

Pentru ca Dumnezeu a voit ca pictura sa fie o sarbatoare, spre a-i arata celui care stie sa priveasca ca lumea insasi e o sarbatoare.

Inainte de pictura era intuneric, iar dupa pictura tot intuneric va fi. Ne amintim ca Dumnezeu ne-a spus "sa fim", laolalta cu vopselele, cu harul si cu dragostea noastra. A-ti aminti inseamna a sti ce ai vazut. A sti inseamna a-ti aminti ce ai vazut. A vedea inseamna a sti fara a-ti aminti. Prin urmare, a picta inseamna a-ti aminti de intuneric. Dragostea de pictura a marilor maestri este dorinta de a reveni, odata cu culorile, la intunericul lui Dumnezeu, stiind ca vazul si culorile au fost zamislite din intuneric. Cel care nu are memorie nu-si aminteste nici de Dumnezeu, nici de intunericul Sau. Pictura tuturor maestrilor cauta, in culori, acel intuneric profund din afara timpului.

Oare dragostea sa fie aia care-l tampeste pe om, sau doar tampitii se indragostesc?

Nu dorim, de fapt, sa putem picta un lucru cunoscut, cu toate luminile sale, ci un lucru pe jumatate intunecat, pe care nu-l cunoastem.
-Eu nu cunosc deloc moartea aceea, a zis miniaturistul care urma sa ma picteze ceva mai tarziu.
-Cu totii cunoastem moartea, a zis batranul.
-Ne temem de ea, dar n-o cunoastem.
-In ceea ce te priveste, picteaza-ti propria teama, a zis batranul.

Uneori, ideea de a face adevarul sa vorbeasca, asa cum este el, te poarta spre nesinceritate.

-Bine, dar atunci care este intelesul tuturor... intelesul tuturor acestor... care este intelesul acestei lumi? "Taina" am auzit in mine. Sau poate: "Iubeste!"

Elif: Pictura inseamna sa insufletesti ceea ce vede mintea, spre sarbatoarea ochiului.
Lam: Ochiul se strecoara in pictura atat cat sa vada in lume si sa-i slujeasca mintii.
Mim: Prin urmare, frumusetea inseamna redescoperirea de catre ochi, in lume, a ceea ce mintea cunoaste de la bun inceput.

Unii sustin ca Dumnezeu si cu mine am facut atunci un targ. Potrivit acestui fel de a judeca, eu L-as ajuta pe Dumnezeu sa-si puna robii la incercare si m-as potrivi sa le iau mintile; cei buni sunt hotarati si nu ratacesc calea, pe cand cei rai cad prada carnii, pacatuiesc si, in felul asta, se pravalesc in Iad. Ceea ce am facut eu este foarte insemnat, pentru ca, daca toata lumea s-ar duce in Rai, nimeni n-ar mai putea fi bagat in sperieti, pentru ca treburile lumii si ale statului nu pot fi implinite doar cu binele, pentru ca raul este la fel de trebuincios ca binele, pentru ca pacatul este la fel de necesar ca piosenia.

Ce poate fi mai frumos decat sa incerci sa-ti amintesti, privind cele mai frumoase imagini ale lumii, de lumea pe care a vazut-o Dumnezeu?

Daca nu visezi cu ochii deschisi, timpul ramane incremenit.

Doar nestiutorii cu minte de gaina cred ca vor ajunge in Iad pentru ca au mancat, fara a baga de seama, carne de porc. Un adevarat musulman stie insa ca teama de Iad nu a fost zamislita pentru a-l inspaimanta pe el, ci pe ceilalti.

Nu pot spune ca am inteles pe de-a-ntregul de ce poetii persani compara de secole gura noastra, a femeilor, cu calimara, dupa cum compara si madularul acela cu condeiul de trestie. Nu pot spune ca am priceput ce se afla in dosul acestor comparatii, a caror obarsie a fost uitata, dat fiind faptul ca au fost repetate neostenit, pe de rost: micimea gurii? Tacerea misterioasa a calimarii? Faptul ca Dumnezeu este un pictor?


Este o carte sublima. In culori. Si despre culori. Despre cuvinte, dragoste, arta, pictura, Dumnezeu.
Merita atentia si timpul cuvenit, va veti imbogati sufleteste, e cu adevarat fascinanta.

Inainte de ultima chemare la rugaciune

Atat de mult isi dorea o moschee cu o cupola bleu-turcoaz; un minaret nu foarte inalt si un batranel care sa urce acolo, in fiecare zi, dimineata, dupa-amiaza si seara pentru a canta "Allah-o Akbar". (Dumnezeu e cel mai mare)

Isi dorea atat de mult sa aiba un minuscul bazin bleu azur; o sala de rugaciune plina de matanii, pietre si valuri de rugaciune.

Visa sa traiasca intr-un vechi cartier cu batrane femei amabile care asteapta cu nerabdare ora apunerii soarelui si chemarea la rugaciune: "Hayy-e alassalâ". (trezeste-te sa te rogi)

Vai, cartierul sau nu avea moschee. Ingerii, care aveau cunostinta de visul lui, ii spusera:
-Daca aici nu exista moschee, construieste-ti tu una in tine insuti!

El incepu sa rada si zise:
-Un vis frumos, dar imposibil! Nu am nimic: nici materiale, nici forta, nici experienta.

Ingerii spusera:
-Moscheea pe care o vei construi tu va fi diferita. Furnizeaza-ne materialul si noi o vom construi.

Raspunsul lui nu fu decat un suspin.

El nu stia ca, de fiecare data cand suspina, de fiecare data cand invoca, de fiecare data cand murmura numele lui Dumnezeu, de fiecare data cand o lacrima cadea din ochii sai, o caramida se punea una peste alta si peretele moscheii lui se ridica. Si astfel ca, putin cate putin, o moschee fu ridicata, o moschee ale carei materiale nu erau decat cuvinte, dragoste si rugaciuni si ale carei tigle smaltuite erau facute din lacrimi.

Astfel, el contrui o moschee fluida, splendida, pura ca dragostea, si peste tot unde mergea, isi purta moscheea cu el. Astfel, locuinta sa deveni moschee, cartierul sau deveni moschee si, de asemenea, orasul sau deveni moschee.

Toti oamenii sunt zidari, constructori ai moscheii planului desenat de Dumnezeu. Si tu, de asemenea, construieste-ti propria moschee inainte ca ultima chemare la rugaciune sa fie lansata.

(dedic acest poveste in special shakukai, sa o ajute ingerii sa-si construiasca moscheea visata :) Si tuturor celor care visati sa purtati vesnic in suflet o moschee, o biserica, o sinagoga sau orice fel de templu. Ingerii sunt dispusi sa va ajute, e nevoie doar sa le furnizati materialele necesare :) Sursa povestii aici)

Quand je pense à toi - Issa Valeh


Quand je pense à toi

Je pense à l’Art, au poétique

A être au monde, à la solitude

Je pense au poème, au lyrisme

Au midi de l’été, au blanc de l’hiver

Je pense à l’attente, au narcotique

A l’automne jaune, au printemps clair

Je pense au limpide, à la musique

Au bleu du ciel, au vert de la mer

Je pense au départ, à l’exotique

Aux moments de bonheur, à l’arbre, à la fleur

Je pense à l’Amour, au romantique.

(sursa aici)

Cand ma gandesc la tine
Ma gandesc la Arta, la poezie
La existenta in lume, la singuratate
Ma gandesc la poem, la lirism
La mijlocul verii, la albul iernii
Ma gandesc la asteptare, la anestezic
La toamna galbena, la primavara transparenta
Ma gandesc la puritate, la muzica
La albastrul cerului, la verdele marii
Ma gandesc la inceputuri, la exotism
La momentele de fericire, la copac, la floare
Ma gandesc la Dragoste, la romantism.

Insulele Mauritius

Cu gandul la liniste si relaxare, mi-am adus aminte de blogul unui prieten care a avut norocul sa locuiasca o perioada de timp in insulele Mauritius. Din pacate, si-a cam lasat povestea neterminata, cu siguranta mai avea inca multe de descris. Mai ales ca povestea atat de bine... Insa blogul lui merita vizionat si citit, macar pentru poze, care prezinta un coltisor de rai. Locul e o buna destinatie exotica pentru vacanta.

Blogul este acesta http://cristiancalinoiu.blogspot.com/ .
Mi-am permis sa-i fur o poza minunata si sa o postez aici, ca imagine pentru titlul subiectului. O singura privire asupra unui asemenea peisaj e de ajuns sa simti ca Dumnezeu exista.

Iubirea divina

"Atunci cand exista intr-adevar iubirea, iubitorul devine hrana Iubitului si nu Iubitul constituie hrana iubitorului, caci Iubitul nu poate fi continut in capacitatea iubitorului (...). Fluturele care a devenit iubitor al flacarii are ca hrana, atata timp cat el este inca la distanta, lumina acestei aurore. Semnul iluminarii de zori il cheama si il intampina. Dar el trebuie sa continue sa zboare pana cand o atinge. Iar cand a atins-o, el nu mai inainteaza spre flacara, ci flacara e cea care inainteaza in el. Nu flacara ii este hrana, ci el este hrana flacarii. Si aici se afla un mare mister. Timp de o fugara clipa el devine propriul sau Iubit (de vreme ce el este flacara). Si in aceasta consta perfectiunea sa."

"Nobila este intentia iubirii, caci pretinde Iubitului o calificare sublima. Aceasta exclude posibilitatea ca Iubitul sa poata fi prins in mrejele uniunii. Fara indoiala ca in acest sens, atunci cand i s-a spus lui Iblis (Satan): "Si asupra ta se va abate blestemul Meu!", el a raspuns: "Pe puterea Ta jur!". Ceea ce inseamna: ce iubesc in Tine este aceasta putere atat de inalta incat nimeni nu se ridica pana la Tine si nimeni nu este vrednic de Tine. Caci daca cineva sau ceva ar putea fi vrednic de Tine, inseamna ca ar exista o imperfectiune in Slava Ta."

(Henry Corbin - Istoria filosofiei islamice; pasaje din opera "Intuitiile Credinciosilor iubirii" a lui Ahmad Ghazali)

"Robul meu se apropie de Mine prin fapte pline de credinta, pana cand incep a-l iubi; iar cand il iubesc, Eu sunt urechea lui, ochiul lui, limba lui, piciorul lui, mana lui. Prin Mine el aude, vede, vorbeste, merge si simte."

(hadith extras din Rumi - Mathnawi)


Una dintre superbele melodii ale lui Omar Faruk - "Sultan of Hearts", cu versuri din Rumi.

Omar Khayyam - Rubaiate

Venirea mea pe lume nimic nou n-a adus,
Plecarea-mi n-o sa-nalte pustiuri, mari de plans.
De ce-am venit anume, nicicand nu voi afla.
De ce voi pleca-n moarte, poate voi sti candva...


Ma naissance n'ajouta rien a l'Univers,
La mort ne reprendra que l'ecorce de ma chair.
Pourquoi suis-je venu, personne ne sait me le dire.
Pourquoi dois-je m'en aller? Voyons, d'abord partir...

Sami Yusuf - You came to me

Un model bun

Un mullah vru sa-si protejeze fiica de pericolele vietii. Cand veni vremea si ea se facu o adevarata floare a frumusetii, el o lua deoparte si ii vorbi despre josnicia si rautatea lumii:
"Draga mea fiica, zise el, tine minte ce-ti spun. Toti barbatii vor un singur lucru. Barbatii sunt vicleni. Ei pun capcane oriunde pot. Nu-ti dai seama cum te afunzi tot mai adanc in mlastina dorintelor lor. Vreau sa-ti arat calea nefericirii. Mai intai, barbatul se da in vant dupa cele mai bune trasaturi ale tale si te admira. Apoi, te invita sa iesi cu el. Apoi, amandoi treceti pe langa casa lui, iar el mentioneaza ca vrea doar sa-si ia haina. Te intreaba daca nu ti-ar placea sa intri in casa cu el. Sus, te invita sa iei loc si-ti ofera un ceai. Amandoi ascultati muzica si, la momentul potrivit, se arunca dintr-o data asupra ta. Astfel, tu esti violata, si noi suntem violati, mama ta si cu mine. Familia noastra e violata si buna noastra reputatie este pierduta."

Fetei ii mersera cuvintele tatalui drept la inima. Ceva timp dupa aceea, urca sus la tatal ei si zambi mandra:
"Tata, il intreba ea, esti oare profet? De unde ai stiut cum se intampla totul? A fost exact asa cum mi-ai descris. Mai intai mi-a admirat frumusetea. Apoi m-a invitat in oras. Ca prin coincidenta, am trecut pe langa casa lui. Apoi bietul baiat a observat ca-si uitase haina. Si, ca sa nu raman singura, m-a invitat sa intru in apartamentul sau. Cum cer bunele maniere, mi-a oferit ceai si a luminat ziua cu o muzica frumoasa. In acel moment, m-am gandit la cuvintele tale si am stiut exact ce se va intampla. Dar vezi, sunt vrednica sa-ti fiu fiica. Cand am simtit ca se apropie momentul, m-am aruncat asupra lui si l-am violat, pe el, pe parintii lui, familia, buna reputatie si stima lui!"

(Nossrat Peseschkian - Povesti orientale)

Marilynne Robinson - Galaad

-Sunt doua ocazii cand frumusetea sacra a Creatiunii devine orbitor de vizibila, si ele apar impreuna. Una este cand simtim insuficienta noastra fata de lume si o alta este cand simtim insuficienta extrema a lumii fata de noi.
-Memoria poate face un lucru sa para mai mult decat a fost in realitate.
-Interdictia isi pierde forta daca este invocata pentru orice.
-Omul se naste ca sa sufere, dupa cum scanteia se naste ca sa zboare.
-Scurt ne e somnul, de-a pururi vom trai, si/Moarte nu va mai fi; Moarte, vei muri. (John Donne)
-Daca ati vrea sa aflati cum e iadul, nu tineti mana deasupra flacarii unei lumanari, ci doar ganditi-va la cel mai rau si mai parasit loc din sufletul dumneavoastra.
-Odata am auzit ca noi, crestinii, veneram tristetea. Ceea ce este intru totul adevarat. Dar noi, este corect sa o spunem, credem ca in ea se afla un mister sacru.
-Cred ca in tristete este demnitate pur si simplu pentru ca este bunavointa lui Dumnezeu sa fie asa. Intotdeauna El ii ridica pe cei doborati.
-Profetii iubesc oamenii pe care ii pedepsesc.
-Cele mai rele ocazii pot avea o mare valoare ca experiente. Si destul de des, atunci cand ne gandim ca ne aparam, ne luptam cu salvatorul nostru.

Benyamin Bahadori - Ahay to

Honore de Balzac - Stralucirea si suferintele curtezanelor

Numai semintiile venite din pustiu au in ochi puterea de a-i fascina pe toti, caci intotdeauna o femeie fascineaza pe cineva. Ochii lor pastreaza, fara indoiala, ceva din nemarginirea pe care au contemplat-o. Natura prevazatoare a inarmat oare retinele lor cu cine stie ce strat care sa reflecte si deci sa le ingaduie a rezista la mirajul nisipurilor, la revarsarile soarelui si la cobaltul arzator al vazduhului? Sau poate ca fiintele omenesti imprumuta, ca si celelalte, ceva de la mediul in care se dezvolta si pastreaza vreme de veacuri insusirile pe care le-au extras de acolo?

-Fiica mea, zise cumplitul judecator. Exista o iubire care nu se destainuieste in fata oamenilor si ale carei marturisiri sunt primite ca un suras de fericire de catre ingeri.
-Care anume?
-Iubirea fara speranta, cand inspira viata, cand da temei jertfei, cand innobileaza toate faptele prin nazuinta de a ajunge la o desavarsire ideala. Da, ingerii incuviinteaza aceasta dragoste, caci ea duce la cunoasterea lui Dumnezeu. Sa te desavarsesti neincetat, ca sa te faci demn de cel pe care-l iubesti, sa aduci mii de jertfe tainice, sa-l adori de departe, sa-ti dai sangele picatura cu picatura, sa-i sacrifici amorul tau propriu, sa nu mai ai nici trufie, nici manie, sa-l scutesti pana si de a cunoaste geloziile cumplite pe care ti le seamana in inima, sa-i dai tot ce doreste, fie chiar si in paguba ta. Sa iubesti ce iubeste el, sa ai vesnic fata intoarsa spre el, ca sa-l urmaresti fara sa stie.

Femeile ce au dus viata care-i repugna atat de violent in clipa aceea lui Esther ajung la o totala nepasare fata de infatisarea exterioara a barbatului. Seamana cu criticul literar de astazi - comparabil cu ele in anumite privinte - si care ajunge la o adanca nepasare fata de formulele artei. A citit atatea lucrari, vede atatea trecand prin fata ochilor, s-a obisnuit intr-atata cu paginile scrise, a cunoscut atatea deznodaminte, a vazut atatea drame, a compus atatea articole fara sa spuna ce gandea, tradand atat de adesea cauza artei in favorul amicitiilor si dusmaniilor, incat ajunge sa fie dezgustat de tot si continua totusi sa judece.

Arash feat. Helena - Pure Love

Moise si pastorul

Moise l-a auzit odata pe un pastor rugandu-se astfel: "O, Doamne, arata-mi unde esti, ca eu sa pot deveni robul Tau. Iti voi curata incaltarile, Iti voi pieptana parul, Iti voi coase hainele si-ti voi aduce lapte."

Cand Moise l-a auzit rugandu-se in chipul acesta lipsit de noima, l-a dojenit, zicandu-i: "O, zaludule, desi tatal tau a fost un om pios, tu ai devenit un necredincios. Dumnezeu este Duh si nu are nevoie de lucruri atat de grosolane pe cat iti inchipui tu, in neghiobia ta."

Pastorul fu atat de rusinat de mustrarea aceasta incat isi rupse hainele si fugi in pustie. La care se facu auzita o voce din cer: "O, Moise, unde mi-ai alungat servitorul? Misiunea ta este sa impaci poporul meu cu Mine, nu sa-i alungi de la Mine. Am dat fiecarui neam obiceiuri diferite si forme diferite de-a Ma slavi si a Ma adora. Eu nu am nevoie de laudele lor, caci sunt mai presus de ele. Nu la vorbele rostite imi plec eu urechea, ci la inima cu care sunt daruite. Nu de cuvinte mestesugite am Eu trebuinta, ci de o inima arzatoare. Felurite sunt caile prin care oameni imi arata devotiunea lor, dar cata vreme rugaciunile lor sunt sincere, Eu le primesc."

(Rumi - Mathnawi)

Amadou & Mariam - Je pense a toi



Niste versuri atat de simple, insa atat de semnificative...

Je pense a toi, mon amour, ma bien aimee (Ma gandesc la tine, dragostea mea, iubita mea)
Ne m’abandonne pas, mon amour, ma cherie (Nu ma abandona, dragostea mea, draga mea)

Quand je suis dans mon lit, je ne reve qu’a toi (Cand sunt in patul meu, nu visez decat la tine)
Et quand je me reveille, je ne pense qu’a toi (Si cand ma trezesc, nu ma gandesc decat la tine)

Si je ne te vois pas, je ne peux rien dire (Daca nu te vad, nu mai pot spune nimic)
Je ne peux rien faire, je ne peux rien voir (Nu pot sa fac nimic, nu pot vedea nimic)
Je ne veux rien savoir (Nu vreau sa stiu nimic)
Mon amour, ma cherie (Dragostea mea, draga mea)

Certains t’ont promis la terre (Unii ti-au promis pamantul)
D’autres promettent le ciel (Altii promit cerul)
Il y en a qui t’ont promis la lune (Sunt care ti-au promis luna)
Et moi je n’ai rien que ma pauvre guitare (Iar eu nu am decat chitara mea amarata).

Secretul fericirii

Intr-o zi, un copil il intreaba pe tatal sau:
-Tata, spune-mi, care e secretul fericirii?

Nestiind ce sa-i raspunda la aceasta intrebare, tatal ii propune fiului sa-l urmeze. Ies din casa, tatal calare pe batranul magar, iar fiul lui urmandu-l pe jos. Cand i-au vazut, oamenii din sat au inceput sa acuze:
-Iata un tata nedemn! Sta calare pe magar, in timp ce fiul lui merge pe jos.
-Ai auzit, fiule? Sa ne intoarcem acasa, spuse tatal.

A doua zi ies din nou, dar de data aceasta tatal isi aseaza fiul pe magar, si-l insoteste pe acesta pe jos, tinand de capastru. Vecinii au inceput sa spuna:
-Iata un fiu nedrept! Nu-si respecta tatal si-l lasa sa mearga pe jos.
-Ai auzit, fiule? Sa ne intoarcem acasa, spuse tatal.

In ziua urmatoare se urca amandoi pe magar si pleaca. Locuitorii satului ii critica din nou pe tata si pe fiu:
-Ce oameni nedrepti! Nu-si respecta animalul si-l suprasolicita in felul acesta.
-Ai auzit, fiule? Sa ne intoarcem acasa, spuse tatal.

In urmatoarea zi tatal si fiul pleaca impreuna, carandu-si singuri bagajele in spate, magarul mergand lejer in spatele lor. Si de aceasta data vecinii gasira ceva sa reproseze:
-Ia uitati cum isi poarta singuri lucrurile! S-a intors lumea pe dos.
-Ai auzit, fiule? Sa ne intoarcem acasa, spuse tatal.

Intorsi acasa, tatal ii spune fiului:
-M-ai intrebat acum cateva zile care este secretul fericirii. Nu are importanta ce faci, va exista intotdeauna cineva care sa te critice.

Fa ceea ce iti place si vei fi fericit!

Issız Adam (Singuraticul)



Am vazut acest film acum ceva vreme, difuzat la Kanal D. Am stat nemiscata si emotionata in fata televizorului, urmarind fascinanta poveste de dragoste dintre cele doua personaje, poveste care mi-a smuls lacrimi peste lacrimi (ca o femeie ce sunt) si in care se regaseste, cumva, experienta oricui a suferit din cauza unei iubiri imposibile, dar vesnice intr-un mod ciudat.

Filmul suprinde cu multa finete sentimentele in detaliu si reuseste sa transmita emotiile. Este vorba despre o frumoasa poveste de iubire intre un el si o ea, in care el, un singuratic, e dependent de prostituate si de jocurile sado-masochiste, fiind incapabil sa se implice cu adevarat intr-o relatie serioasa, iar ea, o femeie sensibila si cu sete de iubire, incearca sa il invete pe acesta dragostea. Partial, reuseste sa-l transforme, insa nu indeajuns de mult incat sa-l determine sa renunte de tot la singuratatea de care era dependent. Din pacate, asa cum afirma ea la sfarsit, el nu va face altceva decat sa imprumute la nesfarsit vietile si trupurile altora, ca apoi sa le restituie.

Puteti viziona filmul cu subtitrare in engleza aici sau pe siteul filmului, aici.

Cuiburile murdare

O porumbita isi schimba mereu cuibul. Mirosul puternic pe care il lasau cuiburile in timp era insuportabil pentru ea. Se planse de asta cu amaraciune, in timp ce vorbea cu o porumbita plina de experienta, batrana si inteleapta.
Aceasta din urma dadu de cateva ori din cap si zise: "Nu schimbi nimic, schimbandu-ti cuibul tot timpul. Mirosul care te deranjeaza nu vine de la cuiburi, ci de la tine".

(Nossrat Peseschkian - Povesti Orientale)

3-11 Porter - Surround me with your love

Indragostirea

E un mister de ce ne îndragostim.
E un mister cum se întâmpla.
E un mister când se întâmpla.
E un mister de ce unele iubiri cresc si e un mister de ce unele iubiri esueaza.

Poti sa analizezi acest mister si sa te uiti dupa motive si cauze dar nu vei reusi decât sa scoti viata din acel moment.

La fel cum însasi viata e mai mult decât suma oaselor si a muschilor si a impulsurilor electrice din corp, iubirea e mai mult decât suma intereselor, a atractiilor si a punctelor comune pe care doua persoane le împart.

Si asa cum viata e un dar ce vine si pleaca când vrea, la fel si venirea iubirii trebuie luata ca un dar de nepatruns ale carui cai nu pot fi analizate.

La un moment dat, sper ca cel putin o data în viata ta - darul iubirii va veni la tine înflorit pe deplin, si îl vei lua si-l vei celebra în toata frumusetea sa inexprimabila. Acesta e un vis pe care toti îl împartasim.

Cel mai adesea, va veni si te va acapara, te va celebra pentru un moment fugar apoi va trece mai departe.

Când aceasta se întâmpla persoanelor tinere, ei adesea încearca sa se agate de iubire si sa o tina pentru ei, refuzând sa vada ca e un dar ce e dat liber si un dar ce la fel de liber pleaca.

Când înceteaza sa mai iubeasca, sau când persoana pe care o iubesc simte spiritul iubirii plecând, ei încearca cu disperare sa recucereasca iubirea pierduta în loc sa accepte darul ce a fost si sa treaca mai departe.

Vor raspunsuri acolo unde nu sunt raspunsuri. Vor sa stie ce e în neregula cu ei, ce o determina pe cealalta persoana sa nu-i mai iubeasca, sau încearca sa schimbe ceva la cel iubit, gândindu-se ca daca câteva lucruri minore ar fi diferite, iubirea va înflori din nou.

Dau vina pe circumstante si spun ca daca pleaca împreuna departe si încep o viata noua, iubirea lor va creste.

Ei încearca orice pentru a da un înteles lucrurilor ce s-au întâmplat. Dar nu exista alt înteles dincolo de însasi iubirea, si pana când nu vor accepta caile ei misterioase, vor trai într-o mare de suferinta.

Trebuie sa stii lucrurile acesta despre iubire si sa le accepti. Trebuie sa tratezi ce îti aduce cu blândete.

Daca te trezesti îndragostit de cineva care nu te iubeste, fii blând cu tine însuti. Nu e nimic in neregula cu tine. Iubirea pur si simplu nu a ales sa ramâna în inima celeilalte persoane.

Daca descoperi pe cineva care te iubeste si tu nu o iubesti, simte-te onorat ca iubirea a venit si a batut la usa ta, dar refuza cu blândete darul pe care nu-l poti întoarce. Nu profita si nu cauza durere. Cum tratezi iubirea este cum te tratezi pe tine însuti, toate inimile simt durerea si bucuria la fel, chiar daca vietile si caile noastre sunt diferite.

Daca te îndragostesti de cineva si ea se îndragosteste de tine iar apoi iubirea alege sa plece, nu încerca sa o recuperezi sau sa cauti un vinovat. Las-o sa plece. Exista un motiv si exista un înteles. Vei întelege în timp.

Adu-ti aminte ca nu tu alegi iubirea. Iubirea te alege pe tine. Tot ce poti de fapt sa faci e sa o accepti în tot misterul ei atunci când intra în viata ta. Simte cum te umple pâna la preaplin apoi deschide-te si ofer-o celor din jur.

Da-o înapoi persoanei care a trezit-o la viata în tine. Da-o celor care o desconsidera. Da-o lumii din jurul tau cum poti mai bine. Aici e unde gresesc multi îndragostiti. Traind atât de mult fara iubire, înteleg iubirea doar ca pe o nevoie. Ei vad inimile lor ca pe locuri goale care vor fi umplute de iubire, si încep sa priveasca iubirea mai degraba ca pe ceva ce curge spre ei decât dinspre ei.

Prima pala a unei iubiri noi e un preaplin, dar pe masura ce iubirea lor se raceste, ei revin la a vedea iubirea ca pe o necesitate. Înceteaza sa fie persoane ce genereaza iubire si devin persoane ce cauta iubirea. Ei uita ca secretul iubirii este ca e un dar si ca singurul mod de a o face sa creasca e sa o oferim gratuit.

Tine minte aceasta si pastreaz-o lânga inima ta. Iubirea are timpul ei, propriile ei anotimpuri si propriile ei motive pentru a veni si pentru a pleca. Nu o poti mitui, nu poti sa o constrângi sau sa o convingi sa ramâna. Tot ce poti face e sa o îmbratisezi când soseste si sa o dai mai departe când vine la tine. Dar daca ea alege sa plece din inima ta sau din inima persoanei pe care o iubesti nu poti face nimic si nu ar trebui sa faci nimic.

Iubirea a fost din totdeauna si va ramâne pentru totdeauna un mister. Bucura-te ca a venit sa traiasca pentru un moment în viata ta.

Daca-ti tii inima deschisa, va veni din nou.

(sursa aici)

Lumea este oglinda prin care tu te privesti

Intelepciunea hakimului
(Dupa Saadi)

Un sultan se afla pe un vas impreuna cu unul dintre cei mai buni servitori ai sai. Servitorul, care nu mai fusese inainte luat in calatorie - de fapt, copil al muntilor fiind, nici macar nu vazuse vreodata coasta - statea in burta goala a vasului si striga, tipa, tremura si se vaicarea. Toti erau binevoitori cu el si incercau sa-i potoleasca frica, dar bunatatea lor ii ajungea numai la urechi, nu si in inima fricoasa. Stapanul abia mai putea suferi sa auda tipetele servitorului si calatoria peste apele albastre, sub cerul albastru, nu mai era o placere pentru el.

Atunci, hakimul cel intelept, doctorul, se apropie de el si ii spuse: "Inaltimea voastra, cu permisiunea voastra, eu pot sa il calmez." Fara sa ezite vreo clipa, sultanul ii dadu permisiunea. Hakimul le ordona marinarilor sa il arunce pe servitor peste bord; marinarii ii facura asta plangaciosului mai mult decat bucurosi. Servitorul se zvarcoli in apa, incerca sa traga aer si sa apuce de marginea barcii, implorand sa fie luat inapoi la bord. Asa ca il trasera sus de par. Din acel moment, statu foarte linistit intr-un colt. Nimeni nu mai auzi un cuvant de spaima din gura lui. Sultanul, uluit, il intreba pe hakim: "Ce intelepciune e cuprinsa in fapta ta?"

Hakimul raspunse: "El n-a gustat niciodata sarea marii. Si nu a stiut cat de mare era pericolul in apa. Asa ca nu putea sti cat de minunat este sa aiba scandurile viguroase ale barcii sub el. Numai cel care infrunta pericolul poate aprecia valoarea pacii si a linistii. Tu, care ai intotdeauna destul sa mananci, nu cunosti gustul painii de la tara. Fata pe care tu nu o consideri frumoasa este cea care-mi place mie. E o diferenta intre un om care isi are iubita langa el si un om care tanjeste, in asteptarea ei."

(Nossrat Pessechkian - "Povesti orientale")

Nastratin Hogea

Nastratin Hogea este un personaj legendar, o figura satirica ce apartine folclorului traditional oriental; a fost un invatat si filosof, erou al unor anecdote si povesti populare de o larga circulatie in literatura Orientului. In literatura romana, povestirile si anecdotele despre Nastratin Hogea au fost culese si versificate de Anton Pann in culegerea "Nazdravaniile lui Nastratin Hogea" (1853) .
Povestirile sale sunt amuzante si, de cele mai multe ori, sub o aparenta naivitate, ascund multa profunzime si intelepciune.

Valoarea unui sfat

Intr-o zi prietenii il intreaba pe Nastratin Hogea:
-Esti un om intelept, Nastratin Efendi. Poti sa ne spui ce lucru il consideri cel mai pretios in lume?
-Consider sfatul ca fiind de nepretuit, spuse Nastratin Hogea.
Prietenii il intrebara apoi:
-Si ce consideri tu ca fiind fara valoare?
-As spune ca sfatul este lucrul care are cea mai putina valoare in lume.
-Dar, Nastratin Hogea, obiecta auditoriul, cum poate un lucru sa fie in acelasi timp de nepretuit, dar si fara valoare? Gresesti aici.
-Nu, prieteni. Stiu despre ce vorbesc. Un sfat urmat poate fi pretios, insa el devine fara valoare atunci cand nu este binevenit.

A sti sau a nu sti

Intr-o zi Nastratin Hogea se decise sa calatoreasca, in scopul perfectionarii cunoasterii sale. Cand cineva il intreba ce fel de oameni va cauta sa gaseasca, el spuse, amintindu-si cateva cuvinte intelepte auzite la piata:
-Cel care nu stie si nu stie ca nu stie, este prost. Trebuie evitat.
-Cel care nu stie si stie ca nu stie, este copil. Trebuie invatat.
-Cel care stie si nu stie ca stie, este adormit. Trebuie trezit.
-Cel care stie si stie ca stie, este intelept. Trebuie urmat.
Nastratin Hogea facu o pauza si continua:
-Dar, stiti cat este de dificil, fiii mei, sa fii sigur ca cel care stie si stie ca stie, stie cu adevarat.

Rumi - Mathnawi

Adevaratul Lucrator e ascuns in Lucrarea Lui,
Patrunde in acea lucrare ca sa Il vezi in fata.
Dar cum acoperit e Lucratorul de valul Lucrarii Lui,
Nu-L poti vedea din afara lucrului ce El a savarsit.
Deoarece salasul Celui Intelept este atelierul Sau,
Cel care-L cauta afara nu poate sa-L cunoasca.
Vino, asadar, in atelierul Sau, care este Ne-fiinta,
Ca sa vezi in acelasi timp pe Creator si creatia Lui.
Oricine a vazut cat de luminos este atelierul,
Pe loc a inteles cat de-ntuneric este afara.

Harem - Sultana

O mie si una de nopti si zile

de Naghib Mahfuz


Intelepciunea credintei este eterna, iar la inceput calea este una singura. Pe urma, fara deosebire, apuca pe doua cai: una duce spre iubire si pierzanie, iar cealalta catre jihad. Cei care aleg pierzania nu se gandesc decat la ei, cei care aleg jihadul se dedica slujirii lui Dumnezeu.
Exista un leagan pentru sabie si un leagan pentru iubire.
Cainta adevarata sterge urmele trecutului.
Cel a carui fericire nu e adevarata, acela de griji va fi coplesit. Cel a carui existenta in lume nu e in slujba lui Dumnezeu, acela singur se cheama ca va fi. Mahnirea si singuratatea in lume apar uitandu-te la tot ceea ce te inconjoara, in afara de Dumnezeu.
Neinduplecarea face parte din natura adevarului: nimanui nu i-a aratat calea si nu a facut pe nimeni sa se indoiasca de faptul ca-l poate atinge. L-a lasat pe om in pustiul neajutorarii sa rataceasca si in marile nesigurantei sa se inece. Cel ce crede ca l-a ajuns se desparte de el, cel ce crede ca se desparte de el s-a ratacit. Nu exista cale de a ajunge la adevar si nici cale de scapare. Nu se poate fara el.
Intr-o zi am cazut intr-o groapa, iar dupa trei zile a trecut pe acolo o caravana de calatori. Si mi-am spus ca trebuie sa-i strig, apoi m-am razgandit si mi-am zis ca nu e drept sa cer ajutor de la altcineva in afara de Dumnezeu cel Atotputernic. Cand s-au apropiat au vazut groapa in mijlocul drumului si au spus: "Sa acoperim groapa asta pana nu pica cineva in ea." M-am ingrijorat foarte tare si mi-am pierdut orice nadejde. Dupa ce au astupat-o si si-au urmat drumul, m-am rugat la Dumnezeu cel Atotputernic si m-am lasat in mainile mortii. Ma parasise orice nadejde. Cand a cazut noaptea, am auzit o miscare deasupra gropii. Cum ascultam asa, gura gropii s-a largit si am zarit un animal urias ca un balaur. Isi cobori coada spre mine si am stiut ca Dumnezeu l-a trimis sa ma izbaveasca. Am apucat coada si m-a tras afara. Atunci, o voce din Ceruri mi-a strigat: "Te-am salvat de la moarte prin moarte."

Recomand aceasta carte oricui pasionat de povestile orientale si de talcul lor ascuns. Orientul va ramane o inepuizabila sursa de intelpciune pentru sufletele amortite de timpul care curge sfasietor. Incepand cu cartile sfinte - Biblia si Coranul - si continuand cu alte povesti si basme orientale, vom gasi un izvor nesecat de pilde si solutii la problemele noastre cotidiene.

Naghib Mahfuz este un scriitor egiptean, laureat al Premiului Nobel pentru literatura.Vasta sa opera cuprinde romane dedicate Egiptului antic sau Egiptului modern, romane filosofice si cu tematica sociala. Cartile traduse in romana sunt: " Akhenaton, cel ce salasluieste in adevar", " O mie si una de nopti si zile", " Baietii de pe strada noastra", "Palavrageala pe Nil". De-abia astept sa mi le insusesc pe toate, deoarece miros frumos, a parfum oriental; le intuiesc profunde si melodioase, cu daruri multe pentru un suflet insetat de cunoastere.

Revenind la aceasta carte, banuiesc ca stiti cu totii de celebra antologie de povesti orientale culese de-a lungul secolelor de diversi autori, ce poarta numele de "O mie si una de nopti". Pe scurt, regele Sahriyar, dupa ce descopera infidelitatea primei sotii, hotaraste s-o execute si isi pierde total increderea in femei. Se casatoreste cu virgine, doar pentru a le ucide a doua zi. Intr-un final vizirul nu ii mai gaseste nicio virgina, iar Seherazada, fiica vizirului, se ofera pe sine sotie. In noaptea nuntii acesta incepe sa-i spuna sultanului o poveste, doar ca nu o termina, incat el e nevoit sa astepte continuarea a doua zi si sa nu-si ucida sotia. Acest obicei se repeta timp de 1001 de nopti, perioada in care ea da nastere si a trei fii, iar dupa cele 1001 de nopti sultanul ii anuleaza pedeapsa cu moartea si traiesc fericiti pana la adanci batraneti.

In opera lui Naghib Mahfuz suntem in a o mie doua noapte araba si se pastreaza aceeasi atmosfera, a fanteziei, care il plimba pe cititor intr-o lume a povestilor, a spiritelor ce par ca se joaca cu destinele muritorilor, a viselor, a povestilor de dragoste; o lume a a tentatiilor periculoase, a renuntarilor si a pedepselor, in care fiecare isi va urma calea iluminarii personale si va trebui sa se caiasca, sa moara intai in sine, ca sa izbuteasca.
Cu referire la problemele politice si sociale ale Egiptului de azi (coruptie, miscari fundamentaliste), eu am simtit acest roman ca pe un indemn la cainta si ordine lumeasca si sufleteasca, un indemn la dragoste, dreptate si, cel mai important, la credinta.
Cu siguranta cititorul pasionat de Orient va poposi cu drag in miezul scrierilor acestui mare scriitor - Naghib Mahfuz.